Eu ce ii citesc copilului meu?

"Gargarita-rita, zboara-n poienita, unde vei zbura/ acolo ma voi marita." Eram in cada bunicii, la Plopeni, ca acolo prindeam gargaritele - la geamul de la baie. Le prindeam ca sa le cant. N-am vazut niciuna scapand la Amsterdam, si nici nu mi-am imaginat ca asa ma va duce viata, popas mai lung in Olanda, dupa o raita prin Congo DRC.

Ce am stiut insa, de cand eram pe bancile scolii, e ca n-o sa cresc copii in Romania. 

Stiti si voi toti ca sistemul de invatamant trebuie schimbat din temelii, ii tot auzeam de dinainte de revolutie pe mama si tata, ambii profesori dedicati, i-am vazut luptand pentru asta o viata, si iesind la pensie fara ca sa se schimbe cu adevarat ceva.

Ce nu mi-am inchipuit insa e ca trebuie schimbat sistemul incepand de la cresa. Ba chiar, ca ni se trage de dincolo de sistemul de invatamant, din obiceiuri si principii stravechi, pe care le purtam in noi, si le dam copiilor nostri ca pe gripa.

Nathan are 7 luni, si ii citesc literatura pentru copii in limba romana, ii pun fimlulete educative in limba romana, pentru ca sunt romanca si vreau ca Nathan, desi s-a nascut pe alte taramuri, sa stie limba materna.

Aflu ca Boroboata e un personaj popular printre picii din Romania, asa ca il caut pe youtube. Ma uit la cantecel prima oara cu Nathan in brate. Boroboata e un copil care spanzura pisica, inneaca cainele si isi bate colegii. Mai mult nu am rezistat sa ma uit, pentru ca scenele se intampla in detaliu. Postul are vreo 11K de dislike-uri, dar are 21K de like-uri. E inca primul in lista. Suntem pierduti!

Sa trecem la versuri , poezii si cantecele. Poate invatam ceva mai bun despre cum sa ne comportam.

Prima pagina, desene colorate, imi iau vocea vesela de citit. Eu am o problema in plus  - nu conteaza ce citesc, vad in fata ochilor povestea, cu miscare si culori, aud, simt mirosuri. Traiesc acolo. 

"Un pitic atat de mic/facea baie-ntr-un ibric/de sapun s-a-mpiedicat/ si piticul s-a-nnecat... "Vocea mea vesela se pierde pe parcurs. Dam pagina la poezia despre pedepsirea matei care a furat de foame si de mata ce e un intreg picior de rata, si dupa ce s-a infruptat a dus osul la Azor in cotet. Dincolo de faptul ca e pur romanesc sa faci un rahat si sa dai vina pe altul, invatam copii ca nicio fapta nu trebuie discutata si inteleasa, sau iertata, ci da-i cu pedeapsa. Stapana-poeta decide in finalul poeziei: "trebuie s-o pedepsesc, c-a fost rea si dusmanoasa, si n-o las sa intre-n casa".

Tot din categoria cum ne purtam cu aproapele: melcul, suparat ca l-a piscat furnica, intalneste un biet carabus pe care il ameninta ca-l ia la bataie daca ii sta in drum. WTF? "Striga melcu-n guura mare/ -Nu te mai praji la soare/ da-te-n colo, nu-mi sta-n drum,/ ca te iau in coarne-acum!" Situatia am intalnit-o des in trafic in Bucuresti, cand cate unul cu masina straina mi-a aratat semne si a urlat la mine ca de ce merg si eu pe strada regulamentar. Probabil il piscase furnica.

Urmeaza elementul care ma enerva cel mai tare in Romania: nu puteam face nimic fara sa vrea toata lumea sa stie ce am facut: "Am sadit un pomisor,/ singur in ograda, / toti vecinii au venit/ langa gard sa-l vada". Sta in sangele romanului sa ii arda de capra vecinului, si mai ales s-o compare cu a sa. Iar daca n-are una mai tare, sa-si ia.

