Cumintenie de copil

Si-a facut al de sus pomana, si dupa asa chinuri ale facerii, mi-a dat o cumintenie de copil, de vorba lu'nasi-mea, exista doar in filme. Puiul de om a dormit continuu prima noapte, de ne trezeam sa vedem doar daca mai rasufla (ca de miscat nici nu putea fi vorba), iar de hranit nu ma-ncumetam eu inca. Dimineata a venit Rebecca, o tanti corpolenta imbracata-n roz, cu privire blanda si fara miros, care-l manuia pe Nathan ca pe lunceag. Eu ca mama proaspata parca nici nu l-as fi luat in brate de mic si fragil ce e, ca daca il scap? M-a convins Rebecca ca degetele nu-s chiar asa rare, si ca fobiile-s in grafic, nu-s eu mai cu mot. Prima zi nu m-am incumetati sa-l ating decat cu tata, si Rebecca ma intreaba suava : "Cum e?" "Ai, pe bune, parca am atasat de san un pirania". "A, e normal. Suntem bine." 

Primul pampers (al meu) a fost pus invers, iar la al doilea si-a facut ghemul pipi pana-n cap si de jur imprejur pe pat, cuverturi si perne (ale noastre), ii facea dragului putulica precum elicea de elicopter. Nu degeaba i-a luat ta-su unul din conserve reciclate, element important in dormitorul recycled-industrial-style. Am terminat de vopsit la paleti cu o zi inainte sa vina Nathan, parca a stiut sa ne dea timp sa-i terminam camera. Iar mie sa ma coafez, epilez, sa-mi fac manichiura si pedichiura, ca-mi zicea lumea ca nu mai apuc dupa.

Da de unde! Cumintenia la pachet scanceste cand e ud sau ii e foame, in rest doarme neintors in patutul lui, iar cand nu doarme sta cu ochii pe pereti (desi nu vede) si da din maini ca dirijorul (sper ca nu ca militianul, cum spune bunica-sa), mi-e si mila de el ca nu cere nimic. Si-uite asa n-am facut carari adanci in covor plimbandu-l in brate s-adoarma, ba din contra, am studiat literatura despre cum se scoala copiii si se tin treji, ca macar sa-i hranesti. Am pompat lapte-n el cu seringa vreo saptamana ( ca era prea mic sa suga din orice), apoi i-am taiat frenul de sub limba si l-am intremat cu lapte praf, si l-am facut flacau de abia-l mai dau jos acum de la tata mea. Mai fetelor, nu stiu care-i secretul, zau ca pruncul asta e real, ma uit la el si nici mie nu-mi vine sa cred. Doarme acolo la el si zambeste in somn, neam de inger, de parca nu-i nici al meu, nici al lui barbatu-meu.

Scrisoare catre un prieten (ultima inainte de a naste)

Ce mai faceți? Vroiam sa va salut, ca m-am tot gândit la voi (si probabil si voi la mine, ca mi se apropie sorocul:)). Toate bune pana acum, sarcina mea a mers extraordinar, doar cu capul am dus-o mai rău:) ca deh...daca gândești mult si o întorci pe toate fetele da cu virgula..dar acum suntem bine si abia astept sa se termine o data, sa il vad, sa dau jos burtoiul asta inconfortabil si sa pot fi din nou om pe bicicleta!
Suntem in așteptare ptr 14 oct si după cum imi spune toata lumea va fi mai tarziu...am hotărât ca nasc natural, daca totul decurge ok si m-am pregătit cât am putut de mult pentru asta. In rest nu știu sa va mai dau detalii, ca aici din luna a 7-a nu-ti mai zice nimic despre bebe. Nici dimensiuni, nici greutate, absolut nimic. Deci tin mortiș sa fie cu surprize:) Dar de 2 saptamani e deja "pe poziție", trebuie doar sa se hotărască.
Alex lucreaza de zor la camera lui Nathan, si prinde forma. Paleți si reciclare cât cuprinde, industrial nursery style...ce, te pui cu designerul? Tom a încercat deja pătuțul, si mor de curiozitate cum vor reacționa pisicile cand vad noul locatar:) Am zis ca-i filmam! 
Si pe mine m-a apucat sindromul de nesting, cu făcut ordine prin sertare si visat in mijlocul camerei, despachetand si împachetând hăinuțele lui. As mai avea câteva treburi pe to do list, dar am un mare sictir de parca toate pot sa mai aștepte. Nu e rău, după ațâtia ani de corporație cu responsabilități si deadline-uri. So, I enjoy...
Va pup cu drag si promit sa va anunț cand am vesti! 

