Marea așteptare

Sunt singura in fata unei foi albe, si a unei mari aventuri - venirea pe lume a lui Nathan. Noua luni e mult. Si totusi, nu stiu cand au trecut cele 7 din mijloc, traiesti in prima si ultima cat pentru toate. Diferit, insa cu acelasi stop la final: acceptarea.
Unui corp nou, rotund. A unor emotii si ganduri noi.  A unui alt corp ce creste in tine, si pe care-l iubesti mai mult decat ti-ai fi putut imagina vreodata despre ceva ce inca nu exista.  

Atunci, stateam cu mainile pe un abdomen plat visand sa creasca, asteptand sa inceapa sa miste. Acum, ma zvarcolesc la fiecare miscare, il imping de parca ar mai putea pleca undeva, el ma impinge inapoi ca intr-un joc. Atunci vorbeam cu mine, singura, si toata lumea era a mea. Eu eram Regina, eu fluturele care prinsesem aripi sa zbor. Acum, el e regele meu, si ma închin in fata lui, si ii dau viața mea toata. Si am decăzut transformându-ma, din fluture in coconul însuși, pentru ca el sa devină, sa capete aripi.

Mai sunt 3 saptamani. Așteptarea mea e imaginatie. Îmi imaginez cum va fi după, sunt mereu cu un pas înainte si cu șapte cărți la purtător. Acum legan, alaptez, zâmbim unul la altul. Deodată, nașterea, ingrozitoarea pedeapsa ce ma așteapta râzând, si-a pierdut din putere, nu ma mai bântuie. O accept ca pe un mare dar, întâlnirea cu Nathan. Acel moment care merita marea așteptare, acceptare, orice...

Linistea dinaintea furtunii

Si am inceput maternitatea. Doua zile singura in fata celor mai mari frici, aud ca e normal sa fie asa, dar asta nu le face mai mărunte: frica de durere, de lipsa de control, de necunoscut, de moarte. Nu mai e vreme sa ma gandesc si la frica de după... Toate la rândul lor.

Apoi se lasa o liniște suspecta, ca înaintea furtunii, in care am timp sa reflectez la opt luni in urma. Si ajung la concluzia ca, virusată de sistemul de sănătate olandez, n-am fost o gravida românca foarte cuminte. Nu m-am împovărat cu liste si listute, sfaturi de la sapte medici in paralel, masuratori repetate in cele mai ascunse cotloane ale uterului si fatului. Am mancat ce mi-a priit, fara sa calculez gramaje, calorii, cantitati nutriente. N-am mancat ce nu-mi place, doar ptr ca scria ca trebuie. Am alergat pe strazi si vizitat tari straine in luna a saptea, si merg inca pe bicicleta (si nu, n-o sa nasc din acest motiv). M-am hotarat sa-mi gasesc curaj sa nasc natural, intr-o lume rezervata cezarienelor. Nu nasc acasa, daca va intrebati, dar am de gand sa stau departe de spital cat de mult, cu Alex si doula mea, care-mi vor fi alaturi pana la sfarsit.

Daca regret ceva, e doar ca nu m-am apropiat mai devreme de mine, sa-mi infrunt fricile si prejudecatile, pe care doar un expat le poate cara in spate prin lume oriunde se duce, cu grija unui adevarat parinte.

Si apoi voi invata sa "parintesc" si voi face cu bucurie toate greselile celorlalti dinaintea mea, ca asa sunt eu incapatanata, n-o sa ascult pe nimeni ce si cum. 

Mi se pare o calatorie mai frumoasa decat orice proiect din viata mea de corporatist. Pentru ca nu mai sunt eu in control, si poate fix de asta aveam nevoie acum - sa vad si cealalta fata a monedei. Am fost ceea ce credeam ca vreau sa fiu. Dar daca descopar altceva mai maret, mai prezent? 

