Chiriasi WANTED

Cand am descoperit un nou sport in Congo DRC, credeam ca asta mi se poate intampla doar pe teritoriu nebun si strain, unde cultura se intrepatrunde cu cerul inalt. Tin sa anunt ca am descoperit un nou sport al romanilor, aici la noi la Bucuresti.

Inscrierea se face la agentia imobiliara, unde te dai client, si doresti sa inchiriezi un apartament deosebit. Cursa incepe maine, caci esti grabit sa castigi, nu ai niciun moment de pierdut. Pari vadit jenat cand esti intrebat cu ce te ocupi. Te dai studenta sau patron. Evident, doresti sa platesti in avans pe un an. In primul caz, plateste iubitul. In al doilea, banii trebuie sa-ti vina luna viitoare, pe data de 5. Feliciti proprietarii pentru alegerile inspirate si veleitatile de designeri de interior. De pe terasa cu vedere deasupra Bucurestiului, poti trage cu ochiul in camerele cu draperii netrase din Marriott sau face un bird watching de exceptie, pe inserat deasupra Casei Poporului. Te plimbi prin casa mutit de placere, inchipuindu-te la meci in jacuzzi-ul din baie. Pui intrebari incercand sa gasesti hibe si primesti uimit raspuns pentru orice. Cum s-a putut transforma o garsoniera de 42 de metri patrati intr-un spatiu atat de eficient, care sa iti ofere standardele unui american loft chiar aici in inima Bucurestiului?! 325 de euro pe luna chiar e ok pretul, nu mai e nevoie sa negociezi. Dulapul..o! dulapul, iti vor incapea toate negresit si mai ramane si loc...totul e un vis. Vrei sa semnezi acum. Stabilesti ca vii maine cu banii, la ora 19:30.

Cu jumatate de ora inainte, iti inchizi telefonul si nu mai raspunzi agentului imobiliar. Daca insista si te prinde la telefon zilele urmatoare, ii spui fie ca ai avut accident si ca esti in spital, fie ca a intervenit ceva si pleci definitiv din tara. Nu stiai, iti pare foarte rau.

Mi s-a intamplat de 5 ori in ultimele doua saptamani. Acelasi profil de client, agenti imobiliari diferiti, mi-e mai mila de ei decat de mine. Imi spun rusinati ca asa sunt romanii...

In timp ce mi se dau tepe dupa tepe la mine acasa la Bucuresti, la house hunting in Amstredam sunt avertizata ca un accept oral este la fel ca si acceptul scris si ca poate fi atacat de proprietar in instanta. Ne-am tinut de cuvinte cu strictete, sa nu care cumva sa inchiriem vreo casa pe zambete si vorbe. Cand in sfarsit am gasit-o, am facut dovada oficiala a veniturilor, am aratat deschis proprietarului unde lucrez si cat castig, si in ce data imi intra banii in cont. Am acceptat sa imputernicesc Banca sa imi efectueze platile lunar catre proprietar, ca daca nu sunt serioasa am sansa sa ajung in strada, si acolo la Amsterdam e mai frigut decat aici la Bucuresti.

Dau in chirie garsoniera in zona Marriott. Pe bune.

Pentru toate celelalte exista MasterCard

In pregatirea mutarii pentru urmatorii trei ani, am dat in chirie garsoniera de lux unei domnisoare cochete, singura la parinti si de familie buna, 22 de ani, studenta la drept la particulara. Era asa hotarata ca n-am ezitat s-o supar sa nu semnez contractul, luni vine cu toti banii, pe sase luni in avans. Luni s-a logodit cu un american bogat si mi-a trimis, prin agenta imobiliara, un buchet somptuos de crini, pentru deranj. Apoi n-a mai dat nimeni de ea. Ma simt de parca DRC insusi a intrat la mine pe usa.

Nu va inchipuiti cate prostii strange omul intr-o garsoniera. Pregatind impachetarea, am inceput sa sortez lucrurile dupa criterii aflate de la altii plecati sau citite prin carti de eficienta personala. Murphy mi-ar fi spus continuarea, ca fix la o zi dupa ce le-am dat voi avea nevoie de ele.

Apoi un francez de la agentia de relocare a venit sa-mi evalueze bunurile din apartament. Au cutii si ambalaje speciale pentru orice, pana si camasile de pe umerase ajung in starea actuala la Amsterdam. A bifat vreo ora casute dupa casute intr-un formular de asesare, si s-a asigurat ca vaza mea de la Ikea nu este de valoare inestimabila ca sa-i faca pe comanda pentru transport cutie protectoare de lemn. Dau cheile si intr-o zi ambalarea e gata, serviciu inclus, aflu slava domnului ca nu trebuie s-o fac eu. Balamucului din apartament i-au fost alocati destui metri cubi ca sa ma pot muta cu catel si purcel. Doar ca de transportul vietuitoarelor ( al nostru si al pisicilor) trebuie sa ma ocup singura.