Jurnal de nastere

Nu mi-a placut. Dar daca as putea sa dau timpul inapoi si sa mai aleg o data, as alege tot nasterea naturala. E o experienta extraordinara din toate punctele de vedere. Da, doare, chinuie, vrei sa mori de cateva ori. Si chia asa, merita fiecare secunda, pentru ca apoi sa-l tii in brate pe piept, tu invingatoare si el cel mai mic si mai pretios om din lume.

Jurnalul de mai jos este scris de doula mea, si ma bucur ca l-a scris, pentru ca mie imi lipsesc din memorie pasaje bune. Este o insiruire de fapte si nimic mai mult, dar indejuns de exacte ca sa puteti intelege o nastere, asa cum mi-a fost mie norocul (sau nuJ) Promit ca dupa ce ma linistesc nitel si pot sa ma uit in urma cu seninatate, sa scriu si eu varianta mea.

PS: cine va naste si n-are o doula, sa-si cumpere. Multumesc, Maartje!

“4 Octombrie 2015, Amsterdam

00.15 Alex ma suna sa-mi spuna ca ai contractii, dar ca sunt inca neregulate.

02.15 Ma suni sa imi spui ca mergi la spital, si ca ti-ar placea sa vin si eu inca de pe acum.

03.15  Ajung in spitalul OLVG unde ne intalnim pe holul de la parter. Alex te impinge intr-un scaun cu rotile. La etajul 2 al pavilionului Anna, sectia nasteri, trebuie sa intram întâi intr-o camera de consultație inainte de a ne stabili in salonul de nastere.

03.45 In timp ce te urci pe masa, ti se rupe apa. Moasa Sandra te verifica si spune ca esti dilatata 4,5-5 cm si te felicita pentru un asa progres. Iei decizia sa faci epidurala pentru ca durerile contractiilor devin din ce in ce mai mari. Printre contractii asculti povestea Sandrei cu efectele epiduralei. CTG-ul este ok, arata contractii puternice, la fiecare 4 minute.  

04.00 Ne mutam in sala de nasteri numarul 1 si incepem sa despachetam bagajele. Sandra ne spune ca trebuie sa mai asteptam pana ce anestezistul termina de ajutat un alt cuplu care asteapta dianintea noastra si te sfatuieste ca intre timp sa intri sub dus sau sa incerci orice alta pozitie te face sa te simti mai confortabil. Respiri bine ca sa treci fiecare contractie.

04.50 Sora Trisha vine sa-ti monteze branula (ii spui ca are “maini de aur”) si Sandra isi da acordul sa nu mai faci inca un CTG. Tu nu vrei sa te mai misti, dart e razgandesti cand Alex isi ia bermudele si iti spune ca vine cu tine la dus.

05.15 Sandra vine si ne spune ca nu poti primi epidurala pentru ca anestezistul trebuie sa intre intr-o cezariana de urgenta. Decizi sa nu mai astepti si sa iei remifentanil, pentru ca durerile sunt deja foarte mari.

05.35 Esti in pat, pe CTG, si il saluti pe Harro, care preia tura de la sora Trisha. Eu iti masez talpile si picioarele.

05.40 Remifentanilul este pornit dupa ce ai mai facut un control vaginal si aflam ca esti dilatata 6 cm, care o surpinde pe Sandra si te felicita din nou ca merge asa de bine, chiar si cu durerile mari pe care le ai. Un CTG extern, cu fir, este pus pe capul copilului si fixat pe piciorul tau ca sa scapi de unul din cele 2 aparate montate pe centuri pe burta ta, pentru ca ne tot spui ca te strang rau si vrei sa le scoti. Ai contractii din 3 in 3 minute.

