Nesperat si dureros de repede, dar bine

Am deschis o Heineken si m-am bagat la o baie fierbinte, cu spuma multa, si o carte in brate. Ingerul doarme. L-a rapus Alex, dupa ce a gangurit continuu vreo doua ore, pe mai multe voci dintre care niciuna a lui. E tare scump cum insista el sa ne spuna lucruri, cu o voce ragusita, sugrumata de ceva virus cules de la cresa, printre fornaituri de nas si el rapus.

maine implinesc doua saptamani de cand viata mea a luat o noua turnura. Working-mother. in timp ce mamicile de pe grupul de faceebok participa la conversatii despre cum se cresc mai bine copiii, si la cursuri de alaptat si introdus solide, eu evaluez programe globale si proeicte, raspund la nevoi de adaptare cross-culturala, si in general fac un job ultra-fain, auto-motivata de parca l-am prins pe Dumnezeu de-un picior, si ii multumesc ca m-a scos de la schimbat pemparsi. Orice sedinta mi se pare floare la ureche pe langa a sta acasa cu Nathan, nu ca m-as fi umplut eu de capabilitati peste noapte, ci ca treaba asta cu crescutul de prunci nu-i deloc simpla, ba chiar iti trebuie competente speciale. Nu cred ca se invata oricate carti de mamicitie ai citi, oricate cursuri ai face. E pur on-te-job, cu feedback instant in ras sau plans, trebuie sa te adaptezi rapid, sa iti gasesti puteri nebanuite cand nu mai poti, si in general sa stai noapte de noapte peste program, fara vreo motivatie financiara in plus.

Daca toate angajatele proaspat revenite din maternitate ar fi ca mine, jur ca am revolutiona fundamentele HR-ului. Corporatiile ar cauta cu ardoare mamici proaspete, le-ar angaja in draci pe posturi de conducere, le-ar da pe maini echipe si bugete, responsabilitati de exceptie, caci mamele proaspete au o energie fantastica de a face lucrurile sa se intample, rapid si bine. Nu imi permit intarzieri, ineficienta, povesti inutile. Am nevoie de timpul meu dupa cele 9 ore de lucru, asa ca totul trebuie ingramadit in mod productiv intre 9 si 6. Fara erori si fara regrete.

stiu ca toate lucrurile din viata ni se intampla cu un scop...dar ce trebuie sa invat din acaeasta separare prea timpurie de Nathan, nu cred ca inteleg cu adevarat inca. 

Fiecare clipa cu el capata intensitati nebune. si fiecare clipa cu mine e ca un cadou nesperat, pe care asteptam sa-l primesc mai tarziu, macar odata cu primii pasi si primele cuvinte.

Jurnal de super woman

E un tatic pe facebook, tot posteaza ce buni sunt ei tatii, si cum le fac ei pe toate in pasi simpli, patruzeci si sapte. Dar pe noi ne-a urmarit cineva intr-o zi normala de lucru - full time-job si full-time mama? Ia uitati aici:
The return of the Super Woman

ora 4:28: Nathan se trezeste tipand. Nu-l lasa mucii sa doarma. (I-a adus acasa dupa prima saptamana de cresa, ca asa e aici: fiecare aduce ce poate de pe acasa, gripe, bubite, muci. Lasa sa faca antivirusi, e bine asa. Stam acasa doar daca facem febra peste 38,5.) Pun in functiune aspiratorul, slavita fie batista bebelusului, nu stiu ce ma faceam fara ea.

5:12: am terminat de scos mucii. il pun inapoi in patutul lui, si adorm eu inaintea lui pe muzica de la carusel.

ora 6:45: Simt ca Nathan se foieste, preambul la desteptator. Ma intind pana la el si ii bag suzeta in gura, doar-doar mai apuc nitel de somn. Azi va fi o zi speciala la birou, lansare de mare proiect. Apropos, cand a ajuns Nathan langa mine in pat? 

ora 6:50: Suzeta sare din el ca dopul din sampanie. Nathan urla ca din gura de sarpe. Sper sa il trezeasca si pe ta-su din camera ailalta,  de ce doar eu..? Cu ochii lipiti ii bag tata in gura. Bestia se domoleste. Papa 10 minute.

ora 7:00: suna desteptatorul. Imi vine sa dau cu el de perete, dar nu ajung pana la noptiera, ca tata e in gura la sarpe.

7:05: ne mutam la tatica numarul 2, inca aproximativ 10 minute.

