Oare cum e?

A trebuit sa vina mama de la Ploiesti ca sa realizez cat a crescut Nathan. Abia dupa ce s-a minunat ea cateva ore bune, si l-am vazut cat e de lung si lat la ea in brate, au inceput sa se lege neuronii. Parca am fost oarba niste luni, a crescut bebele sub ochii mei cu haine cu tot, ca nici daca am dat la cos vreo patru marimi tot nu mi se parea treaba destula. 
Cum spuneam, l-am vazut deodata mare. Un fel de omulet, mai hai-hui asa, care face chestii, manuieste obiecte, vorbeste cu ele, se stramba si se bosumfla de parca fiecare plus are un suflet al lui ce solicita intretinere. Leaga prietenii, gusta te miri ce, rade in hohote de tine. Ii cazi rapus si am banuiala ca stie asta deja, caci te priveste smecher, atent sa iti dea feedback imediat ce nu-ti faci treaba conform planului. 
Buni e minunata. S-au imprietenit in doua zile, dupa ce regele si-a aratat dintii urland cand nu-i pria ceva, fiindca Buni, fara sa-i cunoasca obiceiurile, il scotea din rutina. Odata inteles, regele poate fi satisfacut. Tine-l cum vrea el, cand vrea el, mancarea sa fie la timp calda, jucaria la indemana, melodia de pe YouTube gata sa porneasca in difuzoare. Si ziua lor trece, cu mine la birou, ei amandoi acasa, aproape sunt geloasa pe astia doi care par ca se bucura de vacanta. Oare cum e sa fii bunica? Cool,nu? Dar bebe, bebe Nathan oare cum e sa fii? 

Doua intr-una

Timpul trece nespus de repede. Ma voi obisnui cu primele cuvinte si primii lui pasi asa cum m-am obisnuit cu zambetul. Dar n-o sa-l uit pe primul, implinise o luna, a deschis ochii dupa o noapte lunga, cum au toti bebelusii, m-a vazut si i s-a luminat fata. A zambit cu fiecare bucatica a ei, din strafundul sufletului, si nu mi-a trebuit nimic mai mult sa-mi stearga din aminitire toate noptile nedormite. Doar o clipa i-a trebuit.

Probabil ca asa rezistam noi mamele, asa ne incarcam bateriile cu puteri supraomenesti, de-aia toti ceilalti cad rapusi in jurul nostru si doar noi ramanem pe baricade oricand, oricat e nevoie.

Ma asez incet in noua mea viata, ca in doua povesti paralele: una de zi, corporatista, una de noapte, mama. Imi plac amandoua, le traiesc la fel de intens, le separ inca la fel de bine, imi trag energie dintr-una intr-alta de parca as putea sa trag o linie, si sa sar peste ea ca intr-un alt univers, in care calalta poveste dispare. Si apoi sar inapoi, cand mi-am indestulat sufletul cu bucurie, sau mi-am lasat seriozitatea dincolo. Fiecare din povesti isi cere costumele ei, si mastile ei, am una in pijamale si bluze de alaptat, si alta in costume impecabil calcate si tocuri. N-am fost niciodata doua femei intr-una , atat de diferite incat sa ma uit chioras la ele- n oglinda, zambind de cata transformare pot avea parte, fara un adevarat efort. poate ca am fost facuta sa fiu asa, de-amandoua, eu  n-am fost facuta sa fiu doar mama, dar cu siguranta nici sa nu fiu.