Mama's night out

Buni a ramas acasa cu Nathan si, dupa 11 luni (da, 11 luni), eu am iesit in oras cu fetele. Ma rog, cu fetele…Adica: poti sa iesi la o cafea cu fetele, dar niciodata la o noapte intreaga doar cu fetele, doar daca nu cumva sunteti o gasca de hidoase si mute. (Da, ma scuzati ca dau din casa catre barbatii care inca mai cred ca se iese cu fetele, si vice-versa).

Sa va povestesc. Probabil ca daca o luam si pe Buni si o puneam sa relateze ulterior, trairile nu erau mult diferite. Am avut o senzatie acuta de calatorie in viitor, de parca in astea 11 luni de zile cat eu am crescut copii, lumea toata s-a transformat in jurul meu, numai eu am ramas pe loc.

Deci facem baita, alergam corabia cu toate animalele padurii prin cada, lapticul, pus la somn. Buni ramane nemiscata langa el, sa nu-l trezeasca inainte sa iasa Diva din casa. Imi scot tocurile cui de la pachet si le incalt. Le bag la loc in cutie si incalt espadrilele. Mi-e lene sa ma si machiez, e noapte oricum nu se vedeJ Ha, ce tare e sa ai o gentuta in care intra doar portmoneu, chei si telefon, in loc de ditamai gentoiul cu servetele umede, scutece, masa de schimbat portabila, biberon, canita cu apa, sticla termorezistenta, prosopel, pufuleti, ligurita, puguta cu amestec de fructe, jucarie, jucarie de schimb, suzeta, suzeta de rezerva, sosetute, babetica, patalonasi si inca vreo patru diminutive.

Pentru mine seara incepe tardiv, ceilalti sunt deja la a patra tura de bauturi. O mama de plod de-un an are garantat probleme de comunicare in gasca mixta dupa ora 21:00, ca astia nu rezoneaza niciunul cu Printesa Urbana. Pai eu ce sa le povestesc, frate? Despre piureuri si jucarii educative din lemn? E cazul de un Elevator pitch bun, bagati de seama, pe alte teme decat parenting, ca oricum nu mai sunteti la zi cu geopolitica. Dupa o bere imi aduc aminte povesti din tinerete de mult fumate, aventuri din Congo, cum am fugit noi de politia cu Kalasnikovul indreptat spre noi, si cum mi-a picat tavanul cu o pisica noaptea in cap. Se rade maxim. Gata, m-am re-integrat. Ia uite ca mai exista viata si dupa Pampers!

Oh, si ce viata!

Gasim un club unde media de varsta nu scade mai mult de sub jumate din varsta noastra. Am vrea sa mergem intr-altul, dar am auzit ca e de fite si n-or sa ne primeasca imbracati asa, asa ca il lasam pe data viitoare. Am o rochie de paiete luata pentru Haloween, o s-o pregatesc. Si biletul de avion Bucuresti-Amsterdam pentru buni, sa vina sa aiba grija de fi-miu in timp ce eu ma destrabalez, iar barbatu-i plecat in vacanta la surfing.

(-Babe, sunt la sala, nu pot vorbi acum.

-Bine, ma suni dupa?

-Ma grabesc, ies cu fetele.

Pauza.

-Bine, atunci pana-n doispe, cand vii.

-Pai nu vin.

Liniste de partea ailalta.)

Nu intram bine in club, o blonda buna se invarte in brate cu o bruneta buna, mai ca era sa plonjez intre tatele ei. Tate pe jumate afara. Atunci inteleg ca bluza mea are tenta corporatista, decolteul nu coboara mai jos de gat. Fata cealalata e imbracata in gauri mai mult decat in blugi. Ma intreaba direct: “Can you shake your ass?”

Pentru prima oara la Amsterdam, vad in jurul meu bling-bling. Fetele astea parca au coborat acum de la bara. Restul e fosforescent. Cuburi de gheata fosforescente, bauturi fosforescente, pahare de Moet fosforescente. Cand se aduce o comanda mare, vine intr-un fel de galeata fosforescenta, cu artificii. Atunci imi aduc aminte de Romanica mea, unde tre sa se vada banul, iar stralucirea, mulaciunea si decolteul fac parte din femeie, pantoful cu toc e papuc de casa, iar femeia parte din cadru.

