Water baby on board

Ta-su surfer, un zeu al apelor, doarme noaptea in cada, era de așteptat ca la 7 saptamani printul sa înceapă cursuri de înot. Dau sa caut, netu-i mare, bebe-i mic.

"Cum sa-l dai la înot asa mic, ce ai înnebunit?" Pai mai nebuna sunt ca vroiam sa il nasc in apa, si mai mult, știți ca a stat intr-un fel de apa aproape noua luni? Se zice ca acolo ii e cel mai bine (bineînțeles, acum e cel mai bine la surfer in brațe, sa nu care cumva sa zic altceva).

Am făcut research, am google-it zile-n șir, si am ieșit câștigătoare cu un nr de telefon la care mi-a răspuns o tipa cu voce vesela, deloc olandeza dupa accent. Am povestit 45 de minute. De fapt, n-o mai opream, ca la fiecare întrebare punctuală de mama responsabila avea in spate o întreaga poveste, si una de ti-era mai mare dragul sa asculți. Fie-su are 3 ani si înoată de la cateva zile, sau, ma rog, e purtat in brațe de ei in apa, pana cand la 9 luni ajunge de înoată singur un bazin, pe deasupra si pe dedesubt. Nu vreau sa-l fac chiar campion pe al meu, dar surfer da. Iar cu cat lucrurile se învață mai de devreme, se prind mai usor si mai natural, am băgat eu de seama in astea 7 saptamani cu Nathan. 

Si am inceput. 10 ședințe săptămânale, 30 de minute in apa, bebe si un părinte. Plin de bebi si plin de părinți (maxim 10 perechi la număr) si un instructor de belea, care cânta si zburda 30 de minute mai ceva ca o educatoare. Nu stiu care din noi se distrează mai bine - părinții sau copiii, dar instructorul se simte bine cu siguranța. 

Si in cerc, plimbandu-ne prin apa, ne-am ținut pruncii si i-am tras si i-am împins, si i-am udat, si i-am învârtit si le-am cântat. Unii urla cat ii tin plămânii, un pic, si-apoi tac subit atrași de-o imagine cu broscuțe, de o oglinda in care se vad pe ei înșiși, sau de un refren cu Humpty Dumpty, pe care n-as fi crezut sa-l invoc cu atâta aplomb.

Suntem in grupa mică, înotători pana la 12 luni. Noi intre cei mai mici, dar ne descurcam. Am intrat sub apa ultima oară, si parca ne place mai mult ca deasupra ei. Poate sa fie mândru tati.

Obiceiuri si tradiții bebelușesti

Am primit cadou la baby shower o barza de fetru, destul de hiddoasa de felul ei (de marime naturala, arata de parca ar fi moarta). Cica se pune pe geamul sufrageriei sa se vada din exterior, semn ca aici s-a nascut prunc. Apoi cu litere de-o schioapa, in roz sau albastru, dupa caz, se scrie ceva dedesubt (de obicei numele copilului). Am avut o dilema unde s-o protapesc, astia din Olanda n-au luat in calcul la fabricatie ca expatii au si perdele. Ca in desene animate, aveam o barza lipita de geam, cu ochii-N cruciș, si cu o galma de fund ieșind la noi de după perdea. Vestea ca vine Bebe se poate transmite si fără cuvinte, daca servesti destinatarii mesajului cu paine prajita cu unt si bomboane cip. Da, cip din ala de pe vremea lui Ceasca. Roz sau albastru, dupa caz. Si atunci primești urarile, îmbrățișările si restul cele. Are gust oribil.

Avantajul de a trai intr-o societate multiculturala e evident. Tunsoare mi-am făcut o singura data-n sarcina ( bine, la cum arati in sarcina chair nu mai conteaza freza). Ca, dupa bulgari, ( am si o colega bulgaroaica de m-a luminat) mamele de baieti n-ar trebuie sa se tunda cu pruncu-n pantec. Cat tai din par, harsttt...atata tai si din putulica fiului. Am mai citit eu un articol pe ceva site cunoscut de la noi care zicea ca daca ai treaba mica, de vina e maica-ta, dar zau ca n-avea vreo legatura cu tunsul:) Ala avea legatura doar cu incultura...

Ne-au întrebat la spital, cand mi-era lumea mai draga cu copilul pe piept, abia născut, daca vreau sa iau acasa placenta. Noroc ca ma interesasem înainte care e treaba, si cum unele ar lua-o s-o mănânce sau s-o facă praf de pastile, ca mama ce aur curat e. Nu multumesc. Am asistat in schimb la o lecție de anatomie pe cinste: am văzut unde a sălășluit Nathan 9 luni de zile, cum dormea si respira, cum era fixat la mine-n pântec ca-ntr-un sac de dormit. Daca nășteam in Japonia, imi puneau la pachet cordonul ombilical fără sa ma mai întrebe. Doggy-pack:)

Or fi altii deplasați cu ale lor, dar nici noi nu suntem cu toate țiglele pe casa. Ce e frate treaba asta cu scaldatoarea? Dau Google search sa ma lamuresc.

