Cum mi-a revenit lactatia si frustrari de Facebook

Deci mi-a revenit. Ca sa fiu in spirit de Romanica, ar trebui sa postez un mesaj pe Facebook, la toata populatia, sau macar la toti folowerii. Vad ca Facebookul a devenit un fel de panoul de onoare, unde ne cocotam singuri realizarile, mari pentru noi, dar unele de fix doi lei pentru altii. Fix doi lei. Imi pierdeti timpul meu pretios prieteni, ia va rog creati un grup secret si select in care sa postati ce ati mancat la micul micul dejun, pranz si cina, ce note bune aduce de la scoala fie-tu mare si whatever. Daca nu ai ceva educativ sa-mi spui, care sa ma ajute, abtine-te. Cochetez cu gandul ca macar sa-mi fac curat in contul de Facebook, am luat decizia sa nu-l dezactivez - ca inca e bun ca baza de date ptr cunostinte cu care nu vrei sa-ti incarci agenda telefonica. Tin sa specific ca sunt genul care am avut macar o data in viata o conversatie personala cu "prietenii", daca nu chiar o intrevedere. Dar sa va spun de lactatie. 

Parea ca face Printul crize de dentitie. Si da-i si plimba-l in brate. Desi balele si mancatul a tot ce exista in jur persista, de fapt il durea urechiusa. Am ajuns repede la medicul de familie, mintind ca suntem asa cu febra 39 de 7 zile (eram de numai una-doua). Evident, copilul otita. Dupa ei, trebuia sa-l mai chinui cinci zile, si apoi sa cer programare. Mamici de pretutindeni, ascultati-va insinctele! Ele nu mint niciodata, iar daca sistemul trebuie mintit - imi pare rau s-o spun, dar pentru siguranta copiilor vostri, faceti-o!

Printul urla ca din gura de sarpe cand ii bagam biberonul in gura. E inutil sa fac mea culpa de ce nu alaptez exclusiv ca toate mamele bune din lumea asta, nenorocita de mine. Lucrez 10 ore pe zi, de la 3 luni jumate ale lui Nathan, n-am putut prelungi nicium concediul de crestere copil. Lactatia scadea cu fiecare zi.

Pana la un punct. Stau acasa doua zile in plus pe langa weekend, ca sa-l intremez pe Nathan, ca nu-l primeau la gradinita cu febra. Si stai in pat dublu timp, cu tata-n gura (a lui:)), ca solide avem introduse doar o masa pe zi si cere mai mult cand se termina farfuria. Mi-era mila de el cum storcea si ultimele picaturi din sanul meu, si i-am multumit Providentei ca mi-a mai lasat niste stoc de lapte. E stiut ca la otita, de la presiune, nu le place biberonul.

Si cu iubire, lapte matern, mar cu para si antibiotice, am scapat vineri de otita. 

Am lasat loc conjunctivitei. Amandoi rupti, hai la urgente la 3 noaptea (cu exageratul situatiei ca sa te primeasca acum si nu in cateva zile, ca am uitat sa va spun - pentru urgente trebuie sa iti faci programare).

Antibiotice si eu si Nathan, el e deja bine, pare ca e mai rzistent ca mine. Face sigur ceva bun si cresa asta, creste imunitatea copiilor. 

Ar trebui sa merg si eu la cresa.

Aproape gata

Cu toata veselia lui, mie mi se rupe sufletul in unele dimineti cand il las la cresa. Cum copilului care nu plange nu i se da nimic urgent (era altul miorlait in brate la educatoare) l-am lasat la joaca sub carusel intr-un fel de cusca pe patru picioare, ale dracu' regulile lor de siguranta muncii. S-a intors pe o parte sa se uite la mine cand plecam, dar tot cu gura pana la urechi.

Azi noapte a plans in repetate randuri, refuzand sticla cu lapte, cerand numai sanul meu, care moare pe zi ce trece. Cand m-am intors la birou, eram patru mame care imparteam aceeasi camera speciala pentru expresat. Luam cheia de la receptie pe rand, si ne incuiam acolo la subsol pentru jumatate de ora, in care pompam lapte si multe ganduri.