Se bea si se dantuieste. Nu prea mai stiu nicio melodie, dar ma fac ca o stiu, si dansez, uite vine si-o melodie de pe vremea mea si ma bucur. Se bucura si altii, pesemne nu-s singura din generatia X din club.

Ma agata un tip bine care insista sa-mi povesteasca despre viata lui, si cum s-a pensionat el deja ca are prea multi bani. A avut o afacere cu motociclete, profitabila rau, pe care a vandut-o, si acum si-a luat o ferma, un camp si un tractor. Ma prapadesc de ras si il imping la alta sa se bucure de el. Mai stiu eu pe unul care visa sa aiba cascada lui.

S-au asezat doi langa mine. El o mangaie insistent pe fund. Mai are putin si ma mangaie si pe mine, asa ca plec. Dupa cateva pupaturi, pleaca si ei, zau ca nu stiu unde.

La ora 2 si 10 toata lumea s-a cuplat cu toata lumea, doar noi chiar dansam si bem apa minerala. Pe noi asa ne-a invatat Heineken. Ca nu bem ca porcii. Detalii aici: https://youtu.be/DNJfOQpfYs8

Bate de ora 3 si se da stingerea. Toti stiu despre asta mai putin eu, care n-am mai fost niciodata invitata afara din club. Iau un taxi si cer acasa. Mi s-a parut ca il vad iar pe tipul cu tractorul. Pesemne fantezia cu tractoristul e de mult fumata. Ma las cu capul pe bancheta taxiului si fantazez si eu: un tatic care sta cu bebe cat timp eu imi fac unghiile si beau un cocktail. Taxiul meu goneste prin Amsterdam, orasul se imbraca in somn.

A fi mama nu te defineste ca femeie

Eu chiar m-am saturat sa aud despre cum sa stai, ca parinte, suta la suta conectat cu copiii.
Vai ce minunata vacanta in trei, patru etc. avem noi de cand am descoperit reteta succesului. Iaca aici 7 pasi, 899 like-uri, 127 de shares. Chiar a innebunit lumea? Am ajuns de ne masuram viata in vacante reusite, ne raportam la ele in lipsa de altceva, permanent, care sa ne placa si sa ne defineasca. Cum ar fi o viata de parinti, sau mai bine spus - o viata.

Am nascut si imi cresc copilul in Olanda. Daca ar fi fost tara mea, probabil inventau doctorii in ultima luna ceva sa nasc prin cezariana in locul unei extraordinare nasteri naturale; probabil ca stateam doi ani acasa cu copilul, sau macar unul, in loc sa ma intorc la job cand el avea numai trei fragede luni. Probabil ca azi la noua luni, Nathan nu era independent de parinti si fericit cu toata lumea si toti copiii din jur.

Cred ca e sanatos sa deschidem ochii la alte culturi si sa invatam de la altii tot ce stiu ei mai bun despre orice. Un studiu (dintre miile) spune ca cei mai fericiti copii din lume sunt copiii olandezi. Am o banuiala ca si mamele lor sunt printre cele mai fericite, nu credeti? Ce altfel de principii graviteaza aici in jurul maternitatii si parentingului, am sa va spun.

Azi, primul: ca mama, ca parinte, sa ai grija de tine in primul rand. A ingriji un copil este un job 100%. Cel mai solicitant job din lume, pentru cine n-a aflat inca. Oricat de mult iti place la job, mai iei si pauze. Te mai si odihnesti. Mai si mamanci. Mai ai si viata ta de dupa job, sau in timpul lui, ceea ce se cheama viata sociala. Una in care vorbesti si altceva decat despre piureuri si pampersi cu celelalte mame. Ai si sex-life (va rog sa nu intram in polemici). Ai hobby-uri. Ai...

