Biciclete pentru fete

Pentru prima zi de venit cu bicileta la birou, am facut indeajuns de multe depasiri. M-am intrecut pana si cu tramvaiul 10, ceea ce imi confirma inca o data faptul ca bicicleta, la Amsterdam, este cel mai rapid mijloc de locomotie.

Dupa my full suspension downhill bike, visam la o bicileta de oras, cu ghidon inalt pe care atarna un cos cu flori. Am suferit o saptamana mergand cu tramvaiul, sa vad in jurul meu, pe soare, lumea toata biciclind. Biciclete de toate formele si culorile, unele niste adevarate masinarii transformate intru necesitatea transportului de proprietar, cu bagaje si cumparaturi, catel si copii.

Sambata am pornit spre centru la M., cunostinta unei cunostinte noi si de treaba, care s-a oferit sa-mi imprumute prima mea bicileta de Amsterdam. Am ajuns in fata casei lui la si cateva minute in loc de fix, pierduta pe cateva stradute din centru. Dupa cum am invatat la cursul cultural, am sunat cu minim 5 minute inainte ca sa anunt intarzierea, sa-mi cer cateva rapide scuze si sa anunt cat mai dureaza si de ce. Asta mai tine vreo una-doua saptamani , cu “sunt abia mutata in oras”.

In fata cladirii, legate bine de un pom, un maldar de biciclete, una mai jumulita decat alta. Insa una, mai mica si mai  jumulita decat toate. Are claxon care nu merge, un far stramb, si multe fire care se incolacesc hotarat printre fiare, ca o adevarata iedera de metal si plastic. Gri-argintiu, se aude cum o mananca rugina. In spate atarna, legat de portbagaj, un fel de mini-lanterna cu led, chinezarie pe care s-o aprinzi noaptea de semnalizare. Alex imi cauta ochii, sa imi prinda privirea un pic disperata. Oare chiar asta o fi bicileta mea? Pana la urma, este singura pe care m-as putea urca dintre toate inaltimile astea.

M. apare, expansiv si cu un aer fresh de sambata ora 12. Facem cunostinta, intre noi si cu bicicleta. Un lacat de pivnita, descuiat de pe un lant gros imbracat fancy in blugi, descatuseaza fiara. Ma urc pe ea si imi cade draga din prima, asta se numeste bicicleta cu personalitate. Clancane putin cand pedalez cu stangul.

M-am nascut olandeza

Daca voi ramane vreodata fara job, acum stiu – ma pot face si zugrav sau tamplar. Mi-am descoperit alte abilitati noi, asa cum se intampla de fiecare data cand ajung intr-o tara straina. Acum cativa ani, cand era sa pierd avionul de legatura la Beauvais pentru ca autobuzul catre aeroport se desfiintase, iar taxiurile trebuiau comandate cu o zi inainte, mi-am adus subit aminte limba franceza ca sa cer ajutor localnicilor.

Dupa o saptamana de la dezradacinare, casa noastra din Amsterdam incepe sa prinda forma unui camin la care sa te intorci cu drag. Am varuit si am montat singuri mobile de la IKEA, cate putin in fiecare zi, asa cum la un puzzle de 5000 de piese mai pui cateva in fiecare sesiune, sperand ca intr-o zi vei avea constructia gata. Apoi au venit  televiziunea si internetul.  Doua cutii de masuri substantiale pe care trebuie sa le montam singuri, iar instructiunile sunt in limba olandeza. Si contractul la electricitate, trecuta pe numele meu, e tot in olandeza, de parca peste noapte, dupa programul de integrare culturala, m-a iluminat cineva si pot intelege ce-mi scrie.

Exista dezbateri aprinse intre expati pe tema acestui gen de program. Rebelii nu vor sa fie spalati pe creier, ei nu vor sa devina olandezi nativi, asa ca de ce le-ar spune cineva ce si cum in Olanda, cand ei vor oricum sa-si pastreze natura nealterata?!  Dupa mine, scopul acestui curs nu este nicidecum de a-ti prescrie comportamente pe care tu, noul venit, sa le imbratisezi negresit intru fericita integrare. Mai degraba, rolul lui este de a te pune la curent cu cele mai diferite (poate ciudate) comportamente din cultura noua, astfel incat sa stii de la inceput ca le poti intalni (sau poate nu) si sa fii pregatit cu o reactie potrivita, sau macar sa te aperi de frustrarea neprevazutului.