E o camera fara ferestre, cu un pat ravasit ca de spital, o masa, un scaun sur si un frigider.

Acum, doua luni mai tarziu, camera a ramas numai a mea. Fetele au renuntat la a alapta,e  prea greu. Ma felicita de fiecare data cand le spun ca n-am renuntat. Ajung acolo printre sedinte si mailuri, cand sanii simt ca o sa pocneasca daca nu ma duc. Simt asta din ce in ce mai rar, si uneori uit. Ajung acasa si aproape ma reped cu sanul in gurita lui, si el abia asteapta sa ma smotoceasca, sa ma loveasca cu pumnisorii lui peste piept. Si ma bucur de fiecare clipa intens, ca avem ceva special numai al nostru, si care nu va mai fi in curand...

Nu mai rezit sa alaptez noaptea din doua in doua ore, pentru ca nu mai am indejuns lapte cat pentru o masa intreaga, si dimineata sa plec ravasita la birou. Cred ca a venit momentul sa decid, si am lacrimi in ochi.

Cresc si scad

Ingerul nu si-a batut joc foarte tare de corpul meu. Oscilam intre 14 si 16 kilograme cu vreo 2 saptamani inainte de termen, dupa care nu m-am mai urcat pe cantar, dar nici n-am mai adaugat mult, caci Ingerul a decis sa se nasca cu 10 zile inainte. In ritmul in care incepusem sa ma umflu in acea ultima luna de sarcina, ii multumesc.

M-am tinut sprintena toata perioada lunga de 9 luni, mancand mereu cat pentru unul singur si nu doi sau mai multi, slava domnului ca n-am avut pofte. Sala, yoga, bicicleta, apoi exercitii de intarit muschii abdominali de la doula, toate ma faceau sa ma simt slabuta. Doar Alex nu era de aceeasi parere.

Cand Ingerul a venit si au inceput sa curga pozele, am inteles de ce. Accidental pe langa un bebelus perfect camera prindea si cate o bucata de carne imperfecta, de obicei de dimensiune mare. Da’mare. A mea.

Apoi am inceput sa ma simt cu adevarat buldozer. Am reimprospatat dulapul, dupa ce am probat haine de diainte de sarcina ce-mi pareau aduse din copilarie, nici acum nu stiu cum puteam intra in ele inainte. Ma asteptam sa-mi creasca burta, fundul, sanii, dar si umerii cu spatele tot, la asta nu ma asteptam.

Kilogramele s-au dus natural pana la un punct, unul critic in care am decis ca trebuie sa pun osul la munca. De o saptamana si jumatate am un instructor personal de fitness, care ma cocoata si ma intinde, si ma alearga si ma masoara. In general dorm dusa noaptea de dupa, de parca as fi participat la un intreg marathon. Nici pe Inger nu-l mai aud.

Eram slaba, slaba, si apoi eram iar insarcinata, si trebuia sa nasc. Al doilea Inger. Si ma gandeam cum naiba s-a copt asa repede si ce-a fost in capul meu, tocmai acum cand imi gasisem si eu echilibrul sa mi se intample din nou. Visam adanc. Alex ca un tatic minunat ii daduse a doua masa de noapte la rand, in timp ce eu am dormit neintoarsa. Erau atat de draguti amandoi imbratisati, Tom si Chilly langa, as fi putut sa raman in usa dormitorului si sa-i privesc asa pe toti, baietii mei, pana dimineata.

Oare cum e?