Asadar, Tom si Chilly au devenit cetateni europeni. O pastiluta de deparazitare, bagata pe gat cu pricepere, 2 vaccinuri fiecare si un microcip din silicon implantat in ceafa cu o mega-siringa cu presiune, ca sa fie citit in aeroport ca un produs de supermarket pe banda. Coduri de bare atasate in pasaport, poze noi, color facute la cap, din fata. Cutii speciale de transport in avion ca bagajul, sub scaunul din fata, transchilizante de dat la plecare ca sa nu planga precum copiii de la schimbarea presiunii din urechi.

Iar pentru acuratete in acte, eu si Alex am devenit oficial concubini. Ne-am prezentat la notar, imbracati frumos ca sa marcam momentul, cu martor si buletine de identitate. Citesc declaratia si intreb de ce trebuie sa semnez doar eu? Si de ce suna asa depravat termenul? "Ca asa-i legea in Romania si nu-i alta-n vigoare." Si cand iesim pe usa, de parca uitasem sampania la pahar de plastic:"A! Si... concubinaj placut! "

Integrare

Spre deosebire de Congo DRC, unde am fost aruncata intr-o mare involburata fara sa fi fost intrebata daca stiu sa innot (si cu un colac de salvare pe jumatate desumflat), in the Netherlands am parte de o introducere comprehensiva, de parca inca n-am semnat contractul si telul este sa ma convinga a deveni cetatean permanent, cu toate taxele, obiceiurile si sufletul.

Numarul de pagini de citit se ridica la peste 200, dupa care ne asteapta un program de integrare culturala de doua zile, numai pentru mine si Alex, oriunde dorim noi ca si locatie, insa musai cu telefoanele inchise. Am senzatia unui proces corporatist de spalare pe creier, in care conlucreaza toate fortele, de la Primaria Amsterdamului pana la departmentul de Resurse Umane. Gata cu Basescu si Kabila, traiasca regele Willem-Alexander!

De data aceasta am primit si un kit de supravietuire, care cuprinde elemente extrem de intseresante: carte de bucate olandeze (pesemne mananca si altceva decat sandwichuri), harta, Micul ghid al noului mutat in Amsterdam, dictionar de buzunar cu expresii si cuvinte de baza (ideal de citit cand esti foarte racit, si iti iese natural h-ul necesar) si o carte mare si colorata despre obiceiurile olandeze. Micul ghid l-am citit déjà, si astfel am aflat regula pupatului prietenesc de trei ori cu sexul opus: incepe doamna, cu obrazul lui drept. Daca vine la tine acasa instalatorul, se va astepta sa-l servesti cu cafea calda. De obicei, joia sau vinerea este late night shopping, si te poti rasfata pana la ora 21. Pentru transportul in comun ai optiunea unui OV-chipcard, personal sau anonim, dezvoltat la rang de brand si gestionat prin intermediul unui site cu produse si mai ales discounturi (korting, a se retine termenul, ca e preferat de olandezi).Amenda pentru alcool la volan este intre 350 si 1500 de euro, iar la a doua abatere te poate astepta si un loc la racoare ( probabil mai putin racoare decat pe strada). Tabelul cu temperaturi ma lamureste, medie de 22 de grade in iulie si august, si minim de 11 zile de ploaie in luna lui Ciresar. Dar, ca sa fii sigur, mai bine iti downloadezi pe smartphone, pe langa 9292, Schipol Airport, Quick disctionary si Albert Heijn supermarkets, aplicatia de referinta "When will it stop raining?" in traduced libera "Cand naiba se opreste ploaia?")

Tot prin intermediul ghidului am elucidat, abia acum la 35 de ani, dilema lui Sinterklaas: Mos Nicolae locuieste in Spania, si vine in Olanda cu barca cu doua saptamani inainte de ziua lui, pe 5 decembrie, cand imparte cadouri la copii. Este recomandat sa ii lasi un morcov in cizme, gustare pentru renul sau alb zburator, care de fapt e cal.