Asta inseamna sa ai o viata, nu sa stai conectat 24 de ore din 24 la bebe sau toddler, ca nu esti robot (desi viata de corporatie ne-a invatat bine asta, nu?). Nu poti avea energie sa razi si sa te strambi, sa-l invarti in aer, sa te mascaresti sa manance, sa schimbati hainele pe poezii, sa explorati in patru labe non-stop. Ca mama, ca femeie, ai nevoie sa te conectezi cu tine in primul rand, si ce pacat ca despre asta nu se vorbeste deloc...

Cand Nathan avea 3 zile, a venit primul sfat de viata: " Trebuie sa o lasi pe mami sa aiba grija de ea, ca sa poata avea grija de tine! Mami are nevoie sa se spele pe dinti si sa faca dus in fiecare zi!" Nathan se uita la sora Rebecca cu ochisorii lui jumate deschisi, prin care lumea se vedea inca in ceata, si asculta vocea ei calda. Nici acum nu stiu daca sfatul Rebeccai fusese pentru fiul meu, sau pentru mine, dar ma bucur ca l-am ascultat.

A fi mama nu te defineste ca femeie. A fi mama te completeaza in ceea ce esti, te aduce mai aproape de cer.

Eu ce ii citesc copilului meu?

"Gargarita-rita, zboara-n poienita, unde vei zbura/ acolo ma voi marita." Eram in cada bunicii, la Plopeni, ca acolo prindeam gargaritele - la geamul de la baie. Le prindeam ca sa le cant. N-am vazut niciuna scapand la Amsterdam, si nici nu mi-am imaginat ca asa ma va duce viata, popas mai lung in Olanda, dupa o raita prin Congo DRC.

Ce am stiut insa, de cand eram pe bancile scolii, e ca n-o sa cresc copii in Romania. 

Stiti si voi toti ca sistemul de invatamant trebuie schimbat din temelii, ii tot auzeam de dinainte de revolutie pe mama si tata, ambii profesori dedicati, i-am vazut luptand pentru asta o viata, si iesind la pensie fara ca sa se schimbe cu adevarat ceva.

Ce nu mi-am inchipuit insa e ca trebuie schimbat sistemul incepand de la cresa. Ba chiar, ca ni se trage de dincolo de sistemul de invatamant, din obiceiuri si principii stravechi, pe care le purtam in noi, si le dam copiilor nostri ca pe gripa.

Nathan are 7 luni, si ii citesc literatura pentru copii in limba romana, ii pun fimlulete educative in limba romana, pentru ca sunt romanca si vreau ca Nathan, desi s-a nascut pe alte taramuri, sa stie limba materna.

Aflu ca Boroboata e un personaj popular printre picii din Romania, asa ca il caut pe youtube. Ma uit la cantecel prima oara cu Nathan in brate. Boroboata e un copil care spanzura pisica, inneaca cainele si isi bate colegii. Mai mult nu am rezistat sa ma uit, pentru ca scenele se intampla in detaliu. Postul are vreo 11K de dislike-uri, dar are 21K de like-uri. E inca primul in lista. Suntem pierduti!

Sa trecem la versuri , poezii si cantecele. Poate invatam ceva mai bun despre cum sa ne comportam.

Prima pagina, desene colorate, imi iau vocea vesela de citit. Eu am o problema in plus  - nu conteaza ce citesc, vad in fata ochilor povestea, cu miscare si culori, aud, simt mirosuri. Traiesc acolo. 

"Un pitic atat de mic/facea baie-ntr-un ibric/de sapun s-a-mpiedicat/ si piticul s-a-nnecat... "Vocea mea vesela se pierde pe parcurs. Dam pagina la poezia despre pedepsirea matei care a furat de foame si de mata ce e un intreg picior de rata, si dupa ce s-a infruptat a dus osul la Azor in cotet. Dincolo de faptul ca e pur romanesc sa faci un rahat si sa dai vina pe altul, invatam copii ca nicio fapta nu trebuie discutata si inteleasa, sau iertata, ci da-i cu pedeapsa. Stapana-poeta decide in finalul poeziei: "trebuie s-o pedepsesc, c-a fost rea si dusmanoasa, si n-o las sa intre-n casa".