05.45 Simti prima oara usurarea durerii de la remifentanil si iti revine zambetul.

05.50 Nivelul de oxygen este foarte scazut, asa ca primesti ajutor cu un tub si ne spui ca e mult mai bine acum, ca te poti relaxa, si chair adormi intre contractii. Contractiile sunt acum din 5 in 5 minute.

06.15 Tu si Alex incepeti sa mancati ciocolata, poate-poate oxitocina ajuta la contractii. Alex se uita la ceas si se duce sa o sune pe mama ta sa ii spuna ca esti in travaliu. Afli ca este in drum spre Bucuresti unde verisoara ta urmeaza sa nasca si ea in cateva ore.

06.30 Alex ia o pauza si adoarme pe canapea, si eu am in continuare grija ca tu sa schimbi pozitia din 30 in 30 de minute.
 

06.45 Se pare ca nu mai ai contractii, ori CTG-ul nu le mai arata pentru ca te misti in continuu. Ne spui ca te doara rau spatele si iti dau puga cu apa fierbinte si iti fac un masaj.

07.00 Ma imbratisezi si imi spui ca te bucuri ca merg bine lucrurile…

07.15 Vomiti foarte tare si il scol pe Alex sa ma ajute.

07.25 Alex iti da perna electrica sa ti-o pui pe burta, ca spui ca durerea e mai mare acolo acum.

07.30 Imi spui ca te bucuri ca functioneaza remifentanilul si ca n-a mai fost nevoie sa faci epidurala, ca oricum nu erai convinsa ca e cea mai buna solutie pentru Nathan si pentru tine.

07.35 Sandra iti face ultimul control vaginal inainte sa schimbe tura si iti spune ca ai facut progres excelent, ca esti la dilatatie 8. Glumim ca daca o tii tot asa o sa-l ai pe Nathan in brate pana in pranz si tu spui: Sa dea dumnezeu!

07.55 Vomiti pe toata lumea din jur dupa ce o noua doza de remifentanil ti-a fost instalata.Ne spui ca a durat destul de mult pana au venit sa o schimbe si ca te simti foarte rau si ca ti-e frig si frica. Tremuri de iti clantane dintii. Iti reamintesc ca  treci prin faza de tranzitie de la 8 cm dilatatie, cand corpul tau pompeaza adrenalina ca sa te ajute la etapa de expulzie.

08.00 Te simti mai bine dar nu mai ai contractii, asa ca te punem sa schimbi pozitia, in timp ce Alex iti maseaza spatele.  

08.05 Primesti telefon ca s-a nascut Filip, ca sunt amandoi bine si ca el are 3750 grame.

08.10 Te odihnesti, intinsa in pat.

09.00 Te ajutam sa te ridici din pat, pentru ca nu mai ai contractii regulate. Te ajut cu presopunctura. Contractiile devin mai regulate, si dureaza mai mult, 90 de secunde la fiecare 3 minute.  

09.30 Sora Julia din tura de zi vine sa iti schimbe perfuzia in timp ce eu iti masez spatele, gatul si umerii.

10.00 Doza de remifentanil s-a terminat si imi spui ca doare tare si ca ti-e frica de ce urmeza. Imi ceri sa te indrum ce ai de facut si eu iti promit ca atat eu, cat si Alex si moasa te vom ajuta ca sa fie bine.

10.15 Dr ginecolog Eva soseste, dar trebuie sa plece in 5 minute la un caz de urgenta.

10.30 Alegem meniul pentru cina, insa ii spun asistentei ca nu cred sa mai apuci cina pentru ca faci progrese mari. Ma pui sa aleg eu in locul tau.

10.45 Eva iti face controlul si esti dilatata 9 cm jumatate. Verifica si cateva contractii, ca sa vada daca mai sunt asa cum ar trebui. Recomanda o doza de syntocin, dar te intreaba daca vrei sa mai astepti inainte de a-ti fi administrata, intrucat ai cerut asta in planul de nastere. Alex nu a inteles despre ce e vorba si crede ca Eva vrea deja sa treceti la faza de impingere. Dupa ce va explic inca o data decideti ca syntocin-ul poate facilita tranzitia catre faza de expulzie.

