Doua intr-una

Timpul trece nespus de repede. Ma voi obisnui cu primele cuvinte si primii lui pasi asa cum m-am obisnuit cu zambetul. Dar n-o sa-l uit pe primul, implinise o luna, a deschis ochii dupa o noapte lunga, cum au toti bebelusii, m-a vazut si i s-a luminat fata. A zambit cu fiecare bucatica a ei, din strafundul sufletului, si nu mi-a trebuit nimic mai mult sa-mi stearga din aminitire toate noptile nedormite. Doar o clipa i-a trebuit.

Probabil ca asa rezistam noi mamele, asa ne incarcam bateriile cu puteri supraomenesti, de-aia toti ceilalti cad rapusi in jurul nostru si doar noi ramanem pe baricade oricand, oricat e nevoie.

Ma asez incet in noua mea viata, ca in doua povesti paralele: una de zi, corporatista, una de noapte, mama. Imi plac amandoua, le traiesc la fel de intens, le separ inca la fel de bine, imi trag energie dintr-una intr-alta de parca as putea sa trag o linie, si sa sar peste ea ca intr-un alt univers, in care calalta poveste dispare. Si apoi sar inapoi, cand mi-am indestulat sufletul cu bucurie, sau mi-am lasat seriozitatea dincolo. Fiecare din povesti isi cere costumele ei, si mastile ei, am una in pijamale si bluze de alaptat, si alta in costume impecabil calcate si tocuri. N-am fost niciodata doua femei intr-una , atat de diferite incat sa ma uit chioras la ele- n oglinda, zambind de cata transformare pot avea parte, fara un adevarat efort. poate ca am fost facuta sa fiu asa, de-amandoua, eu  n-am fost facuta sa fiu doar mama, dar cu siguranta nici sa nu fiu.