A trebuit sa vina mama de la Ploiesti ca sa realizez cat a crescut Nathan. Abia dupa ce s-a minunat ea cateva ore bune, si l-am vazut cat e de lung si lat la ea in brate, au inceput sa se lege neuronii. Parca am fost oarba niste luni, a crescut bebele sub ochii mei cu haine cu tot, ca nici daca am dat la cos vreo patru marimi tot nu mi se parea treaba destula. 
Cum spuneam, l-am vazut deodata mare. Un fel de omulet, mai hai-hui asa, care face chestii, manuieste obiecte, vorbeste cu ele, se stramba si se bosumfla de parca fiecare plus are un suflet al lui ce solicita intretinere. Leaga prietenii, gusta te miri ce, rade in hohote de tine. Ii cazi rapus si am banuiala ca stie asta deja, caci te priveste smecher, atent sa iti dea feedback imediat ce nu-ti faci treaba conform planului. 
Buni e minunata. S-au imprietenit in doua zile, dupa ce regele si-a aratat dintii urland cand nu-i pria ceva, fiindca Buni, fara sa-i cunoasca obiceiurile, il scotea din rutina. Odata inteles, regele poate fi satisfacut. Tine-l cum vrea el, cand vrea el, mancarea sa fie la timp calda, jucaria la indemana, melodia de pe YouTube gata sa porneasca in difuzoare. Si ziua lor trece, cu mine la birou, ei amandoi acasa, aproape sunt geloasa pe astia doi care par ca se bucura de vacanta. Oare cum e sa fii bunica? Cool,nu? Dar bebe, bebe Nathan oare cum e sa fii? 

Doua intr-una

Timpul trece nespus de repede. Ma voi obisnui cu primele cuvinte si primii lui pasi asa cum m-am obisnuit cu zambetul. Dar n-o sa-l uit pe primul, implinise o luna, a deschis ochii dupa o noapte lunga, cum au toti bebelusii, m-a vazut si i s-a luminat fata. A zambit cu fiecare bucatica a ei, din strafundul sufletului, si nu mi-a trebuit nimic mai mult sa-mi stearga din aminitire toate noptile nedormite. Doar o clipa i-a trebuit.

Probabil ca asa rezistam noi mamele, asa ne incarcam bateriile cu puteri supraomenesti, de-aia toti ceilalti cad rapusi in jurul nostru si doar noi ramanem pe baricade oricand, oricat e nevoie.

Ma asez incet in noua mea viata, ca in doua povesti paralele: una de zi, corporatista, una de noapte, mama. Imi plac amandoua, le traiesc la fel de intens, le separ inca la fel de bine, imi trag energie dintr-una intr-alta de parca as putea sa trag o linie, si sa sar peste ea ca intr-un alt univers, in care calalta poveste dispare. Si apoi sar inapoi, cand mi-am indestulat sufletul cu bucurie, sau mi-am lasat seriozitatea dincolo. Fiecare din povesti isi cere costumele ei, si mastile ei, am una in pijamale si bluze de alaptat, si alta in costume impecabil calcate si tocuri. N-am fost niciodata doua femei intr-una , atat de diferite incat sa ma uit chioras la ele- n oglinda, zambind de cata transformare pot avea parte, fara un adevarat efort. poate ca am fost facuta sa fiu asa, de-amandoua, eu  n-am fost facuta sa fiu doar mama, dar cu siguranta nici sa nu fiu.

Nesperat si dureros de repede, dar bine

Am deschis o Heineken si m-am bagat la o baie fierbinte, cu spuma multa, si o carte in brate. Ingerul doarme. L-a rapus Alex, dupa ce a gangurit continuu vreo doua ore, pe mai multe voci dintre care niciuna a lui. E tare scump cum insista el sa ne spuna lucruri, cu o voce ragusita, sugrumata de ceva virus cules de la cresa, printre fornaituri de nas si el rapus.