11.30 Iti este pusa perfuzia cu syntocina si iti este spus sa incerci sa apesi cat mai rar pe butonul pentru doza de remifentanil, ca sa nu zapacesti organismul (n.t.: remifentanilul anihileaza syntocina)

11.45 Simti o foarte usoara nevoie de a impinge, dar te doare foarte tare. Iti aduc aminte de metafora cu valul si ca sa il ajuti pe Nathan sa vina pe lume pe val, pe surfboard…

12.00 Eva te verifica si iti spune ca esti complet dilatata. Referitor la durerile pe care le acuzi, iti spune ca e ok sa mai pimesti niste remifentanil, dar ca asta va incetini procesul. Trebuie sa mai asteptam pana cand simti nevoia sa impingi, iar tu ne spui ca vrei sa te odihnesti inainte de a incepe, ca esti foarte obosita.

12.10 Cu ajutorul Evei, incepi sa practici respiratia de impingere. Ii spui ca doare foarte tare si ca asta nu s-ar fi intamplat daca iti faceau epidurala. Te uiti tot timpul la ceas, si atunci eu il acopar cu o salopeta de-a lui Nathan ca sa te motivez si sa te focusezi pe ce trebuie.

12.30 Iti este introdus un catether si pierzi 300 ml urina, ceea ce ar trebui sa iti mai slabeasca putin durerea.  

12.35 Nivelul de syntocina este marit la 4.6 si sora Julia ramane cu noi in salon.

12.45 Eva bate palma cu tine ca te lasa sa te odihnesti pana la 13:30 si apoi va apucati de treaba.

13.30 Remifentanilul este oprit si syntocina pusa pe nivelul 7.2 in timp ce Eva se intoarce. Alex iti spune sa fii atenta la doctorita pentru tu ca nu vrei deloc sa incepi sa impingi. Eva iti explica ce ar trebui sa simti si cum sa impingi.

13.40 Eva monteza suportii pe masa de nastere ca sa te ajute la impingere. Iti spune ca sa-i impingi mana afara.  Alex iti tine capul si iti pune pe frunte comprese reci. Tu intrebi cat o sa dureze toata povestea asta si nu-ti convine cand Eva iti respunde ca “vreo 2 ore”.

13.55 Syntocina este cresuta la 10.8 si eu plec sa aduc un scaun de nastere. Eva trebuie sa plece si ea pentru ca este chemata in alta camera de nastere. Tu ne spui in mod repetat ca vrei cazariana sau orice ca sa se termine odata durerea asta. Orice. Ii spui lui Alex ca vrei sa mori. Eva iti spune ca e normal, ca asta spun toate femeile cand ajung in aceasta faza.

14.15 Te muti cu greu pe scaunul de nastere, cu Alex in spatele tau pe un scaunel.  Sora Julia si cu mine te ghidam. Te ajuta cand eu ridic vocea incurajandu-te, dar sora Julia ma roaga sa vorbesc mai incet ca ii tip fix in urechi.

14.20 Desi nu vrei, iti este adusa o oglinda sa te ajute sa te focusezi pe ceea ce faci. Parca iti mai revine puetrea cand vezi ca progresezi, si cum iese incet firul montat pe capsorul lui Nathan.   

14.35 Eva se intoarce si iti spune ca a vorbit cu ginecologul-sef si ca iti mai da 30 de minute de impins pe scaun si ca daca tot nu progresezi poti sa faci cezariana. Daca poti sa progresezi pana la a se vedea capsorul copilului, atunci te pot ajuta cu vacuum ca sa nasti mai repede. Te intreaba daca vrei sa mergi inapoi in pat si sa it idea o injectie cu pethidina. Tu decizi sa ramai pe scaunul pe nastere, si fara pethidina.

14.40 Eva te felicita pentru progres si ca in sfarsit impingi eficient. Ii iau locul lui Alex pe scaunel si iti soptesc in ureche cum sa impingi, si te incurajez.

15hr Alex iese din camera si Eva te intreaba daca vrei sa te muti in pat. Vrei sa il astepti pe Alex. Deja se vede perisorul brunet al copilului coborat, gata sa se nasca.