Dupa melcul suparat, poezia Numaratoarea este expresia mitei inca din copilarie. Citindu-le poezia invatam copiii ca asa functioneaza la noi lucrurile. Dai ceva in plus, dar stai in fata. Elementele negocierii (ma rog, tocmelii) sunt si ele regasite in acelasi catren: Veveritei i se ofera o aluna, doua, trei. Ea cere patru, cinci sau sase. " -Iti dau, sapte,opt sau noua,/ dac-o sa ne spui si noua/ cand o sa mai vina-ncoace/ iarna cu zece cojoace." sau "Luci, soare, luci, ca ti-oi da un pumn de nuci, si-o pereche de papuci." Nu e de mirare ca nimeni nu-si face treaba fara o atentie in plus. Am invatat asta de cand eram copii. 

Revenim la capitotlul atat de controversat azi in parenting, educarea pe baza de recompensa si pedeapsa, citez: " am pierdut o batistuta,/ ma bate mamica, / cine are sa mi-o dea, / ca-i sarut gurita?"

Am evoluat in copilarie, si am devenit oameni adulti si responsabili, facand ceea ce ni s-a cerut sa facem de catre parinti, pentru ca altfel o incurcam. Multi dintre ei inca mai aplicau ciomageala, sau macar amenintarea cu ciomageala, care fie vorba intre noi, era la fel de crunta. Pe mine mama ma ameninta ca nu mai vorbeste cu mine, si cand o suparam tinea liniste aproape o zi intreaga, nu ma baga in seama de ca si cand nu existam, si mi-as fi vandut sufletul numai sa ii capat din nou atentia.

Tata e elementul surpriza, care actioneaza direct. Asa sa ne purtam cu copiii.

" An-tan-ti-na/ s-a ouat gaina, /si-a facut un ou,/ mare cat un bou. Eu l-am spart/ tata m-a aflat/ si m-a impuscat:/ Pac-pac-pac!"

Iar daca nu sunteti cuminti, alte lucruri ingrozitoare or sa vi se intample. Nu statul la colt, ci: La popa la poarta/ e-o pisica moarta. / Cine-o rade si-o vorbi/ s-o manance coapta. / cu marar si patrunjel / si untura de catel." Radeam eu cand eram copil strigand asta prin cartier cu cheia dupa gat, dar daca le-as traduce-o la olandezi nu crded ca ar mai avea vreodata prieteni odrasla mea.

Multumim grupului editorial corint si site-ului cantecegradinita.ro pentru un material asa de educativ pentru pitici.

In siguranta

Am inceput sa citesc aproape la timp despre o casa sigura pentru bebelusul meu. Informata eram, dar nu erau toate puse la punct inca, aranjate astfel incat inevitabilul sa nu se intample. 

Dormeam amandoi in pat si cand m-am trezit eram singura. Ingerul radea langa pat, in patru labe, bucuros ca am aparut (in sfarsit). Trezita brusc din somn am simtit intai un gol in stomac, apoi un mare hau, cand, pe masura ce ma dezmorteam, realizam ce se intamplase, si de fapt, ce se putea intampla. 

Noroc ca patul e pe podea, scund cat sa nu doara rau nicio cazatura. 

In scurt timp am aflat ca ingerul merge cu spatele. Se taraste inspre spate, in loc de spre fata, perista sa o ia la sanatoasa, de unde il pui. Apoi ii place sa se arunce pe burta, un fel de plonjat din pozitia stand in fund, astfel incat nimic nu trebuie sa se mai afle in jurul lui pe o raza de cel putin un metru.

Si dupa ce alearga insistent in metrul lui de lume, cade lat, din chitaieli in somn adanc, cu un zambet satisfacut pe buze, si cu o fericire anume, de parca ar sti cat de mult e iubit.

Contribuabili la Sector 5

Rolul Direcției de Impozite și Taxe locale este cel de a asigura stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor și taxelor locale, ca surse de venituri ale bugetului local. Si umilirea populatiei locale, intr-un mod natural, specific romanesc.

Sediul de la Sectorul 5 avea ziare in geam, si un afis care spunea ca s-au mutat in 2015 in Bdul Natiunilor Unite. S-a dus Alex pana acolo si a vorbit cu o tanti de la rand, care i-a spus ca stai in medie cam 4 ore la coada, ca nu e perioada buna din an sa platesti taxe. Mai sa fie! Nu stiu cum reusesc sa fac ca de fiecare data cand ajung in Bucuresti, nu e perioada buna in an pentru nimic administrativ legat de bugetul de stat. stai la cozi, te rogi de ei sa le platesti. hartia cu impozitul pe casa nu a ajuns la apartament, intreband de ce am aflat ca e primarul de sector sub urmarire penala, si niciun cetatean n-a mai primit instiintarea de plata in posta, ca in anii trecuti. tot din acest motiv in sectorul 5 nu se pot face inca plati pe internet. Un fel de ce are sula cu prefectura, dar uite ca are.

Tragedia din colectiv a fost degeaba. Of!

Lumea era deja multa si plictisita cand am ajuns la sediul DITL din Natiunile Unite, la ora 8:15. Programul incepe la 8:30.

-Stii strada unde ne latrau pe noi cainii cand veneam cu bicicletele? Aia e. imi explica Alex.

Asa am reperat-o instant, am parcat masina in moloz la margine de drum, si m-am aseat la gramada ca tot cetateanul, sub drapelul arborat de Directie.

- Haideti sa ne asezam la rand in ordinea in care am venit, zice o doamna mignona cu bentita de scolarita, uitandu-se la noi toti, si la domnul tanar si nou care abia venise, si parca se bagase in fata. 

Ne-am asezat toti unul dupa altul, ca un fel de coada la carne, doar ca acolo luai, nu dadeai.

trec pe langa noi, grabiti, trei cetateni de-ai casei, ca bodyguardul din usa le face loc sa intre.

-stati ca abia au venit, inca nu si-au baut cafelele, se aude din coada. ma uit in spate si s-au facut deja vreo douazeci de bucati, iar in fata am numarat 12. 

-E ora 8:31, eu zic sa intarti, se aude iar doamna cu bentita. 

- Nu! zice bodyguardul, se printeaza bonurile.

in cateva minute iese acelasi cu un teanc de bonuri in mana, si incepe sa ni le dea dupa cum eram asezati la rand.

-Constatari 101, Constatari 102, Constatari 103...

-Eu am venit sa platesc impozitul pe proprietate. 

-A, stati ca bon de-asta n-am, trebuie sa-l printez. Intra in sediu si trage usa dupa el.

-Haideti doamna, i-ati strigat feng shui-ul, striga unul din rand.

Mi se face dor de Olanda mea. Cu un cod personal poti plati totul pe internet, nu stai la mana nimanui sa-ti dea bon de intrare si sa te aranjeze in coada, de parca ar fi poarta raiului, nu Directia de Impozite si Taxe locale.

Hai la botez

sunt unii asa importanti, ca nu te privesc nicium in ochi cand iti raspund. de fapt, ei nici macar nu vorbesc cu tine.

tipa, cam de trei ori cat mine, cu un mare coc facut din codite impletite, un fel de gretel al zilelor noastre, si-a urcat fundul pe scaunul de machiaj. terinasem si eu un epilat romanesc, de-ala cu mult vorbit cu cosmeticiana, si aproape pe gratis cand e sa-ti faca nota. 

madam avea azi botez.

-n-am reusit, fata,  nicium sa scot mai putini. pe bune ca i-am tinut pe cei mai apropiati. 130.