Tot din categoria cum ne purtam cu aproapele: melcul, suparat ca l-a piscat furnica, intalneste un biet carabus pe care il ameninta ca-l ia la bataie daca ii sta in drum. WTF? "Striga melcu-n guura mare/ -Nu te mai praji la soare/ da-te-n colo, nu-mi sta-n drum,/ ca te iau in coarne-acum!" Situatia am intalnit-o des in trafic in Bucuresti, cand cate unul cu masina straina mi-a aratat semne si a urlat la mine ca de ce merg si eu pe strada regulamentar. Probabil il piscase furnica.

Urmeaza elementul care ma enerva cel mai tare in Romania: nu puteam face nimic fara sa vrea toata lumea sa stie ce am facut: "Am sadit un pomisor,/ singur in ograda, / toti vecinii au venit/ langa gard sa-l vada". Sta in sangele romanului sa ii arda de capra vecinului, si mai ales s-o compare cu a sa. Iar daca n-are una mai tare, sa-si ia.

Dupa melcul suparat, poezia Numaratoarea este expresia mitei inca din copilarie. Citindu-le poezia invatam copiii ca asa functioneaza la noi lucrurile. Dai ceva in plus, dar stai in fata. Elementele negocierii (ma rog, tocmelii) sunt si ele regasite in acelasi catren: Veveritei i se ofera o aluna, doua, trei. Ea cere patru, cinci sau sase. " -Iti dau, sapte,opt sau noua,/ dac-o sa ne spui si noua/ cand o sa mai vina-ncoace/ iarna cu zece cojoace." sau "Luci, soare, luci, ca ti-oi da un pumn de nuci, si-o pereche de papuci." Nu e de mirare ca nimeni nu-si face treaba fara o atentie in plus. Am invatat asta de cand eram copii. 

Revenim la capitotlul atat de controversat azi in parenting, educarea pe baza de recompensa si pedeapsa, citez: " am pierdut o batistuta,/ ma bate mamica, / cine are sa mi-o dea, / ca-i sarut gurita?"

Am evoluat in copilarie, si am devenit oameni adulti si responsabili, facand ceea ce ni s-a cerut sa facem de catre parinti, pentru ca altfel o incurcam. Multi dintre ei inca mai aplicau ciomageala, sau macar amenintarea cu ciomageala, care fie vorba intre noi, era la fel de crunta. Pe mine mama ma ameninta ca nu mai vorbeste cu mine, si cand o suparam tinea liniste aproape o zi intreaga, nu ma baga in seama de ca si cand nu existam, si mi-as fi vandut sufletul numai sa ii capat din nou atentia.

Tata e elementul surpriza, care actioneaza direct. Asa sa ne purtam cu copiii.

" An-tan-ti-na/ s-a ouat gaina, /si-a facut un ou,/ mare cat un bou. Eu l-am spart/ tata m-a aflat/ si m-a impuscat:/ Pac-pac-pac!"

Iar daca nu sunteti cuminti, alte lucruri ingrozitoare or sa vi se intample. Nu statul la colt, ci: La popa la poarta/ e-o pisica moarta. / Cine-o rade si-o vorbi/ s-o manance coapta. / cu marar si patrunjel / si untura de catel." Radeam eu cand eram copil strigand asta prin cartier cu cheia dupa gat, dar daca le-as traduce-o la olandezi nu crded ca ar mai avea vreodata prieteni odrasla mea.

Multumim grupului editorial corint si site-ului cantecegradinita.ro pentru un material asa de educativ pentru pitici.

In siguranta

Am inceput sa citesc aproape la timp despre o casa sigura pentru bebelusul meu. Informata eram, dar nu erau toate puse la punct inca, aranjate astfel incat inevitabilul sa nu se intample. 

Dormeam amandoi in pat si cand m-am trezit eram singura. Ingerul radea langa pat, in patru labe, bucuros ca am aparut (in sfarsit). Trezita brusc din somn am simtit intai un gol in stomac, apoi un mare hau, cand, pe masura ce ma dezmorteam, realizam ce se intamplase, si de fapt, ce se putea intampla. 

Noroc ca patul e pe podea, scund cat sa nu doara rau nicio cazatura. 