La vanatoare de case

 De mai bine de doua luni, Alex este prieten cu majoritatea agentilor imobiliari din Amsterdam. Schimba mailuri de dimineata pana noaptea, da feedback si primeste feedback, incat odata sosit in Amsterdam pentru intaia oara a putut ajunge cu ochii inchisi in orice punct de pe harta, de parca ar fi fost el insusi un adevarat GPS. Pentru mine, va mai exista multa vreme 9292.
 Casuta primita de-a gata in Boukin, oricat ne-a fost de antipatica, ne-a scapat macar de calvarul alegerilor. Prima oara ne-au pus pe gandit colegii de la Global Mobility, intermediari cu agentia de relocare, intermediari cu agentia imobiliara, intermediari cu viitorul proprietar. Un intreg lant de profesionisti care lucreaza toti pentru mine, dupa ce in Congo nu m-a intrebat nimeni nici daca mai traiesc. Am completat o lunga fisa electronica si care imi cerea sa descriu casa multravnita, de la cele mai mari la cele mai mici detalii: cate camere, respectiv cate bucati de animale aduc si cate kile are fiecare bucata. Ma intristez ca cineva, fie si electronic, ma poate intreba in astfel de termeni despre copiii mei.
 Cu cat avansam in cautarile virtuale, apropiindu-ne de a defini standardul locativ la Amsterdam, cu atat ne departam mai mult de prima noastra alegere. Scarile toate sunt abrupte, nu-s mai multe toalete sau nu e cada. Mai toti peretii si faiantele sunt albe.
 Am deschis mailul cu adresa si am tastat-o in aplicatia 9292. Casa aceasta este chiar in centru, murim de curiozitate sa o vedem. Pare cam intunecata, dar Alex ma asigura ca pozele nu sunt facute cu pricepere, iar eu il cred ca pana acum nu a dat gres. Inarmati cu aparatura de pozat, masurat, calculat si luat notite, pornim spre posibila noastra viitoare locuinta.
 Tramvaiul ne lasa la statia Damplein. Nici un sfert de ora de la Heineken Experience. Ma inchipui pedaland 10 minute zilnic ca sa ajung la serviciu, si sosind inapoi cu 30 minute intarziere ca nu mi-am mai gasit sau recunoscut bicicleta in parcare. Fara casca de downhill si alte protectii de testoasa, pe tocuri si cu cafea in mana.
 Din piata mare, luam drumul catre sud, si ma bucur de privelistea plina de suflu a centrului, de toti oamenii din jur care pedaleaza hotarati. Doi se busesc in plina strada, un el si o ea, se saluta razand si pornesc mai departe. Aromele toate ies grabite din restaurante, imbiindu-ma sa locuiesc in zona. Apoi trec pe langa Condomerie, rusinata de ce forme si culori zaresc in vitrina.
 Ne oprim in fata la BodyCult, tattoo & piercing, care imi poate agata rapid in ureche un flesh tunnel cat cuprinde. Totul computerizat. Am ajuns cu cateva minute ianinte, ca niste adevarati olandezi, asa ca mai avem timp de o plimbare in imprejurimi.
 Pornim spre biserica. Dam coltul. In prima vitrina, o dama creola isi aranjeaza sanii proeminenti, sa intre mai bine in rochia rosie de plasa. Spectacolul continua in urmatoarea vitrina, in neglijeu. Si in urmatoarele. Cateva dintre fete sunt chiar frumoase, si ma intreb de ce n-au vrut sa faca nimic cu viata lor. Dar cine sunt eu sa le judec, anyway?
 Clopotul bate de ora 11. Si tot bate, hotarat si zgomotos. Ne intrebam speriati daca asa bate cu fiecare fix, si ce-o sa ne facem si cu asta daca ne luam apartament vis-a-vis. Asa ca ne intoarcem si intram in barul de langa sa lamurim situatia cu vecinii. Cativa tipi veseli ne felicita ca vom locui in zona, ca o sa vedem ce-o sa ne mai placa. Bine, dar cu clopotul? "Daca bagi un joint, nu mai auzi nimic".
 Iesim din coffee shop si recapitulam imprejurimile. Ce-o sa le spunem parintilor cand ne intreaba daca am gasit casa si unde stam? Pe placuta scrie numele starzii, iar dedesubt "centrum". Turnul cu clopot se inalta falnic in fata noastra si raspundem intr-un glas: " In centru, langa biserica."

Livrare in Olanda, la Amsterdam

 Din cald si glod, am ajuns in inima unui oras rece care ma inghite. Si ma pregatesc sufleteste sa iubesc ploaia, de parca iubirea se poate livra la comanda, cand vrei si unde vrei, si te poti transforma peste noapte in altcineva, doldora de contrarii sentimente.
 Urmatoarea mea aventura incepe (next expat adventure, nexpatadventures.blogspot.ro) Am inceput-o cu blog nou, tapitat in nuante de orange si ciclamen, in contrast cu peretii scrijeliti ai Bralimei, in acord cu optimismul dinauntrul meu. Strazile Kinshasei au ramas intr-un vis, imbracate ca de iarna in ceata densa a amintirilor, un puzzle din care dispar piese pe zi ce trece. La pol opus, orasul de azi se ridica luminos si razvratit, gata sa isi intinda in fata mea canalele ca niste imense tentacule. Gata de atac, dornic de lupta.
 Africa am subestimat-o si mi-am ispasit pedeapsa binemeritata: sase luni de a fi facut mereu cunostinta cu mine cea noua, nenumarate fatete pe care Africa le scotea la lumina cu rabdarea unui apostol nebun. Ma intreb de puterea noii mele adversare, careia i-am spus Da-ul negresit, de bunavoie si nesilita de nimeni. Mai hotarata ca prima oara, increzatoare ca ce a fost mai rau a trecut deja. Inca o fiara cu chip de inger pe care vreau s-o supun pentru multumirea si placerea mea, sa o preaslavesc in palmaresul de expat corporatist.
 Va astept pe nexpatadventures.blogspot.ro!