A doua zi dupa botez se face “scalda copilului” sau “scoaterea din mir”. Acest obicei se face de catre moasa, nasa si mama impreuna cu mai multe femei: rude, vecine, prietene. Toate? Apa trebuie sa fie neinceputa, scoasa la rasaritul soarelui (de unde, din rau sau din put, probabil?) Si in apa se mai pun: flori-ca sa fie copilul frumos,bani-ca sa aiba, apa sfintita, ca sa fie copilul curat ca aceasta (ma rog, sa nu discutam aici biserica si curățenia unora de pe la cârma ei), ou-ca sa fie sanatos si plin ca oul (care trebuie sa ramana intreg, mama copilului urmand sa-l puna in apa de baie din ziua urmatoare), pietre-ca sa fie puternic, seminte (grau, porumb, etc.)-ca sa fie norocos la cereale, par de vita, de cal  sau lana-ca sa aiba parte de acestea, busuioc-sa miroasa frumos, miere- ca sa fie dulce, lapte-ca sa fie proaspăt, potcoava gasita, inel - ca sa aibe parul cret, grau - ca sa fie cinstit, marar - ca sa fie placut ca mararul in bucate (pai nu era sarea-n bucate?!), menta si romanita - ca sa creasca usor si sa fie sanatos, floare de mac - ca sa doarma bine, seminte de canepa - ca sa creasca repede, pene - ca sa fie usor ca pana, bani si bijuterii - ca sa aiba noroc si parte de avere.

Dupa ce s-a scaldat copilul, apa se arunca inaintea soarelui sau la radacina unui copac roditor, peste flori, pe un loc curat sau intr-o apa curgatoare. Astfel copilul va fi curat toata viata.

Banii sunt luati de catre moasa sau sunt dati altor copii. Deci sunt luati de către moasa.  Apoi se sta la masa, unde invitatele aduc ce vor si ce pot copilului. Apoi, tatăl o duce pe nasa acasa si-i da un plocon.

Observ ca tema banilor revine in mod constant. Nu ma mira, doar suntem romani. Dar mai am doua nelămuriri: 

Unu: cu atâtea-n copaie, unde mai intra si copilul?

Doi: pentru ce e potcoava si de unde fac rost de ea in Amsterdam? 

Il am. Acum ce fac cu el?

Si e facuta. Il am la san, in brate, in patul lui, in patul meu. Il am, si e tot timpul. Va fi si mai si cand pleacă mama, număr zilele rămase cu niscaiva spaima. După, probabil potopul.

Ca nici cu cel mai cuminte copil din lume, creșterea de prunci nu-i treaba ușoară. Declar după ce mi-a luat o luna sa-mi reinstalez pe telefon aplicațiile pierdute cand s-a resetat aparatul (evident cu fix doua zile înainte sa nasc). Am rămas fără agenda, aplicații, conturi de mail, Facebook, Whatsup, adică un fel de deconectare de care numai bine ca ai nevoie cand aștepți sa naști. Si cand urmează sa trimiți mesaje cu "Hello world, a venit!"

"Cum s-a resetat?" intreaba nelămurit Alex.

"In geanta."

"Nu zău? Asa singur? Sau același pitic de le face pe toate?"

Da, ce bine e sa ai un pitic d-asta, si sa dai vina pe el. 

I-am spus ca de data asta nu m-a mai împresurat uitarea, nici piticul n-a fost, ci eu care am introdus codul greșit cand imi spunea "ultima șansa înainte sa se reseteze la setările din fabrica". Dar pana acolo, jur ca restul s-a intamplat in geanta. Probabil piticul, ce sa zic?

Dar sa revenim la bebe. Cumintenie, ziceam. Totusi, te tine in priza 24 din 24, cu mici pauze intre alaptari si schimbat de scutece. Si inca n-avem program complex de joaca, plimbat etc. Doar mancat si schimbat de scutece. In doi oameni (eu si mama, draga de mama), uneori in trei (si cu Alex), iar cumintenia e capabila sa ne tina pe toti ocupati.

"Unde-i babetica?" "Nu aia, ailalta..." "Cine a schimbat locul la pampersii albi?" "Ce, nu mai sunt? Da' parca saptamana trecuta am luat la oferta 3 cutii." Alex, cum ce numar? A trecut la doi...daa...de doua saptamani deja." Te rog tine-l sa fac si eu un pipi." "Mama scoti tu te rog din masina de spalat?" 

Ma ia cu nervi uneori. De la foame. Ca se face ora 17 si n-am apucat sa mananc decat cafea. Si Tom si Chilly au mancat de mai multe ori. Mirosea bine conserva aia cand le-am dat ultima oara. 

