Momentul
cand am aflat ca e baiat a resetat contorul la zero. Emotional, totul a
reinceput cu o intensitate dementa, de parca atunci aflasem pentru prima data
vestea ca sunt insarcinata. Totul a
devenit real, tangibil, ceata s-a risipit de pe toate inchipuirile mele,
culoarea albastru s-a protapit in ochii mei, alaturi de mitraliere, Spiderman,
trenulet electric, masini de curse si galagie incontrolabila.
Nu m-am
putut opri din vorbit la telefoane pana seara tarziu cand am ramas fara voce.
Alex s-a inchis in camera, dezamagit ca nu e tata de fata, cu rozul sters de pe
toate visele lui – desi n-ar fi vrut
neam sa recunoasca ca asta e motivul. De 2 aprilie, nu era nicio sansa sa ii
faca cineva vreo gluma intarziata. Poate fie-su?
La
ecografie am vazut un rasfatat agitat, Alex zicea ca parca-si dadea parul din
ochi, si si-a supt degetul in restul din
timp, lovind cu picioarele in sus si-n jos de parca vroia sa ne arate ceva. Parea
ca sta confortabil. Cand am scos camera sa-l filmam s-a oprit instantaneu, seamana
de pe acum cu ta’su: nu-i place sa stea la fotografii.
Apoi am
fost euforica toata ziua, am povestit pataniile pe “repeat” si am concluzionat
ca dupa ce nasc o sa vreau liniste, si o sa-mi dezactivez telefionul o
saptamana, si o sa fac un webcast pentru toata lumea sa spun povestea o singura
data, ca e mai simplu asa si asiguram consistenta in transmiterea mesajului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu