Back to work

In doua zile începem munca. Eu la job, un job nou si fain, paralel cu cel de mama. El, la creșa.

M-a bușit plânsul cand am fost prima oară sa vizitam locația. 

Pare pustiu, pereții sunt scrijeliți, jucăriile aruncate peste tot ca dupa o lupta serioasă cu copilaria. Grădinița, cea mai aproape de biroul meu, se întinde pe trei etaje, are o curte interioară cu leagăne si balansoare, căsuțe din lemn si brazde de flori. Sub cerul înnorat de Amsterdam, pare un câmp de război. In liniștea adânca se aude un plans de copil. O tanti corpolenta, cu papuci groși de flanela, intra intr-o camera fără lumina. Înăuntru, pătuțuri suspendate, ca niște cuști găzduind pui de om adormiți, vreo douăzeci. Unul plânge. Întinde mânuță printre gratii, catre tanti. Tanti descuie si o ia in brațe. O copila bălaie, cum sunt toate zânele astea mici de olandezi, de-ti vine s-o mănânci, probabil are vreun an. 

Vorbesc acolo pe limba lor, limba asta care mie inca mi-e straina. Dar vorbesc frumos, si ii șterge lacrimile de pe obraz. Merg sa se schimbe, sa pape. 

Alex imi caută ochii. Stie ca deja nu mai ascult ce-mi spune Cynthia, ghidul nostru. Si ea stie, ca se oprește si imi caută ochii:

-Știm ca e greu, asa e la inceput. Veți vedea ca o sa fie bine.

Urcam scările către etajul care găzduiește grupele mari. De la un an la 3. Sunt toti intr-o camera, ora de joaca. (De parca ar mai fi si altceva inca afara de joaca si somn. Aflu ca da. Ies la plantat copaci, la pictat cu Van Gogh la el in muzeu.) Se opresc din alergătura sa se uite la noi, blonzi toti, îmbrăcați colorat, unul mic trage de zor un vagon de tren, altul se lupta cu siretul de la bocanc. Dar ei sunt fericiți. Si atunci, cand vad mutritele alea mulțumite, guralive, stiu ca si Nathan va fi bine, pentru ca ei sunt acolo in lumea lor, minuscula mie, infinita lor. Fără semne de întrebare, presupuneri pesimiste si alte griji. 

Un pachet de fericire

De cateva zile am terminat cu bebelusia. Ma declar învingătoare in lupta cu sugarul, si fericita ca mai am par pe cap, deși curge mult si a albit rapid dupa nastere. Multe kilograme au fugit deja nealungate, mușchi la mâini am făcut de la manevrat pachețelul de bucurie, iar hormonii fericirii inca se tin scai de mine, sau eu de ei? 

M-a luat dorul de Nathan nou-născut. Mi-e dor de mocuta lui care abia descoperise lumea, si se strâmba la ea in toate felurile posibile: ras, plans, dezgust, tristețe, uimire, citeai tot pe fata lui cand dormea, in secvențe ce se insiruiau pe minute întregi. Mi-e dor de trupul lui mic si pufos, pe care mi-era si teama sa il ating, sa nu cumva sa-l frâng. Mi-e dor de pumnișorii strânși ca de lupta, cand tot ce putea bombarda era pieptul meu cald si plin. Si mi-e dor de genele lui ca niște fluturi, si ochii adormiți de un albaștru hai-hui ce nu-i de-al nostru.

La trei luni, Nathan e aproape un băiețel. Se topește de fericire in brațele tuturor, si in special la Alex, care pesemne stie limba lui. Pe mine ma trezește in toiul nopții si rade la mine știrb, cu sunete noi pe care le încearcă in mod repetat, ca omul mare care își caută cuvintele potrivite. Sta cu orele se vorba cu pasarea-zebra, pe care o mângâie si o lovește mai mult sau mai puțin controlat, in chiote de entuziasm, chiar si atunci cand sughite de se zgâlțâie patul. 

Si a purtat bluzițe ce peste noapte se micșorau singure, uimindu-ne cu drag de magie. Si ne-a adus iar împreuna, pe noi mama si tata, care ne pierduseram de atâta grijia ca nu suntem perfecti pentru ființa mică ce si-a făcut loc intre noi. 

Nathan e un copil fericit. Nu stiu daca se ia, care e primul - oul sau găina, cert e ca suntem de o fericire continua de o vreme, de parca lumea întreaga s-a oprit din răsuflat si s-a așezat ca o pisica la picioarele noastre cand dormim.

Water baby on board

Ta-su surfer, un zeu al apelor, doarme noaptea in cada, era de așteptat ca la 7 saptamani printul sa înceapă cursuri de înot. Dau sa caut, netu-i mare, bebe-i mic.

"Cum sa-l dai la înot asa mic, ce ai înnebunit?" Pai mai nebuna sunt ca vroiam sa il nasc in apa, si mai mult, știți ca a stat intr-un fel de apa aproape noua luni? Se zice ca acolo ii e cel mai bine (bineînțeles, acum e cel mai bine la surfer in brațe, sa nu care cumva sa zic altceva).

Am făcut research, am google-it zile-n șir, si am ieșit câștigătoare cu un nr de telefon la care mi-a răspuns o tipa cu voce vesela, deloc olandeza dupa accent. Am povestit 45 de minute. De fapt, n-o mai opream, ca la fiecare întrebare punctuală de mama responsabila avea in spate o întreaga poveste, si una de ti-era mai mare dragul sa asculți. Fie-su are 3 ani si înoată de la cateva zile, sau, ma rog, e purtat in brațe de ei in apa, pana cand la 9 luni ajunge de înoată singur un bazin, pe deasupra si pe dedesubt. Nu vreau sa-l fac chiar campion pe al meu, dar surfer da. Iar cu cat lucrurile se învață mai de devreme, se prind mai usor si mai natural, am băgat eu de seama in astea 7 saptamani cu Nathan. 

Si am inceput. 10 ședințe săptămânale, 30 de minute in apa, bebe si un părinte. Plin de bebi si plin de părinți (maxim 10 perechi la număr) si un instructor de belea, care cânta si zburda 30 de minute mai ceva ca o educatoare. Nu stiu care din noi se distrează mai bine - părinții sau copiii, dar instructorul se simte bine cu siguranța. 

Si in cerc, plimbandu-ne prin apa, ne-am ținut pruncii si i-am tras si i-am împins, si i-am udat, si i-am învârtit si le-am cântat. Unii urla cat ii tin plămânii, un pic, si-apoi tac subit atrași de-o imagine cu broscuțe, de o oglinda in care se vad pe ei înșiși, sau de un refren cu Humpty Dumpty, pe care n-as fi crezut sa-l invoc cu atâta aplomb.

Suntem in grupa mică, înotători pana la 12 luni. Noi intre cei mai mici, dar ne descurcam. Am intrat sub apa ultima oară, si parca ne place mai mult ca deasupra ei. Poate sa fie mândru tati.

Obiceiuri si tradiții bebelușesti

Am primit cadou la baby shower o barza de fetru, destul de hiddoasa de felul ei (de marime naturala, arata de parca ar fi moarta). Cica se pune pe geamul sufrageriei sa se vada din exterior, semn ca aici s-a nascut prunc. Apoi cu litere de-o schioapa, in roz sau albastru, dupa caz, se scrie ceva dedesubt (de obicei numele copilului). Am avut o dilema unde s-o protapesc, astia din Olanda n-au luat in calcul la fabricatie ca expatii au si perdele. Ca in desene animate, aveam o barza lipita de geam, cu ochii-N cruciș, si cu o galma de fund ieșind la noi de după perdea. Vestea ca vine Bebe se poate transmite si fără cuvinte, daca servesti destinatarii mesajului cu paine prajita cu unt si bomboane cip. Da, cip din ala de pe vremea lui Ceasca. Roz sau albastru, dupa caz. Si atunci primești urarile, îmbrățișările si restul cele. Are gust oribil.

Avantajul de a trai intr-o societate multiculturala e evident. Tunsoare mi-am făcut o singura data-n sarcina ( bine, la cum arati in sarcina chair nu mai conteaza freza). Ca, dupa bulgari, ( am si o colega bulgaroaica de m-a luminat) mamele de baieti n-ar trebuie sa se tunda cu pruncu-n pantec. Cat tai din par, harsttt...atata tai si din putulica fiului. Am mai citit eu un articol pe ceva site cunoscut de la noi care zicea ca daca ai treaba mica, de vina e maica-ta, dar zau ca n-avea vreo legatura cu tunsul:) Ala avea legatura doar cu incultura...

Ne-au întrebat la spital, cand mi-era lumea mai draga cu copilul pe piept, abia născut, daca vreau sa iau acasa placenta. Noroc ca ma interesasem înainte care e treaba, si cum unele ar lua-o s-o mănânce sau s-o facă praf de pastile, ca mama ce aur curat e. Nu multumesc. Am asistat in schimb la o lecție de anatomie pe cinste: am văzut unde a sălășluit Nathan 9 luni de zile, cum dormea si respira, cum era fixat la mine-n pântec ca-ntr-un sac de dormit. Daca nășteam in Japonia, imi puneau la pachet cordonul ombilical fără sa ma mai întrebe. Doggy-pack:)

Or fi altii deplasați cu ale lor, dar nici noi nu suntem cu toate țiglele pe casa. Ce e frate treaba asta cu scaldatoarea? Dau Google search sa ma lamuresc.