TO BUY List

Cred ca ne ia pe toate un moment de panica după jumătatea trimestrului trei, ca "daca nasc si nu sunt pregătită?" Nu de pregătirea mentală vorbesc, ca asta parca nu-i 100% loaded niciodată, ci de treaba cu cumpărăturile pentru bebe (care nici măcar pentru bebe nu sunt cu adevarat, ci de multe ori sunt pentru proaspăta, prima data mama, care ar cumpara orice, si la orice preț, intru fericirea noului venit.) Asa crede ea. De parca ăluia mic, abia ieșit din înghesuiala si umed, ii pasa de marca biberonului, de culoarea pemparsului, sau de accesoriile caruciorului.

Cele mai bune sfaturi pe care le-am primit sunt: "nu cumpara tot ce-ti recomanda alții, ca jumătate n-o sa le folosești" si "cumpara-le pe parcurs, nu toate înainte sa vina bebe." Fiecare magazin specializat are listele lui, fiecare grup de mămici are listele lui, fiecare articol de internet pe tema asta vine cu alte si alte liste, de-ti ia jumătate de sarcina sa le înțelegi, sa le compilezi, si apoi sa le mai si alegi ca sa le cumperi. Mai nou se abordează tema "ce sa nu cumperi" sau "articole inutile, pe care am dat banii degeaba" etc.

Si intr-un final te găsești in fata faptului cert: ca bebe vine, si trebuie sa ai câteva lucruri, fără de care nu se poate. Care ar fi acestea?

-Pătuț

-Câteva lucruri de îmbrăcat

-Căruț (se poate si împrumuta sau cumpara unul second hand, pana la urma il folosești in medie doi ani)

-Biberoane, tetine si lapte praf (doar cu o perie de spălat, fără sterilizatoare, încălzitoare si suporti speciali de uscat)

-Tampoane si pompa de sân (pentru mămicile hotărâte sa alăpteze mult si bine)

-Medicamente, produse cosmetice si creme 

-Planșă de infasat (fără masa)

-Cădiță (fără suport, termometru inclus, recipiente pentru șampoane si alte accesorii in aceeași culoare si cu același desen)

Adițional, eu am am ales un cos special pentru Pampers, o lampa cu lumina difuza, un port-bebe din bumbac si perna pentru alăptat.

Si stiti ce mi se pare cel mai tare? Ca n-o sa-mi trebuiasca un tir prima data cand plec de acasa, ca sa-mi iau cu mine cele 1000 de lucruri fara de care nu mai pot trai. Ca n-am cheltuit zece salarii pe mofturi si fite doar ca sa am cu ce ma fali pe la alte mame. Ca puiul meu va primi grija si iubire, ce smite cu adevarat un copil. Cand o sa-l strang la piept va sti cat il pretuiesc si nu va mai conta nimic din tot ce e pe listele lor...

Maternitate

M-am priponit in mijlocul sufrageriei si stau asa, nestiind daca sa plang sau sa rad. Una din ele se cade sa fac, ca doar sunt gravida, nu?

E ciudat. N-am mai avut senzatia asta, ca sunt toata a mea, ca am tot timpul din lume (desi e evaluat cam la 5 saptamani). Am venit cu laptopul in brate dupa ultima zi de lucru. Uraaaa...maternitate! Nathan, sa faci bine sa ma lasi si pe mine-n vacanta nitel! O sa confectionez bijuterii, o sa citesc, o sa vad filme,  o sa dorm fara ceas desteptator, o sa-mi sun prietene ocupate si o sa vreau sa le tin la povesti. Si apoi o sa spal hainute minuscule, mirosindu-le de parca as vrea sa-l adulmec deja, si o sa visez cum e sa-l tin la san, si sa-l plimb cu cearcane adanci. O sa-l primesc ca pe un trofeu dupa noua luni de asteptare. Si chair daca nu va mai ramane nimic din mine cea de azi, stiu ca cealalta Eu va fi inmiit mai buna, pentru ca asa sunt mamele...

Dilema: Cariera si bani, sau Bebe?