maine implinesc doua saptamani de cand viata mea a luat o noua turnura. Working-mother. in timp ce mamicile de pe grupul de faceebok participa la conversatii despre cum se cresc mai bine copiii, si la cursuri de alaptat si introdus solide, eu evaluez programe globale si proeicte, raspund la nevoi de adaptare cross-culturala, si in general fac un job ultra-fain, auto-motivata de parca l-am prins pe Dumnezeu de-un picior, si ii multumesc ca m-a scos de la schimbat pemparsi. Orice sedinta mi se pare floare la ureche pe langa a sta acasa cu Nathan, nu ca m-as fi umplut eu de capabilitati peste noapte, ci ca treaba asta cu crescutul de prunci nu-i deloc simpla, ba chiar iti trebuie competente speciale. Nu cred ca se invata oricate carti de mamicitie ai citi, oricate cursuri ai face. E pur on-te-job, cu feedback instant in ras sau plans, trebuie sa te adaptezi rapid, sa iti gasesti puteri nebanuite cand nu mai poti, si in general sa stai noapte de noapte peste program, fara vreo motivatie financiara in plus.

Daca toate angajatele proaspat revenite din maternitate ar fi ca mine, jur ca am revolutiona fundamentele HR-ului. Corporatiile ar cauta cu ardoare mamici proaspete, le-ar angaja in draci pe posturi de conducere, le-ar da pe maini echipe si bugete, responsabilitati de exceptie, caci mamele proaspete au o energie fantastica de a face lucrurile sa se intample, rapid si bine. Nu imi permit intarzieri, ineficienta, povesti inutile. Am nevoie de timpul meu dupa cele 9 ore de lucru, asa ca totul trebuie ingramadit in mod productiv intre 9 si 6. Fara erori si fara regrete.

stiu ca toate lucrurile din viata ni se intampla cu un scop...dar ce trebuie sa invat din acaeasta separare prea timpurie de Nathan, nu cred ca inteleg cu adevarat inca. 

Fiecare clipa cu el capata intensitati nebune. si fiecare clipa cu mine e ca un cadou nesperat, pe care asteptam sa-l primesc mai tarziu, macar odata cu primii pasi si primele cuvinte.

Jurnal de super woman

E un tatic pe facebook, tot posteaza ce buni sunt ei tatii, si cum le fac ei pe toate in pasi simpli, patruzeci si sapte. Dar pe noi ne-a urmarit cineva intr-o zi normala de lucru - full time-job si full-time mama? Ia uitati aici:
The return of the Super Woman

ora 4:28: Nathan se trezeste tipand. Nu-l lasa mucii sa doarma. (I-a adus acasa dupa prima saptamana de cresa, ca asa e aici: fiecare aduce ce poate de pe acasa, gripe, bubite, muci. Lasa sa faca antivirusi, e bine asa. Stam acasa doar daca facem febra peste 38,5.) Pun in functiune aspiratorul, slavita fie batista bebelusului, nu stiu ce ma faceam fara ea.

5:12: am terminat de scos mucii. il pun inapoi in patutul lui, si adorm eu inaintea lui pe muzica de la carusel.

ora 6:45: Simt ca Nathan se foieste, preambul la desteptator. Ma intind pana la el si ii bag suzeta in gura, doar-doar mai apuc nitel de somn. Azi va fi o zi speciala la birou, lansare de mare proiect. Apropos, cand a ajuns Nathan langa mine in pat? 

ora 6:50: Suzeta sare din el ca dopul din sampanie. Nathan urla ca din gura de sarpe. Sper sa il trezeasca si pe ta-su din camera ailalta,  de ce doar eu..? Cu ochii lipiti ii bag tata in gura. Bestia se domoleste. Papa 10 minute.

ora 7:00: suna desteptatorul. Imi vine sa dau cu el de perete, dar nu ajung pana la noptiera, ca tata e in gura la sarpe.

7:05: ne mutam la tatica numarul 2, inca aproximativ 10 minute.

7:13: se uita la mine cu ochi mari, vioi, in timp ce suge sanul meu, si ma topesc. rade si el, de ii cade tata din gura. avem chef de ras acum. Stiu, dar eu fac pipi rau.

7:21: Motanii fandositi Tom si Chilly primesc de mancare. Chilly trebuie dus in brate pana la caserola, ca e intins pe jos la mangaiat de cand a sunat ceasul.