Bazat pe studiul cultural al lui Geert Hofstede, cursul te pune fata in fata cu noua cultura, prin prisma unor dimensiuni culturale provenite din valorile si comportamentul olandez.  Concluzia dupa ce am facut testul si am comparat rezultatele: sunt mai degraba de aici decat din Romania. Nu e de mirare ca ma simt deja acasa, chiar daca nu am inca bicicleta cu cosulet cu flori. (Am incercat cateva si nu ajungeam cu picioarele pe pamant, ca am primit alte dimensiuni decat femeile olandeze. )

Si m-am gandit ca dupa un test din asta, facut sus la Doamne Doamne sau ce-o fi pe acolo, ar fi trebuit sa ne fi ales noi singuri locul de nastere. Eu ceream in Olanda. 

Fix asa

In prima zi de munca, zumzetul a inceput la ora 9 fix. Cu fix cinci minute inainte, o mare furnicareala de oameni a inundat holuri, scari si lifturi ale cladirii din Stadhouerskade numarul 79, de parca participau toti la un exercitiu de mimare a comportamentului in caz de incendiu.

Pe birou ma astepta o halba de bere Heineken cu mesajul Welcome to Amsterdam gravat sub frunzele de hamei.  Zona, departamentul si numele meu scrise mare pe birou: 2B, HR, RD. Colegii s-au bucurat sa ma vada, se intrebau de ceva vreme cine este RD.  In acelasi timp cu mine a sosit si o planta cu baietii de la amenajarea cladirii, si a creat bucurie la fel de mare. Mi-am surpins noii colegi facand turul etajului sa salut pe toata lumea in prima mea zi de lucru, probabil ca de-aia lucrez la HR.  Ei sunt aici de ceva vreme si inca nu se cunosc intre ei. Maine vom avea un Corporate lunch in acest scop.

Aflu cu bucurie ca nu este necesar sa demonstrezi ca esti mai matinal decat ceilalti, sau mai doritor de a presta ore suplimentare. Daca ai face astfel si ai avea un sef olandez, probabil te-ar chema intre patru ochi la o discutie despre lipsa ta de productivitate. De altfel, in tot si toate e necesar sa nu scoti capul din multime, sa nu doresti a fi mai cu mot. Am starnit zambete la supermarket cand am umplut pe jumatate un cos pentru ca trebuia sa aprovizionam prima data frigiderul. Mai nimeni nu cumpara mai mult de cateva feliute de salam. Gandindu-ma la salamurile la oferta 2+1 din Romania si la cosurile mega pline de Carrefour, inteleg cat am ramas de impovarati de neajunsurile de pe vremea lui Ceusescu, incat cumparam triplu doar pentru a nu avea nesansa sa mai simtim vreodata lipsa. Si imi amintesc cum stateam la coada la alimentara copil fiind, si cum ne bucuram ca au bagat carne, dupa ce se denunta camionul cu marfa.

Am luat primul lunch cu colegii, la ora 12 fix, dupa ce mi-am cumparat direct de la bucatarul cantinei un card special.  Insuficient integrata, am fost singura care nu am mancat sandwich. Evident, am terminat de mancat ultima. Doar prietena mea romanca a ramas cu mine la o poveste, in timp ce toti ceilalti s-au evaporat natural catre birou. Incep sa produc teoria sandwich-ului: pauza fiind de 30 de minute, nu ai vreme nici de mai multe feluri, ca nu ai vreme nici de siesta dupa. In plus, pranzul nu este, ca la romani, un moment esential al zilei, in care socializezi din belsug cu colegii-prieteni.  Cina este momentul special al zilei. Importanta e data de sacralitatea persoanelor si a locurilor care apar in peisaj: familia si caminul. De aceea, la ora 17:30 fix a inceput iar exercitiul de incendiu, alergarea catre viata privata care, slava cerului, chiar exista!

Viata olandezului este extrem de calculata si bine planificata. Sertarele sunt clar diferentiate: colegii de birou sunt doar colegi de birou, prietenii sunt prieteni, familia e Familie, partenerul de la tenis e partner de tenis si atat. Casutele nu se amesteca intre ele, asa ca nu-ti invita colegii olandezi acasa la o cafea, decat dupa ce in prealabil v-ati vazut de vreo trei ori in oras la cafea si la cina, preferabil si cu partenerii. Vei primi ciocolata fina, o sticla de vin sau un buchet de flori neaparat uni, orice altceva fiind considerat exagerat. Nu uita sa-ti prezinti casa toata, avand grija sa dezchizi larg fiecare usa. Este semnul ca nu ai nimic de ascuns. De accea intregul oras este un gigantic platou de Big Brother, casa dupa casa cu ferestre largi si pereti de sticla fara draperii, dincolo de care se petrec vieti in vazul tuturor.  

In afara colegilor de echipa, dintre zeci de nume de toate nationalitatile, l-am retinut pe Sasha ca e rus, si pe Iuliana, pentru ca a fost ziua ei si am mancat la ora 13 fix chec brazilian cu ciocolata.