Sunt mama

Ma gasesc intr-o noapte, in primele de alaptat, singura cu el in camera lui (barbatul evident sforaind in celalalt dormitor). Il tin in brate incercand sa-i bag tata in gura, cu spatele cocarjat si in diverse pozitii incalcite ca de yoga. (Mamele stiu, ca la inceput!)

In camera parca a explodat o bomba de pemparsi, prosoape, scutece, salopete de-ale lui, haine de-alea mele, tetine, biberoane, seringi (l-am hranit o saptamana cu seringa ca era prea mic sa suga din orice altceva), si era liniste si as fi putut foarte bine sa plang, dar eram asa fericita ca as fi putut sa cer sa stea timpul in loc, pentru totdeauna, ca stiu ca as putea sa nu ma plictisesc niciodata. Cartea Pintesei urbane in mijloc, tot vreau sa ma apuc de ea si nu pot, uite ca asta mic nu ma lasa.

Eu nu mi-am dorit copii. Mi se pareau o pacoste la casa omului, si in afara ei, sau cel putin asa am avut eu ocazia sa vad la prietenii mei. Nu mai aveau vreme de nimic, ei nu mai existau, noi ceilalti nu mai existam. Erau intr-un continuu stres, oboseala, chiar disperare. Mi-era groaza sa ajung asa, sa dau independenta mea, timpul meu, relatia mea, sa ma dau pe mine toata doar pentru ca trebuie sa fac si eu copii, ca uite, o intreaba vecinii pe mama : “Da’Raluca ta cand se casatoreste? Dar nu vrea copii?” Si i-am linistit pe toti intr-o zi declarand ca eu nu ma marit si nici nu fac copii, asa ca sa fie clar pentru toata lumea si gata, povestea a fost incheiata.

Apoi intr-o zi m-a luat. Ca toate gandurile mari care te bantuiesc peste noapte, noapte de noapte, luni de zile, pana cand ies invingatoare. Cum a fost si gandul cu schimbatul jobului dupa 10 ani de statornicie. Cum a fost si cu plecatul din tara. Si in acelasi an 2015 le-am facut pe toate, m-am casatorit si am si facut copil, si uite, poate o sa ma si las de viata corporatista, macar o perioada, ca sa am niste vreme cu el, si cu celalalt el, si cu mine, ca vremea trece si nu ramanem decat cu amintirile.

Eu nu sunt norocoasa careia Mama Natura i-a trimis la pachet toate instinctele necesare sa-si creasca copilul. Eu le-am studiat, le-am invatat incercandu-le si gresind, din fericire fara impact major asupra bunului mers al lucrurilor. Am uitat sa dezinfectez biberoane, am spalat salopetele lui cu balsam de rufe, am incalzit lapte praf la microunde si reincalzit lapte matern – ca deh, nimeni nu mi-a spus, si nici capul nu te mai duce la toate cand esti nedormita si coplesita de atata nou. Si insist sa cred ca voi fi o mama buna, asa cum pot eu mai bine, jur cu mana pe inima ca o sa-mi dau toata silinta.