Saptamana 9 e de fapt 8 si-un pic

Nu m-am putut aduna sa fac treaba la birou in dimineata aia, sper sa nu ma citeasca sefa. Asta e, pacatuiesc si eu o data in 20 de ani in fata Corporatiei. In rest am fost un sclav exemplar, mi-am lasat mereu viata personala pe locul doi, si chiar aveam mustrari de constiinta ce se va intampla cu proiectele de dezvoltare organizationala daca ma apuc eu de facut copii.

Imi zboara gandul ca azi o sa-l vad prima oara pe bebe la Ultrasound. Colegilor curiosi le-am spus ca am un bug la stomac, luat de la conferinta de marketing de la Bratislava, ceea ce nu e nici pe departe neadevarat, doar ca ala n-are treaba cu bebe. Olandezii sunt indiscret de curiosi, iar uneori trebuie sa le răspunzi pe măsura. Adica, daca vroiam eu sa anunt pe toata lumea de ce ma duc la doctor pentru doua ore, dadeam un mesaj oficial sau invitam la chat toata echipa. Asa a trebuit sa le explic la fiecare care ma intreba de ce merg la doctor. Cica din grija pentru sanatatea mea. Asta nu-mi place la olandezi.

In fine, trece vremea, se face ceasul, spitalul de stat mai frumos ca particularele din capitala Romaniei, receptii peste receptii care-ti trec cardul prin scanner si de-acolo iti stiu tot trecutul si nici nu tre sa mai spui de ce ai venit, ca esti invitat sa iei loc si sa te relaxezi pana vei fi chemat inauntru de doamna doctor.

La fix iese o doamna in halat alb, miniona de statura, care ma face sa respir usurata. Da mana cu noi, ne invita inauntru. Intre timp ajunsesem cu nervii la pamanat de scenarita, boala romanului : Daca ma trimite inapoi la Moasa ca nu-s caz grav de sarcina? Daca ma programeaza la eco peste o luna, ca asa-i in Tara Lalelelor? I-am spus lui Alex sa ma tina ca o strang de gat.

Ne-a invitat sa luam loc, si apoi ne-a ridicat, spre bucuria mea:

“Povestim si ne cunoastem dupa, mi-a spus, cred ca intai vreti sa vedeti un bebe!”

Lucrurile s-au petrecut asa repede, si sentimentele au fost asa intense, ca le-am pierdut uitandu-ma la ecran. Am vazut cum ii bate inimioara. Doar ca e mic, nici 2 cm, pare saptamana 8 si-un pic. Dar nu mai contează ca momentul zero s-a resetat. De acum sunt oficial viitoare mamica. Trăim Saptamana 8 de 2 ori. Cu plăcere.

Preambul la Saptamana 9

M-am trezit inaintea ceasului, si chiar si inaintea lui Chilly, care se uita la mine mirat cu ochii inca nedezlipiti de somn. Azi e 9 Martie, ziua pe care o astept deja de trei saptamani, prima vizita la doctor, pentru ca cealalta “prima” nu se pune. Programarea la doctorul de familie nu s-a putut urgenta, caci “Daca sunteti insarcinata, sunteti insarcinata!” mi-a zis la telefon asistenta. Zau? “Doar in saptamana a cincea”, deci parca ar fi ceva normal, si poate astepta, si imi venea sa o strang de gat cu cablul prin telefon, caci pentru mine asta e evenimentul anului iar ea se comporta fara urma de entuziasm. Ma dreg la voce amintindu-mi ca sunt in Olanda.

“As vrea totusi sa vorbesc cu cineva.”

“Va poate suna doamna doctor Joi de la ora 16:00."

“Nu, n-ati inteles, as vrea sa ma vad cu cineva.” Ci-ne-va. In carne si oase. Sa se uite la mine, poate sa ma consulte? Asa am auzit eu de prin Romania.

Vadit mirata, scormoneste de o programare intr-o saptamana. M-am dus cu Alex si cu carnetelul in mana, intrebarile scrise citet cu spatii intre ele pentru raspounsuri, si loc in fata ca sa bifez daca s-au bifat.

Am tinut sa-i explic doamnei doctor inca de la inceput ca vin din Romania, dintr-o cultura inapoiata, si sa ma inteleaga daca am niste prejudecati cu privitre la nastere si ingrijirea prenatala. Mai exact, as vrea sa nasc la spital cu un doctor, nu acasa in sufragerie cu moasa, pe jazz si betigase mirositoare.

Ne-am imprietenit. Si asa am ajuns, cu un telefon si o trimitere exceptionala, la spitalul municipal din Amsterdam.

Saptamana 8

Am o afinitate pentru femeile însărcinate. Îmi vine sa le iau pe toate in brațe, sa le pup, sa le iau la taclale. Vad in jur doar femei însărcinate, ca atunci cand îți iei mașina noua, si subit toate mașinile de pe strada sunt aceeasi marca. Azi chiar am dat de doua. O colega in saptamana 23 si organizatoarea de evenimente de la hotel, in saptamana 29.  Pe colega mea am cunoscut-o astăzi, este din-o alta echipa, si ca sa vedeți ce putere area prima impresie: i-am văzut burta si mi-a căzut instantaneu draga. A doua s-a crucit ca îmi aduc aminte de ea si de burta ei de acum trei saptamâni, cand am fost in Bratislava la același hotel. Cum sa nu-mi aduc aminte, ca abia aflasem de 2 zile vestea, si îmi venea s-o trag intr-o camera obscura si sa ma confesez la ea de toate păcatele?

Ziua uit ce mi se întâmpla, iar seara îmi amintesc. In camera de hotel, stau cu mâinile pe burta mea ca un balon, care parca asteapta sa plezneasca. Oare de ce si-a făcut atâta loc, cand e numai cat o boaba de strugure?