7:25: Fac pipi. Ma gandesc ca piramida lui Maslow se duce dracu' atunci cand ai copil mic. Intre timp verific si facebook-ul. Milioane de posturi, viata mea cum sa mai tin pasul cu astia? Mai bag si eu cate un like, ca asa se face ca sa nu te dea disparuta comunitatea virtuala.

7:30: am aranjate de seara un rand de haine, cu trei perechi de ciorapi in caz ca motanul Chilli se urca pe mine si rupe prima, si a doua pereche. Ca ieri. Ma imbrac pe jumatate. 

7:30: Da, iubire, stiu, ne schimbam. (Aici urmeaza procedura cu pemparsul, nu intru in detalii, ca am imbunatatit procesul la maxim din punct de vedere resurse). El rade si face part.

7:35: apelam la planul de contingenta. Despachetam dezastrul, cantam amandoi, el ah-gooo, eu cat doi, twinkle twinkle little star, Moș Cră-ciun, Mooos Craa-ciun, Taranul e pe camp. El trage de hârtia igienica. Eu spal fundu. Strâng dovezile. Bag pemparsu-n gunoi, cu miros cu tot. Doamne cum poate sa miroasa asa de la un sugar?

7:40: Ma dau cu parfum. Bag in geanta restul de farduri, pentru mai tarziu.

7:45: Dau pe gat cafeaua aia pe care imi placea s-o savurez pe parcursul a 30 de minute, cand nu era Nathan. Slava domnului ca nu mai fumez. Multumesc lui Alan Carr. Genial tipul. Bine ca nici nu mananc. 

7:50: sunt gata sa ies din casa, ca va mai dura 10 minute pana bifez ce am pe lista: pompa de san, elementi, geanta frigorifica (pompez in pauze la birou, ca o zeita), geanta lui Nathan, biberon de schimb pentru gradinita, ochelarii (ah, de-aia vedeam tot in ceata), telefon, laptop, chei, portofel, card de tramvai la indemana, manusi, unde e caciula neagra? 

8:00 il bag pe Nathan in salopeta. Nu-i place. stiu, dar n-avem ce face, mergem la gradi. Inainte sa iesim pe usa pupam barbatul care doarme bine inca vreo doua ore.

8:14: Ploua si bate vantul de-mi indoaie umbrela. Asa e de obicei vremea la Amsterdam. Iau al doilea tramvai, ca in primul era ingesuiala si n-am incaput cu carutul. Dar gaza doarme, deci pot sa verific si eu cateva mailuri. De azi noapte pana acum am Inbox-ul plin. Ce naiba am facut atata timp?

N-as dori sa va plictisesc cu o zi de-a mea la birou, asa ca sar peste acest pasaj.

19:30: Intru in casa uda leoarca, ploua torential, bag carutu in camera, Nathan te rog mai dormi nitel ca-n tramvai, sa imi trag sufletul si eu. Jos tocurile cui. Am reusit sa fac cumparaturi inainte de a-l lua de la gradi. 

19:32: in timp ce-mi scot ciorapii suna telefonul, raspund, inca niste modificari de aprobat la comunicarile care pleaca in seara asta catre 65 de tari. Las ciorapii sa aprob comunicarile. 

Ora 20:15 Daca barbate-miu nu-mi ridica un monument, acum, in gradina dintre blocuri, il ucid.

20:20 Simt o nevoie acuta sa ma preaslavesc, singura, zeita ce sunt, manca-o-ar Raluca pe ea de Raluca, ce priceputa e, ce eficienta, ce le duce ea pe toate, business woman si nevasta, mama tutor pe deasupra. Mi-e foame. 

20:25 Primesc la cerere un sandwich cu orice. Mustarul e in frigider, unde sa fie?!?!

20:35: Sunt luata in brate si intrebata de ce imi miroase parul a sampon. Cu alte cuvinte "Cand ai reusit sa te speli si pe cap?" Daca ai fi observat, sunt si epilata si am unghiile perfect lacuite. 

Huh?