In scurt timp am aflat ca ingerul merge cu spatele. Se taraste inspre spate, in loc de spre fata, perista sa o ia la sanatoasa, de unde il pui. Apoi ii place sa se arunce pe burta, un fel de plonjat din pozitia stand in fund, astfel incat nimic nu trebuie sa se mai afle in jurul lui pe o raza de cel putin un metru.

Si dupa ce alearga insistent in metrul lui de lume, cade lat, din chitaieli in somn adanc, cu un zambet satisfacut pe buze, si cu o fericire anume, de parca ar sti cat de mult e iubit.

Contribuabili la Sector 5

Rolul Direcției de Impozite și Taxe locale este cel de a asigura stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor și taxelor locale, ca surse de venituri ale bugetului local. Si umilirea populatiei locale, intr-un mod natural, specific romanesc.

Sediul de la Sectorul 5 avea ziare in geam, si un afis care spunea ca s-au mutat in 2015 in Bdul Natiunilor Unite. S-a dus Alex pana acolo si a vorbit cu o tanti de la rand, care i-a spus ca stai in medie cam 4 ore la coada, ca nu e perioada buna din an sa platesti taxe. Mai sa fie! Nu stiu cum reusesc sa fac ca de fiecare data cand ajung in Bucuresti, nu e perioada buna in an pentru nimic administrativ legat de bugetul de stat. stai la cozi, te rogi de ei sa le platesti. hartia cu impozitul pe casa nu a ajuns la apartament, intreband de ce am aflat ca e primarul de sector sub urmarire penala, si niciun cetatean n-a mai primit instiintarea de plata in posta, ca in anii trecuti. tot din acest motiv in sectorul 5 nu se pot face inca plati pe internet. Un fel de ce are sula cu prefectura, dar uite ca are.

Tragedia din colectiv a fost degeaba. Of!

Lumea era deja multa si plictisita cand am ajuns la sediul DITL din Natiunile Unite, la ora 8:15. Programul incepe la 8:30.

-Stii strada unde ne latrau pe noi cainii cand veneam cu bicicletele? Aia e. imi explica Alex.

Asa am reperat-o instant, am parcat masina in moloz la margine de drum, si m-am aseat la gramada ca tot cetateanul, sub drapelul arborat de Directie.

- Haideti sa ne asezam la rand in ordinea in care am venit, zice o doamna mignona cu bentita de scolarita, uitandu-se la noi toti, si la domnul tanar si nou care abia venise, si parca se bagase in fata. 

Ne-am asezat toti unul dupa altul, ca un fel de coada la carne, doar ca acolo luai, nu dadeai.

trec pe langa noi, grabiti, trei cetateni de-ai casei, ca bodyguardul din usa le face loc sa intre.

-stati ca abia au venit, inca nu si-au baut cafelele, se aude din coada. ma uit in spate si s-au facut deja vreo douazeci de bucati, iar in fata am numarat 12. 

-E ora 8:31, eu zic sa intarti, se aude iar doamna cu bentita. 

- Nu! zice bodyguardul, se printeaza bonurile.

in cateva minute iese acelasi cu un teanc de bonuri in mana, si incepe sa ni le dea dupa cum eram asezati la rand.

-Constatari 101, Constatari 102, Constatari 103...

-Eu am venit sa platesc impozitul pe proprietate. 

-A, stati ca bon de-asta n-am, trebuie sa-l printez. Intra in sediu si trage usa dupa el.

-Haideti doamna, i-ati strigat feng shui-ul, striga unul din rand.

Mi se face dor de Olanda mea. Cu un cod personal poti plati totul pe internet, nu stai la mana nimanui sa-ti dea bon de intrare si sa te aranjeze in coada, de parca ar fi poarta raiului, nu Directia de Impozite si Taxe locale.

Hai la botez

sunt unii asa importanti, ca nu te privesc nicium in ochi cand iti raspund. de fapt, ei nici macar nu vorbesc cu tine.

tipa, cam de trei ori cat mine, cu un mare coc facut din codite impletite, un fel de gretel al zilelor noastre, si-a urcat fundul pe scaunul de machiaj. terinasem si eu un epilat romanesc, de-ala cu mult vorbit cu cosmeticiana, si aproape pe gratis cand e sa-ti faca nota. 

madam avea azi botez.