7:13: se uita la mine cu ochi mari, vioi, in timp ce suge sanul meu, si ma topesc. rade si el, de ii cade tata din gura. avem chef de ras acum. Stiu, dar eu fac pipi rau.

7:21: Motanii fandositi Tom si Chilly primesc de mancare. Chilly trebuie dus in brate pana la caserola, ca e intins pe jos la mangaiat de cand a sunat ceasul.

7:25: Fac pipi. Ma gandesc ca piramida lui Maslow se duce dracu' atunci cand ai copil mic. Intre timp verific si facebook-ul. Milioane de posturi, viata mea cum sa mai tin pasul cu astia? Mai bag si eu cate un like, ca asa se face ca sa nu te dea disparuta comunitatea virtuala.

7:30: am aranjate de seara un rand de haine, cu trei perechi de ciorapi in caz ca motanul Chilli se urca pe mine si rupe prima, si a doua pereche. Ca ieri. Ma imbrac pe jumatate. 

7:30: Da, iubire, stiu, ne schimbam. (Aici urmeaza procedura cu pemparsul, nu intru in detalii, ca am imbunatatit procesul la maxim din punct de vedere resurse). El rade si face part.

7:35: apelam la planul de contingenta. Despachetam dezastrul, cantam amandoi, el ah-gooo, eu cat doi, twinkle twinkle little star, Moș Cră-ciun, Mooos Craa-ciun, Taranul e pe camp. El trage de hârtia igienica. Eu spal fundu. Strâng dovezile. Bag pemparsu-n gunoi, cu miros cu tot. Doamne cum poate sa miroasa asa de la un sugar?

7:40: Ma dau cu parfum. Bag in geanta restul de farduri, pentru mai tarziu.

7:45: Dau pe gat cafeaua aia pe care imi placea s-o savurez pe parcursul a 30 de minute, cand nu era Nathan. Slava domnului ca nu mai fumez. Multumesc lui Alan Carr. Genial tipul. Bine ca nici nu mananc. 

7:50: sunt gata sa ies din casa, ca va mai dura 10 minute pana bifez ce am pe lista: pompa de san, elementi, geanta frigorifica (pompez in pauze la birou, ca o zeita), geanta lui Nathan, biberon de schimb pentru gradinita, ochelarii (ah, de-aia vedeam tot in ceata), telefon, laptop, chei, portofel, card de tramvai la indemana, manusi, unde e caciula neagra? 

8:00 il bag pe Nathan in salopeta. Nu-i place. stiu, dar n-avem ce face, mergem la gradi. Inainte sa iesim pe usa pupam barbatul care doarme bine inca vreo doua ore.

8:14: Ploua si bate vantul de-mi indoaie umbrela. Asa e de obicei vremea la Amsterdam. Iau al doilea tramvai, ca in primul era ingesuiala si n-am incaput cu carutul. Dar gaza doarme, deci pot sa verific si eu cateva mailuri. De azi noapte pana acum am Inbox-ul plin. Ce naiba am facut atata timp?

N-as dori sa va plictisesc cu o zi de-a mea la birou, asa ca sar peste acest pasaj.

19:30: Intru in casa uda leoarca, ploua torential, bag carutu in camera, Nathan te rog mai dormi nitel ca-n tramvai, sa imi trag sufletul si eu. Jos tocurile cui. Am reusit sa fac cumparaturi inainte de a-l lua de la gradi. 

19:32: in timp ce-mi scot ciorapii suna telefonul, raspund, inca niste modificari de aprobat la comunicarile care pleaca in seara asta catre 65 de tari. Las ciorapii sa aprob comunicarile. 

Ora 20:15 Daca barbate-miu nu-mi ridica un monument, acum, in gradina dintre blocuri, il ucid.

20:20 Simt o nevoie acuta sa ma preaslavesc, singura, zeita ce sunt, manca-o-ar Raluca pe ea de Raluca, ce priceputa e, ce eficienta, ce le duce ea pe toate, business woman si nevasta, mama tutor pe deasupra. Mi-e foame. 

20:25 Primesc la cerere un sandwich cu orice. Mustarul e in frigider, unde sa fie?!?!

20:35: Sunt luata in brate si intrebata de ce imi miroase parul a sampon. Cu alte cuvinte "Cand ai reusit sa te speli si pe cap?" Daca ai fi observat, sunt si epilata si am unghiile perfect lacuite. 

Huh?