A doua zi dupa botez se face “scalda copilului” sau “scoaterea din mir”. Acest obicei se face de catre moasa, nasa si mama impreuna cu mai multe femei: rude, vecine, prietene. Toate? Apa trebuie sa fie neinceputa, scoasa la rasaritul soarelui (de unde, din rau sau din put, probabil?) Si in apa se mai pun: flori-ca sa fie copilul frumos,bani-ca sa aiba, apa sfintita, ca sa fie copilul curat ca aceasta (ma rog, sa nu discutam aici biserica si curățenia unora de pe la cârma ei), ou-ca sa fie sanatos si plin ca oul (care trebuie sa ramana intreg, mama copilului urmand sa-l puna in apa de baie din ziua urmatoare), pietre-ca sa fie puternic, seminte (grau, porumb, etc.)-ca sa fie norocos la cereale, par de vita, de cal  sau lana-ca sa aiba parte de acestea, busuioc-sa miroasa frumos, miere- ca sa fie dulce, lapte-ca sa fie proaspăt, potcoava gasita, inel - ca sa aibe parul cret, grau - ca sa fie cinstit, marar - ca sa fie placut ca mararul in bucate (pai nu era sarea-n bucate?!), menta si romanita - ca sa creasca usor si sa fie sanatos, floare de mac - ca sa doarma bine, seminte de canepa - ca sa creasca repede, pene - ca sa fie usor ca pana, bani si bijuterii - ca sa aiba noroc si parte de avere.

Dupa ce s-a scaldat copilul, apa se arunca inaintea soarelui sau la radacina unui copac roditor, peste flori, pe un loc curat sau intr-o apa curgatoare. Astfel copilul va fi curat toata viata.

Banii sunt luati de catre moasa sau sunt dati altor copii. Deci sunt luati de către moasa.  Apoi se sta la masa, unde invitatele aduc ce vor si ce pot copilului. Apoi, tatăl o duce pe nasa acasa si-i da un plocon.

Observ ca tema banilor revine in mod constant. Nu ma mira, doar suntem romani. Dar mai am doua nelămuriri: 

Unu: cu atâtea-n copaie, unde mai intra si copilul?

Doi: pentru ce e potcoava si de unde fac rost de ea in Amsterdam? 

Il am. Acum ce fac cu el?

Si e facuta. Il am la san, in brate, in patul lui, in patul meu. Il am, si e tot timpul. Va fi si mai si cand pleacă mama, număr zilele rămase cu niscaiva spaima. După, probabil potopul.

Ca nici cu cel mai cuminte copil din lume, creșterea de prunci nu-i treaba ușoară. Declar după ce mi-a luat o luna sa-mi reinstalez pe telefon aplicațiile pierdute cand s-a resetat aparatul (evident cu fix doua zile înainte sa nasc). Am rămas fără agenda, aplicații, conturi de mail, Facebook, Whatsup, adică un fel de deconectare de care numai bine ca ai nevoie cand aștepți sa naști. Si cand urmează sa trimiți mesaje cu "Hello world, a venit!"

"Cum s-a resetat?" intreaba nelămurit Alex.

"In geanta."

"Nu zău? Asa singur? Sau același pitic de le face pe toate?"

Da, ce bine e sa ai un pitic d-asta, si sa dai vina pe el. 

I-am spus ca de data asta nu m-a mai împresurat uitarea, nici piticul n-a fost, ci eu care am introdus codul greșit cand imi spunea "ultima șansa înainte sa se reseteze la setările din fabrica". Dar pana acolo, jur ca restul s-a intamplat in geanta. Probabil piticul, ce sa zic?

Dar sa revenim la bebe. Cumintenie, ziceam. Totusi, te tine in priza 24 din 24, cu mici pauze intre alaptari si schimbat de scutece. Si inca n-avem program complex de joaca, plimbat etc. Doar mancat si schimbat de scutece. In doi oameni (eu si mama, draga de mama), uneori in trei (si cu Alex), iar cumintenia e capabila sa ne tina pe toti ocupati.

"Unde-i babetica?" "Nu aia, ailalta..." "Cine a schimbat locul la pampersii albi?" "Ce, nu mai sunt? Da' parca saptamana trecuta am luat la oferta 3 cutii." Alex, cum ce numar? A trecut la doi...daa...de doua saptamani deja." Te rog tine-l sa fac si eu un pipi." "Mama scoti tu te rog din masina de spalat?" 

Ma ia cu nervi uneori. De la foame. Ca se face ora 17 si n-am apucat sa mananc decat cafea. Si Tom si Chilly au mancat de mai multe ori. Mirosea bine conserva aia cand le-am dat ultima oara. 