15.10 Te muti in pat intre doua contractii si ginecologul sef Lucas Uyttenbogaerd vine sa o asiste pe Eva. Ea spune ca ai progresat foarte bine si ca ai putea chiar sa nasti fara epiziotomie si vacuum, daca mai ai rabdare.  

15.15 Eva iti face epiziotomia, si tu mai ceri anestezic care iti este administrat in perineu.

15.16 Dispozitivul este montat pe capul bebelusului in timpul unei contractii.

15.17 La a doua impingere Nathan se naste, iar tu incepi sa vorbesti cu el in romaneste.

15.18 Alex plange si spune ca il va chema Nathan Allani (Allani inseamna pretios) si numele ii este trecut pe tabla de catre Julia. Tu spui ca nu-ti vine sa crezi ca s-a terninat.  

15.20 Sora Julia este inlocuita de sora din tura de seara, Chantal.

15.23 Tu esti cu Nathan pe piept, cand Eva ii spune ca mai aveti de nascut placenta, si se intampla din inca o impingere. Doctor Lucas pleca din salon dupa ce te felicita.

15.25 Eva verifica cordonul ombilical si il lasa pe Alex sa simta cum pulseaza inca.

15.35 Spre surpinderea ta, Alex vrea sa taie cordonul ombilical. Tu zambesti toata si il tii pe piept pe Nathan.

15.45 Alex iese sa sune familia si eu raman cu tine in timp ce esti cusuta.

15.50 Eva incepe sa te coasa, iar tu imi spui ca tii in brate cel mai pretios lucru de pana acum si nu-ti vine sa crezi ca s-a terminat. Imi multumesti.

16.05. Eva a terminat cusutul si ii multumesti ca a avut grija de tine.

16.10 Alex se intoarce si Eva va arata placenta si va explica cum a fost fixata in burtica, si cum a locuit Nathan in ea noua luni.  Sunteti amandoi minunati de ce vedeti.

16.15 Sora Chantal te ajuta sa ii dai san lui Nathan, dar se pare ca nu vrea, asa ca il tii in brate. Nu a plans mai deloc si atat tu cat si Alex va minunati cat e de linistit.

16.30 O sun pe Rebecca de la Cherry Tree Lane kraamzorg sa ii spun ca ai nascut. “Cine, Raluca? Deja?”  Promite ca va fi la voi acasa cand va intoarceti. Va las singuri, cu Nathan pe pieptul tau, cu un sandwich cu brnza in mana, din care mananci cu pofta in timp ce te uiti in ochii lui.

 Va doresc o viata frumoasa si fericia impreuna. Maartje.”

Sunt mama

Ma gasesc intr-o noapte, in primele de alaptat, singura cu el in camera lui (barbatul evident sforaind in celalalt dormitor). Il tin in brate incercand sa-i bag tata in gura, cu spatele cocarjat si in diverse pozitii incalcite ca de yoga. (Mamele stiu, ca la inceput!)

In camera parca a explodat o bomba de pemparsi, prosoape, scutece, salopete de-ale lui, haine de-alea mele, tetine, biberoane, seringi (l-am hranit o saptamana cu seringa ca era prea mic sa suga din orice altceva), si era liniste si as fi putut foarte bine sa plang, dar eram asa fericita ca as fi putut sa cer sa stea timpul in loc, pentru totdeauna, ca stiu ca as putea sa nu ma plictisesc niciodata. Cartea Pintesei urbane in mijloc, tot vreau sa ma apuc de ea si nu pot, uite ca asta mic nu ma lasa.

Eu nu mi-am dorit copii. Mi se pareau o pacoste la casa omului, si in afara ei, sau cel putin asa am avut eu ocazia sa vad la prietenii mei. Nu mai aveau vreme de nimic, ei nu mai existau, noi ceilalti nu mai existam. Erau intr-un continuu stres, oboseala, chiar disperare. Mi-era groaza sa ajung asa, sa dau independenta mea, timpul meu, relatia mea, sa ma dau pe mine toata doar pentru ca trebuie sa fac si eu copii, ca uite, o intreaba vecinii pe mama : “Da’Raluca ta cand se casatoreste? Dar nu vrea copii?” Si i-am linistit pe toti intr-o zi declarand ca eu nu ma marit si nici nu fac copii, asa ca sa fie clar pentru toata lumea si gata, povestea a fost incheiata.