130 de invitati. eu am 18, pesemne ca nu-s la fel de vedeta ca doamna cu fundul mare.

-ma faci cu mult verde, da? sa mearga cu rochia.

- aveti botez azi? felicitari. cat are cea mica? o intreb, intelegand ca e cu roz treaba.

-2 luni, imi raspunde uitandu-se in continuare la mihaela. si sa vezi, fata, cu rochia...si cu meniul, si cu formatia, si in fine, cu ploaia asta care o sa sperie invitatii. 

-si eu am maine botezul fiului meu, spun. a implinit 7 luni.

-vai, asa tarziu il botezati? tipa da ochii peste cap, isi trece pentru o clipita privirea pe la nivelul gatului meu, probabil nu sunt demna de o privire mai sus, mai ales ca am lasat copilul nebotezat atata timp.

-fata, ai adus si sclipiciul ala, da?

mi-e mila de toti cei 130 de invitati, dar mai cu seama de ea, care nu cred ca ma compatimeste pe mine, ca sigur a si uitat ca exist.

apoi am plecat spre casa prin ploaie, una marunta de amsterdam. eram fericita.

Dezertori

Am calcat pamantul patriei muma cu bucuria unui fiu pierdut care revine acasa. 

Nu stiu de ce mi-e teama cel mai tare. 

Ca imi va placea si mi se va face dor de trecut, sau ca voi avea reconfirmarea pierzaniei mele in lumea larga, a dezertarii, a lipsei totale de patriotism?

Ca ma voi regasi in tot si toate, sau ca ma voi regasi pe mine cea demult uitata intr-un colt de suflet, candva in culmile gloriei mele?

Ca imi voi dori sa ii arat copilului meu lumea copilariei mele, sau ca voi alerga desculta sa o mai traiesc o data, cu el de mana?

Tara asta frumoasa e la fel cum am lasat-o. Anii nu-i rideaza colturile ochilor, dar nici nu-i aduc vreun dram de intelepciune in plus. E ca si cand a ramas totul suspendat in timp, doar eu insist sa calatoresc aici cand si cand, scormonind axa timpului.

Strada pe care stateam are aceleasi gropi acolo unde le stiam asezate. Magazinul non stop de la Cina are prajituri de cofetarie in vitrina, si mezeluri frumoase, ca nu ne-am abtinut sa nu luam o savarina si un parizer de pui. 

-Saracii, o fi zis vanzatoarea, n-au si ei bani de altceva nici de Paste.

Masa de Paste a mamei era umpluta de bunatati, de parca avem o familie numeroasa cat un pluton, si o vacanta in Romania de o luna. Nathan a primit jucarii multe, si n-are mai multe maini sa le stranga pe toate la piept. Le ia pe rand, le intoarce pe toate partile, apoi le gusta cu aceeasi mutrisoara impasibila, probabil ca s-a invatat cu un soi de gust de nimic.

-E gustul de Romania, puiule, asta simte si mami cand e aici. Nimic.
Si atunci am inteles ca nu tara asta e cea suspendata in timp, pierduta, ci eu, suspendata intre doua tari, apatrida cum ar zice unii, rupta de patria muma, dar niciodata adoptata cu adevarat de ailalta. 

Dezbracata de o nationalitate care nu mai era de mult a mea, dar niciodata apoi imbracata cu adevarat la loc, sa simt caldura unui camin, a unei natii de care apartin, si cu care sa ma confund. 

Doar plimbata prin lume goala pusca, azi nu mai mai simt a nimanui, si poate ca asta stirbeste din fiirea mea mai mult decat am crezut. 

Ridic genele lungi, ca ale copilului meu, si inteleg ca el trebuie sa fie al unui pamant, si al unei limbi, asa cum si eu ma intorc tot mereu la cuvintele mele cu cratime si caciuli pe a, chiar daca trebuie sa sterg de pe ele praf gros de amintiri.