Cumintenie de copil

Si-a facut al de sus pomana, si dupa asa chinuri ale facerii, mi-a dat o cumintenie de copil, de vorba lu'nasi-mea, exista doar in filme. Puiul de om a dormit continuu prima noapte, de ne trezeam sa vedem doar daca mai rasufla (ca de miscat nici nu putea fi vorba), iar de hranit nu ma-ncumetam eu inca. Dimineata a venit Rebecca, o tanti corpolenta imbracata-n roz, cu privire blanda si fara miros, care-l manuia pe Nathan ca pe lunceag. Eu ca mama proaspata parca nici nu l-as fi luat in brate de mic si fragil ce e, ca daca il scap? M-a convins Rebecca ca degetele nu-s chiar asa rare, si ca fobiile-s in grafic, nu-s eu mai cu mot. Prima zi nu m-am incumetati sa-l ating decat cu tata, si Rebecca ma intreaba suava : "Cum e?" "Ai, pe bune, parca am atasat de san un pirania". "A, e normal. Suntem bine." 

Primul pampers (al meu) a fost pus invers, iar la al doilea si-a facut ghemul pipi pana-n cap si de jur imprejur pe pat, cuverturi si perne (ale noastre), ii facea dragului putulica precum elicea de elicopter. Nu degeaba i-a luat ta-su unul din conserve reciclate, element important in dormitorul recycled-industrial-style. Am terminat de vopsit la paleti cu o zi inainte sa vina Nathan, parca a stiut sa ne dea timp sa-i terminam camera. Iar mie sa ma coafez, epilez, sa-mi fac manichiura si pedichiura, ca-mi zicea lumea ca nu mai apuc dupa.

Da de unde! Cumintenia la pachet scanceste cand e ud sau ii e foame, in rest doarme neintors in patutul lui, iar cand nu doarme sta cu ochii pe pereti (desi nu vede) si da din maini ca dirijorul (sper ca nu ca militianul, cum spune bunica-sa), mi-e si mila de el ca nu cere nimic. Si-uite asa n-am facut carari adanci in covor plimbandu-l in brate s-adoarma, ba din contra, am studiat literatura despre cum se scoala copiii si se tin treji, ca macar sa-i hranesti. Am pompat lapte-n el cu seringa vreo saptamana ( ca era prea mic sa suga din orice), apoi i-am taiat frenul de sub limba si l-am intremat cu lapte praf, si l-am facut flacau de abia-l mai dau jos acum de la tata mea. Mai fetelor, nu stiu care-i secretul, zau ca pruncul asta e real, ma uit la el si nici mie nu-mi vine sa cred. Doarme acolo la el si zambeste in somn, neam de inger, de parca nu-i nici al meu, nici al lui barbatu-meu.

Scrisoare catre un prieten (ultima inainte de a naste)

Ce mai faceți? Vroiam sa va salut, ca m-am tot gândit la voi (si probabil si voi la mine, ca mi se apropie sorocul:)). Toate bune pana acum, sarcina mea a mers extraordinar, doar cu capul am dus-o mai rău:) ca deh...daca gândești mult si o întorci pe toate fetele da cu virgula..dar acum suntem bine si abia astept sa se termine o data, sa il vad, sa dau jos burtoiul asta inconfortabil si sa pot fi din nou om pe bicicleta!
Suntem in așteptare ptr 14 oct si după cum imi spune toata lumea va fi mai tarziu...am hotărât ca nasc natural, daca totul decurge ok si m-am pregătit cât am putut de mult pentru asta. In rest nu știu sa va mai dau detalii, ca aici din luna a 7-a nu-ti mai zice nimic despre bebe. Nici dimensiuni, nici greutate, absolut nimic. Deci tin mortiș sa fie cu surprize:) Dar de 2 saptamani e deja "pe poziție", trebuie doar sa se hotărască.
Alex lucreaza de zor la camera lui Nathan, si prinde forma. Paleți si reciclare cât cuprinde, industrial nursery style...ce, te pui cu designerul? Tom a încercat deja pătuțul, si mor de curiozitate cum vor reacționa pisicile cand vad noul locatar:) Am zis ca-i filmam! 
Si pe mine m-a apucat sindromul de nesting, cu făcut ordine prin sertare si visat in mijlocul camerei, despachetand si împachetând hăinuțele lui. As mai avea câteva treburi pe to do list, dar am un mare sictir de parca toate pot sa mai aștepte. Nu e rău, după ațâtia ani de corporație cu responsabilități si deadline-uri. So, I enjoy...
Va pup cu drag si promit sa va anunț cand am vesti!