Sarcina in mediul corporatist

Am dat vina pe bietul de el, nenăscut încă, pentru ce mi se întâmpla, cum am putut fi atât de oarba sa nu înțeleg? Însărcinată fiind mi-am dat seama ca ma simt departe de a fi întreaga, vandabila, stăpâna pe situație. E ca si cum as fi pusă pe hold, o perioada de 9 luni sau mai bine, așteptând sa redevin normala si sa ma reintegrez in societate. Ca oamenii se uita la mine cu bucurie si înțelegere - pe de o parte - si ma compătimesc pe de alta. Si ma tratează pe jumătate fiindaca am devenit om cu numai jumătate din puteri, de parca as fi bolnava, handicapata sau temporar neinteresanta de luat in calcul. De parca nu mai pot sa livrez la timp, sau cine știe cand voi pleca subit sa nasc, si rămâne in aer vreun milestone mai important.

In mediul corporatist, trebuie sa-ti dregi glasul cand vorbești despre tine. Lumina trebuie sa fie pusă pe birou, nicidecum pe locul de joaca. Aparent se apreciază balanța viața profesională-viata personală. Realitatea e diferită. In ochii tai trebuie sa luceasca ambiția si loialitatea pentru binele corporației, iar familia poate sa existe, dar sa nu intre prea mult, adică mai mult decât un small talk, in calcule si discuții. Subiectul sa fie direcționat clar către ceea ce trebuie, fără vreun conținut cu valoare sentimentala:  narațiune despre unde si ce ai făcut in weekend, cu cine, dar fără apelative, adjective si descrieri ce ar revela trăiri, căci nu trebuie sa trăiești prea mult in afara marilor proiecte si taskuri.

Iar cand porți in pântece un miracol, si simți cum ia forma si viața, si devine si el un întreg, nu poți sa nu radiezi bucurie in jur. Am hotărât ca la birou sa ma comport ca si cand nu ar exista, sa-l ignor fără a-l nega, si astfel sa-l protejez de tot ce e rău.