Poate parea surpinzator, dar pana sa ramai insarcinata, si sa-l simti cum misca si-i parte din tine, asta nu era o dilema, ci o simpla realitate a zilelor noastre, pe care o bifai surpinzator de repede cu mintea, nu cu sufletul. Acum lucrurile stau altfel. Cu capu’n jos, sau fundu-n sus, cum vrei sa-i zici.

Cate femei si-au sacrificat cariera pentru a deveni mame? Temporar, aproape toate. Nu poti fi in business fara a fi, e cert. Nu poti avea call-uri in timpul epiduralei, si nici da feedback pe proiecte in timp ce alaptezi. Nu se poate, da cu virgula.

Si atunci varianta e sa-l lasi, mic cum e si fragil, abia venit pe lume, in mainile altcuiva. Altcineva il poate ingriji, dar nimeni nu-l poate iubi ca tine. El cu nimeni nu se va simti asa de iubit, incat sa ii rada obrajii rosii foc. Iar tu n-o sa-l vezi cum creste, si cum incepe sa fie, pentru ca vrei sa fii prezenta in business, sa lupti cot la cot cu ceilalti barbati, ca si cand ai fi unul dintre ei.

Stii ce? Nu esti.

Cate femei au amanat a deveni mame pentru o promovare in plus, un job mai bine platit? Ridic mana sus, am fost si eu acolo. M-am simtit vinovata si sa ma gandesc la a avea un copil, cand uite ce onoare din partea corporatiei.

Stii ce? Nu te mai simti vinovata.

Esti pe cale sa te salvezi devenind un om normal, mama.
 

Cand devii totul, nimic altceva nu mai conteaza.

Numai dragostea ne mai poate salva

Cum va tot spuneam, ce ma ingrozeste acum este imaginea urmatoare: eu cu Nathan acasa, singuri, el plangand la intensitate maxima, pana cand se-albastreste si nu mai are glas, eu neputand sa-l linistesc nicicum. Asa inteleg de ce iti vine sa te tot duci... Dupa trei luni petrecute astfel, eu ar trebui sa ma intorc la serviciu, in forma maxima, odihnita si senina, dispusa sa stau oricat peste program, cu obiectivul exclusiv de a duce corporatia pe culmile succesului. Ca un adevarat manager de top ce sunt.

Da-i si citeste, Raluco, informeaza-te bine in prealabil ce te asteapta cu copil mic. Fa planuri de contingența, multe sa ai de unde alege cand neprevazutul atât de probabil va intra in casa ta.

Asa am ajuns la cartea "Cel mai fericit bebelus din lume" scrisă de Dr. Harvey Karp, care se lauda ca a descoperit reteta linistirii bebelusilor agitati. Cartea abordeaza doua aspecte: -DE CE sunt bebelușii agitați si CUM sa-i liniștești in 5 (evident, pași). 

De ce? Auziți minunăție: ce colici, ce temperament dificil, gaze la stomac, foame? De fapt, bebelușii se nasc prea devreme, mai devreme cu un trimestru, si deci nu sunt incă pregătiți de marea intalnire cu lumea. Nedezvoltati complet din punct de vedere emoțional, sunt speriați de toata nebunia din jur...nu știu cum sa mai reacționeze, asa ca plâng! Ei tot ce-si doresc este...înapoi in burta mamei. Sau, ma rog, undeva care sa semene cât mai mult cu condițiile de acolo: zgomot continuu, leganare, cald, înghesuiala...

Si asa s-au născut cei cinci pași intru liniștire, care se jura autorul ca funcționează (rămâne de văzut :)): înfășarea strâns, poziția pe o parte/pe burta, sâsâitul, legănatul si suptul. 

Incă o data, vad ca întoarcerea la origini, la simplitatea vieții, aduce răspunsul corect. Si da, îmi aduc aminte de mamele din Kinshasa, Congo DRC, care își cărau sugarii legați strâns in fese la spate sau la piept, in timp ce munceau sub soarele de 45 de grade. Si zău daca îmi amintesc vreunul urlând ca cei din cărucioarele la prețul unei mașini, sufocați in jucării sofisticate de pe la Chicco, Mothercare, Premaman si alte branduri care vând gogoși proaspetelor mame. Ah, dar sa nu ma grăbesc sa intru intr-un alt subiect pe care am de gând sa-l dezbat curând, ca doar vine vremea cumpărăturilor pentru bebe!