Saptamana 7

Pentru ca ma simțeam prea bine, azi am mai făcut un test de sarcina. Nu știu ce a fost in capul meu. Am luat testul electronic, care s-a gândit mult inainte sa îmi dea rezultatul. Între timp am citit pe cutie ca l-am luat degeaba, ca de fapt nu-ti spune exact in ce saptamana ești, ci doar daca ești in 1, 2-3 sau 3 plus. Sunt nerăbdătoare sa-l vad, s-o vad, sa știu ca totul e bine, si sa accept ca e normal sa ma simt minunat. Nu toate sarcinile sun oribile. Nu trebuie musai sa vomiți dimineața, sa mănânci ca vaca pentru ca ai in tine un monstrulet care cere, si sa intri in depresii adânci încă din momentul zero. Ma bucur ca sunt normala, iar prietenele ma "îmbărbăteaza": Stai liniștitita, ca ești abia la început. Asa oare o sa rad si eu de altele după ce am scăpat?

Saptamana 6 1/2

Timpul trece repede, prea repede. Senzația de fericire nemarginita se impleteste cu sentimente acute de teama, cand matusa îmi povestește cum a născut sau cand vad o burta de 27 de saptamâni intr-un vlog de YouTube. Burta mea însămi a crescut nestăpânit in ultimele doua saptamâni, si ma încearcă grija ca sunt in mai mult de 6-7 saptamani astăzi, si ca mi s-au întâmplat lucruri pe care nu mi le amintesc, intr-un mod fantastic, si am sa nasc imediat fără măcar sa apuc sa-mi dau seama ce e cu mine. Ma liniștesc apoi știind ca neuronii mei se joaca, si-mi fac feste, si ca asta e doar începutul.

M-am programat pentru primul ultrasound pe 9 Martie. Probabil ca abia atunci voi accepta cu adevărat ca sunt însărcinată.

Saptamana 6

Gandul tot vine si pleaca, uneori staruitor si bland, alteori doar de-o clipita, cu fluturi multi in stomac, dar niciodata absent cu desavarsire. Numai al meu si al lui Alex. Cand sunt singura la birou, numai al meu.

Tinand un secret ( pe care imi vine sa-l strig colegilor la primul schimb de replici) ma fac ca ascult, insa nu pot fi acolo. In mijlocul unei fraze despre proiecte noi si deadline-uri, simt cum mi se strange stomacul, si nu stiu daca e ceva cu adevarat fiziologic (caci n-ar avea cum) ori doar manifestarea fiziologica a fericirii. Nu-mi mai pasa, subit, de proiectele lor. Ma uit distrata la pasiunea cu care vor sa faca niste brainstorming, sa dea feedback pe ultima prezentare, sa discute prioritati cheie. Proiectul meu e acum altul. Cheie. Prioritar. Restul poate astepta. 

Am fost ocupata pana peste cap, dar ca niciodata parca traiesc mai intens, dublu. Am dintr-odata timp sa traiesc in lumea lor, dar sa ma retrag si in luma mea. Lumea secretului meu. Imi simt burta plina de parca ar sta sa explodeze, si stiu ca e doar in capul meu, o bomba ce ticaie de nerabdare sa vada semne concrete ca nu visez. Ca e adevarat, ca mi se intampla. Pun mana pe ea, de parca as vrea sa ma duc cu cateva luni in avans, bebe misca si simt un piciorus, apoi revin la realitate. Toate la vremea lor, stiu ca va fi timp pentru toate. 

Dar e asa de bine, incat sper sa nu ma trezec maine ca timpul a trecut, si ca nu l-am trait indeajuns. E primul sfat pe care l-am primit. Sa ma bucur. Eu sunt oricum asa de fericita, ca nu stiu ce m-ar putea opri?!

Saptamana 5

Deschizand Jurnalul de sarcina primit in dar de la nasa mea, am inteles de ce capitolul 1 incepe la Sapatamana 5. Atunci se afla vestea, atunci am aflat-o si eu, si am ramas confuza vreo doua zile, nestiind sa interpretez testul de sarcina. Noroc ca am sunat-o pe R. (la randul ei mamica de pui de-un an) ca imi mai lua ceva sa accept sensul celei de-a doua liniute, timida toata. Bun de stiut, nu exista rezultat fals pozitiv.

'Draga mea, felicitari, esti insarcinata!' 

Era sa imi cada telefonul din mana. Nu stiam daca sa ma bucur sau sa ma ingrijorez. Dar daca oare se inseala? Sa nu ma bucur inainte...ca sa nu ma dezamagesc dupa. La telefon a urmat o descriere a sarcinii in 1000 de cuvinte, ingrijoratoare toate, din care n-am inteles decat o sa ma iingars, o sa fie nasol, merita. Gandurile mele zburau departe, si pe R. o auzeam pe fundal, mamica moderna, extraordinara. Mamica.

Din acea clipa lumea s-a intors cu fundul in sus.

Am o usoara euforie, eu ii spun usoara, insa Alex o considera severa indeajuns. Noi, cei mereu din acelasi film, am intrat acum in filme diferite. Eu intr-o comedie romantica, abia indragostita, fericita, cu un mare zambet suspect la purtator. Plutesc si ma port ca un copil aiurit. Imi vine sa sar, sa dansez in drum, zambesc la trecatori. El e intr-un film politist, cu fata de inspector Gadget, care le stie pe toate si pe care nimic n-o sa-l surprinda. Se uita ciudat la mine de parca as fi alt om. 

Sunt.

Si pe el l-a apucat, dar mai tarziu.