Apoi intr-o zi m-a luat. Ca toate gandurile mari care te bantuiesc peste noapte, noapte de noapte, luni de zile, pana cand ies invingatoare. Cum a fost si gandul cu schimbatul jobului dupa 10 ani de statornicie. Cum a fost si cu plecatul din tara. Si in acelasi an 2015 le-am facut pe toate, m-am casatorit si am si facut copil, si uite, poate o sa ma si las de viata corporatista, macar o perioada, ca sa am niste vreme cu el, si cu celalalt el, si cu mine, ca vremea trece si nu ramanem decat cu amintirile.

Eu nu sunt norocoasa careia Mama Natura i-a trimis la pachet toate instinctele necesare sa-si creasca copilul. Eu le-am studiat, le-am invatat incercandu-le si gresind, din fericire fara impact major asupra bunului mers al lucrurilor. Am uitat sa dezinfectez biberoane, am spalat salopetele lui cu balsam de rufe, am incalzit lapte praf la microunde si reincalzit lapte matern – ca deh, nimeni nu mi-a spus, si nici capul nu te mai duce la toate cand esti nedormita si coplesita de atata nou. Si insist sa cred ca voi fi o mama buna, asa cum pot eu mai bine, jur cu mana pe inima ca o sa-mi dau toata silinta.

Privesc in urma

Am concluzionat: in concediu de maternitate, ultima luna de sarcina, e ca la batranete. Ai in sfarsit timp berechet, dar nu te mai tine...

Dormi mult, adormi pe unde apuci (canapeaua din sufragerie, ata sau a altora), nu poti mult nici in picioare, dar nici stand prea mult, ca te dor toate. Obosesti cand mergi, cand te scoli, cand te speli, cand te incalti; de fapt, obosesti tot timpul, si te-ai obisnuit sa ramai fara aer si sa-ti auzi respiratia grea. 

Te scoli noaptea de inspe mii de ori sa faci pipi, si in drum spre baie te rogi sa nu scapi pe tine sau sa te impiedici de ceva si sa te imprastii pe parchet, ca ar fi nasol. Cum crapa de ziua esti ca radarul, gata de actiune cand orasul inca mai doarme. Da ce sa faci?

Dai sa te scoli din pat. Greu frate, doare, nu stii ce exact, trage burta mare, si-s iar amortite mainile.

In tramvai, te enervezi pe toti pustii in simbioza cu-ale lor mobile, care ocupa locurile - cu predilectie cele pentru handicapati, batrani si gravide. Te nervezi pe toate pitipoancele ignorante care atata bine, cum erai si tu pe vremuri: abdomen plat, blugi stransi pe cur.

Ai restrictii la mancare, bautura, tigari. Tre sa mananci super sanatos, doar-doar..(.dar ce bun e si un vinisor interzis de doctor, oi!!!)

De sex nu mai zic, ca ai chef dar n-ai cu cine. Te consolezi uitandu-te in oglinda, ca nici tie nu ti-ar placea asa ceva. 

Ai dezvoltat tot mai multi pitici, care au crescut nestapanit in ultimele luni, fiecare cu piticii lui. Fapt pentru care lumea nu se mai intelege usor cu tine. Si tu iti  dai seama de asta, dar n-ai ce sa faci. 

Uiti des, de la mana pan' la gura, pleci spre bucatarie si uiti de ce ai plecat, apoi te intorci de unde ai plecat sa-ti aduci aminte. Unori functioneaza. Ai liste si listute sa-ti amintesti, doar ca uiti unde le-ai pus si faci altele.

Ai timp sa te gandesti la nemurirea sufletului. Acum, cand in sfarsit ai timp, te gandesti numai la prostii, ca fricile-s mari si inevitabilul aproape.

In general, am fost intr-o depresie adânca, de parca imi asteptam moartea, si ii pândeam fiecare mișcare. Am evitat sa scriu, ca boceam oricum la fiecare dans pe YouTube sau film cu șlagăre triste pe fundal, d-apăi sa-mi mai exteriorizez emoțiile pe hârtie. Asa ca am tăcut si așteptat. Si intr-o seara s-a întâmplat.