Back to work

In doua zile începem munca. Eu la job, un job nou si fain, paralel cu cel de mama. El, la creșa.

M-a bușit plânsul cand am fost prima oară sa vizitam locația. 

Pare pustiu, pereții sunt scrijeliți, jucăriile aruncate peste tot ca dupa o lupta serioasă cu copilaria. Grădinița, cea mai aproape de biroul meu, se întinde pe trei etaje, are o curte interioară cu leagăne si balansoare, căsuțe din lemn si brazde de flori. Sub cerul înnorat de Amsterdam, pare un câmp de război. In liniștea adânca se aude un plans de copil. O tanti corpolenta, cu papuci groși de flanela, intra intr-o camera fără lumina. Înăuntru, pătuțuri suspendate, ca niște cuști găzduind pui de om adormiți, vreo douăzeci. Unul plânge. Întinde mânuță printre gratii, catre tanti. Tanti descuie si o ia in brațe. O copila bălaie, cum sunt toate zânele astea mici de olandezi, de-ti vine s-o mănânci, probabil are vreun an. 

Vorbesc acolo pe limba lor, limba asta care mie inca mi-e straina. Dar vorbesc frumos, si ii șterge lacrimile de pe obraz. Merg sa se schimbe, sa pape. 

Alex imi caută ochii. Stie ca deja nu mai ascult ce-mi spune Cynthia, ghidul nostru. Si ea stie, ca se oprește si imi caută ochii:

-Știm ca e greu, asa e la inceput. Veți vedea ca o sa fie bine.

Urcam scările către etajul care găzduiește grupele mari. De la un an la 3. Sunt toti intr-o camera, ora de joaca. (De parca ar mai fi si altceva inca afara de joaca si somn. Aflu ca da. Ies la plantat copaci, la pictat cu Van Gogh la el in muzeu.) Se opresc din alergătura sa se uite la noi, blonzi toti, îmbrăcați colorat, unul mic trage de zor un vagon de tren, altul se lupta cu siretul de la bocanc. Dar ei sunt fericiți. Si atunci, cand vad mutritele alea mulțumite, guralive, stiu ca si Nathan va fi bine, pentru ca ei sunt acolo in lumea lor, minuscula mie, infinita lor. Fără semne de întrebare, presupuneri pesimiste si alte griji. 

Un pachet de fericire

De cateva zile am terminat cu bebelusia. Ma declar învingătoare in lupta cu sugarul, si fericita ca mai am par pe cap, deși curge mult si a albit rapid dupa nastere. Multe kilograme au fugit deja nealungate, mușchi la mâini am făcut de la manevrat pachețelul de bucurie, iar hormonii fericirii inca se tin scai de mine, sau eu de ei? 

M-a luat dorul de Nathan nou-născut. Mi-e dor de mocuta lui care abia descoperise lumea, si se strâmba la ea in toate felurile posibile: ras, plans, dezgust, tristețe, uimire, citeai tot pe fata lui cand dormea, in secvențe ce se insiruiau pe minute întregi. Mi-e dor de trupul lui mic si pufos, pe care mi-era si teama sa il ating, sa nu cumva sa-l frâng. Mi-e dor de pumnișorii strânși ca de lupta, cand tot ce putea bombarda era pieptul meu cald si plin. Si mi-e dor de genele lui ca niște fluturi, si ochii adormiți de un albaștru hai-hui ce nu-i de-al nostru.

La trei luni, Nathan e aproape un băiețel. Se topește de fericire in brațele tuturor, si in special la Alex, care pesemne stie limba lui. Pe mine ma trezește in toiul nopții si rade la mine știrb, cu sunete noi pe care le încearcă in mod repetat, ca omul mare care își caută cuvintele potrivite. Sta cu orele se vorba cu pasarea-zebra, pe care o mângâie si o lovește mai mult sau mai puțin controlat, in chiote de entuziasm, chiar si atunci cand sughite de se zgâlțâie patul. 

Si a purtat bluzițe ce peste noapte se micșorau singure, uimindu-ne cu drag de magie. Si ne-a adus iar împreuna, pe noi mama si tata, care ne pierduseram de atâta grijia ca nu suntem perfecti pentru ființa mică ce si-a făcut loc intre noi. 

Nathan e un copil fericit. Nu stiu daca se ia, care e primul - oul sau găina, cert e ca suntem de o fericire continua de o vreme, de parca lumea întreaga s-a oprit din răsuflat si s-a așezat ca o pisica la picioarele noastre cand dormim.