-n-am reusit, fata,  nicium sa scot mai putini. pe bune ca i-am tinut pe cei mai apropiati. 130.

130 de invitati. eu am 18, pesemne ca nu-s la fel de vedeta ca doamna cu fundul mare.

-ma faci cu mult verde, da? sa mearga cu rochia.

- aveti botez azi? felicitari. cat are cea mica? o intreb, intelegand ca e cu roz treaba.

-2 luni, imi raspunde uitandu-se in continuare la mihaela. si sa vezi, fata, cu rochia...si cu meniul, si cu formatia, si in fine, cu ploaia asta care o sa sperie invitatii. 

-si eu am maine botezul fiului meu, spun. a implinit 7 luni.

-vai, asa tarziu il botezati? tipa da ochii peste cap, isi trece pentru o clipita privirea pe la nivelul gatului meu, probabil nu sunt demna de o privire mai sus, mai ales ca am lasat copilul nebotezat atata timp.

-fata, ai adus si sclipiciul ala, da?

mi-e mila de toti cei 130 de invitati, dar mai cu seama de ea, care nu cred ca ma compatimeste pe mine, ca sigur a si uitat ca exist.

apoi am plecat spre casa prin ploaie, una marunta de amsterdam. eram fericita.

Dezertori

Am calcat pamantul patriei muma cu bucuria unui fiu pierdut care revine acasa. 

Nu stiu de ce mi-e teama cel mai tare. 

Ca imi va placea si mi se va face dor de trecut, sau ca voi avea reconfirmarea pierzaniei mele in lumea larga, a dezertarii, a lipsei totale de patriotism?

Ca ma voi regasi in tot si toate, sau ca ma voi regasi pe mine cea demult uitata intr-un colt de suflet, candva in culmile gloriei mele?

Ca imi voi dori sa ii arat copilului meu lumea copilariei mele, sau ca voi alerga desculta sa o mai traiesc o data, cu el de mana?

Tara asta frumoasa e la fel cum am lasat-o. Anii nu-i rideaza colturile ochilor, dar nici nu-i aduc vreun dram de intelepciune in plus. E ca si cand a ramas totul suspendat in timp, doar eu insist sa calatoresc aici cand si cand, scormonind axa timpului.

Strada pe care stateam are aceleasi gropi acolo unde le stiam asezate. Magazinul non stop de la Cina are prajituri de cofetarie in vitrina, si mezeluri frumoase, ca nu ne-am abtinut sa nu luam o savarina si un parizer de pui. 

-Saracii, o fi zis vanzatoarea, n-au si ei bani de altceva nici de Paste.

Masa de Paste a mamei era umpluta de bunatati, de parca avem o familie numeroasa cat un pluton, si o vacanta in Romania de o luna. Nathan a primit jucarii multe, si n-are mai multe maini sa le stranga pe toate la piept. Le ia pe rand, le intoarce pe toate partile, apoi le gusta cu aceeasi mutrisoara impasibila, probabil ca s-a invatat cu un soi de gust de nimic.

-E gustul de Romania, puiule, asta simte si mami cand e aici. Nimic.
Si atunci am inteles ca nu tara asta e cea suspendata in timp, pierduta, ci eu, suspendata intre doua tari, apatrida cum ar zice unii, rupta de patria muma, dar niciodata adoptata cu adevarat de ailalta. 

Dezbracata de o nationalitate care nu mai era de mult a mea, dar niciodata apoi imbracata cu adevarat la loc, sa simt caldura unui camin, a unei natii de care apartin, si cu care sa ma confund. 

Doar plimbata prin lume goala pusca, azi nu mai mai simt a nimanui, si poate ca asta stirbeste din fiirea mea mai mult decat am crezut. 

Ridic genele lungi, ca ale copilului meu, si inteleg ca el trebuie sa fie al unui pamant, si al unei limbi, asa cum si eu ma intorc tot mereu la cuvintele mele cu cratime si caciuli pe a, chiar daca trebuie sa sterg de pe ele praf gros de amintiri.