Copilul tau câte limbi vorbește?

Cand l-am cunoscut pe Alex am crezut ca e englez. Am vorbit ore-n sir in engleza, a mea cu accente pronuntate de roman, a lui minunata, cursiva si sonora, de sange pur englez. Spre final de conversatie m-a intrebat de ce nu vorbim romaneste. "Pardon?"

Alex vorbeste sapte limbi straine. Eu m-am oprit la trei, dintre care franceza invatata in sase luni, cu pistolul la cap cand am locuit in Congo, pentru ca mai nimeni nu vorbea engleza. Deci se poate. Engleza am tot invatat o viata, si parca tot nu stiu destul, invat din clasa intai pe cand venea acasa profa la meditatii, si eu ii admiram cerceii lucitori si unghiile lungi, date-n culori pastel. O bodoganeam pe mama ca ma lipsea saptamanal de doua ore de joaca-n fata blocului, dar perseverenta ei m-a ajutat. I'm a citizen of the World today.

Dar Alex ma uimeste cu talentul lui. La el, nu este doar despre inca o limba vorbita, este despre o cultura in plus pe care o cunoaste in detalii si cu care se identifica. Sper ca Nathan sa fie la fel de talentat si atras de limbi straine ca tatal lui. 

M-a ros curiozitatea sa studiez daca a vorbi limbi straine e un talent innascut, sau se invata. Ce pot sa fac eu pentru copilul meu sa-i facilitez invatarea? Cate limbi poate un copil sa invete si incepand de la ce varsta? Cum fac sa nu-l bulversez cu mai mult de o limba, si sa ajunga sa nu vorbeasca niciuna corect? Ce fac daca nu vrea? Si, mai mult decat toate, merita efortul?
Asa am descoperit cartea “7 Steps to a Bilingual Child”, scrisa de pediatrul american Naomi Steiner.

Am aflat ca pana in șapte ani, copiii ar putea asimila concomitent pana la șapte limbi străine. Creierul lor este capabil sa identifice diferențele, sonoritățile, contextul. Da, avem cu toții o limba nativa, preferata. Pentru Nathan, ar putea sa fie oricare dintre limba romană, engleză sau olandeza, chiar daca locuim in Olanda. Nu este adevărat ca un copil care învață mai multe limbi, le va încurca sau nu va vorbi niciuna cum trebuie. Nivelul de cunoaștere a limbii depinde de gradul de expunere la limba respectiva, asa ca părinții pot facilita accesul la un mediu propice in funcție de obiectivele lingvistice pe care si le-au propus:  simpla înțelegere a limbii, înțelegere si vorbit, sau nivel avansat incluzând cititul si scrisul. Copiii noștri pot fi bilingvi chiar si atunci cand părinții nu vorbesc decât o singura limba. Exista soluții pentru rezistența copiilor la o limba straina, si metode anume de învățare a doua sau mai multe limbi străine in același timp, incă de cand s-a născut copilul. Cunoașterea mai multor limbi străine dezvolta creativitatea si gândirea laterala, capacitatea de a face conexiuni si de a rezolva probleme.

Am discutat cu Alex si ales pentru Nathan- trei limbi încă de la naștere, a patra in școala, si vom încerca metoda OPOL (one parent - one language sau un părinte -o limba). Alex deja vorbește cu Nathan numai in engleză, eu numai in romană. Olandeza o va prinde foarte ușor începând din creșa si grădinita, deoarece copiii au capacitați incredibile de învățare si adaptare la mediu. A patra limba si-o va alege singur in școala.

Cred ca toți părinții, nu doar cei care au norocul sa trăiască in afara tării, ar trebui sa se gândească la asta. Fiecare limba in plus e o viza in plus pe pașaportul vieții, cu atât mai mult cu cât granițele ajung sa nu mai aibă însemnătatea pur geografică de altădată.