Cumintenie de copil

Si-a facut al de sus pomana, si dupa asa chinuri ale facerii, mi-a dat o cumintenie de copil, de vorba lu'nasi-mea, exista doar in filme. Puiul de om a dormit continuu prima noapte, de ne trezeam sa vedem doar daca mai rasufla (ca de miscat nici nu putea fi vorba), iar de hranit nu ma-ncumetam eu inca. Dimineata a venit Rebecca, o tanti corpolenta imbracata-n roz, cu privire blanda si fara miros, care-l manuia pe Nathan ca pe lunceag. Eu ca mama proaspata parca nici nu l-as fi luat in brate de mic si fragil ce e, ca daca il scap? M-a convins Rebecca ca degetele nu-s chiar asa rare, si ca fobiile-s in grafic, nu-s eu mai cu mot. Prima zi nu m-am incumetati sa-l ating decat cu tata, si Rebecca ma intreaba suava : "Cum e?" "Ai, pe bune, parca am atasat de san un pirania". "A, e normal. Suntem bine." 

Primul pampers (al meu) a fost pus invers, iar la al doilea si-a facut ghemul pipi pana-n cap si de jur imprejur pe pat, cuverturi si perne (ale noastre), ii facea dragului putulica precum elicea de elicopter. Nu degeaba i-a luat ta-su unul din conserve reciclate, element important in dormitorul recycled-industrial-style. Am terminat de vopsit la paleti cu o zi inainte sa vina Nathan, parca a stiut sa ne dea timp sa-i terminam camera. Iar mie sa ma coafez, epilez, sa-mi fac manichiura si pedichiura, ca-mi zicea lumea ca nu mai apuc dupa.

Da de unde! Cumintenia la pachet scanceste cand e ud sau ii e foame, in rest doarme neintors in patutul lui, iar cand nu doarme sta cu ochii pe pereti (desi nu vede) si da din maini ca dirijorul (sper ca nu ca militianul, cum spune bunica-sa), mi-e si mila de el ca nu cere nimic. Si-uite asa n-am facut carari adanci in covor plimbandu-l in brate s-adoarma, ba din contra, am studiat literatura despre cum se scoala copiii si se tin treji, ca macar sa-i hranesti. Am pompat lapte-n el cu seringa vreo saptamana ( ca era prea mic sa suga din orice), apoi i-am taiat frenul de sub limba si l-am intremat cu lapte praf, si l-am facut flacau de abia-l mai dau jos acum de la tata mea. Mai fetelor, nu stiu care-i secretul, zau ca pruncul asta e real, ma uit la el si nici mie nu-mi vine sa cred. Doarme acolo la el si zambeste in somn, neam de inger, de parca nu-i nici al meu, nici al lui barbatu-meu.

Scrisoare catre un prieten (ultima inainte de a naste)

Ce mai faceți? Vroiam sa va salut, ca m-am tot gândit la voi (si probabil si voi la mine, ca mi se apropie sorocul:)). Toate bune pana acum, sarcina mea a mers extraordinar, doar cu capul am dus-o mai rău:) ca deh...daca gândești mult si o întorci pe toate fetele da cu virgula..dar acum suntem bine si abia astept sa se termine o data, sa il vad, sa dau jos burtoiul asta inconfortabil si sa pot fi din nou om pe bicicleta!
Suntem in așteptare ptr 14 oct si după cum imi spune toata lumea va fi mai tarziu...am hotărât ca nasc natural, daca totul decurge ok si m-am pregătit cât am putut de mult pentru asta. In rest nu știu sa va mai dau detalii, ca aici din luna a 7-a nu-ti mai zice nimic despre bebe. Nici dimensiuni, nici greutate, absolut nimic. Deci tin mortiș sa fie cu surprize:) Dar de 2 saptamani e deja "pe poziție", trebuie doar sa se hotărască.
Alex lucreaza de zor la camera lui Nathan, si prinde forma. Paleți si reciclare cât cuprinde, industrial nursery style...ce, te pui cu designerul? Tom a încercat deja pătuțul, si mor de curiozitate cum vor reacționa pisicile cand vad noul locatar:) Am zis ca-i filmam! 
Si pe mine m-a apucat sindromul de nesting, cu făcut ordine prin sertare si visat in mijlocul camerei, despachetand si împachetând hăinuțele lui. As mai avea câteva treburi pe to do list, dar am un mare sictir de parca toate pot sa mai aștepte. Nu e rău, după ațâtia ani de corporație cu responsabilități si deadline-uri. So, I enjoy...
Va pup cu drag si promit sa va anunț cand am vesti! 

Jurnal de nastere

Nu mi-a placut. Dar daca as putea sa dau timpul inapoi si sa mai aleg o data, as alege tot nasterea naturala. E o experienta extraordinara din toate punctele de vedere. Da, doare, chinuie, vrei sa mori de cateva ori. Si chia asa, merita fiecare secunda, pentru ca apoi sa-l tii in brate pe piept, tu invingatoare si el cel mai mic si mai pretios om din lume.

Jurnalul de mai jos este scris de doula mea, si ma bucur ca l-a scris, pentru ca mie imi lipsesc din memorie pasaje bune. Este o insiruire de fapte si nimic mai mult, dar indejuns de exacte ca sa puteti intelege o nastere, asa cum mi-a fost mie norocul (sau nuJ) Promit ca dupa ce ma linistesc nitel si pot sa ma uit in urma cu seninatate, sa scriu si eu varianta mea.

PS: cine va naste si n-are o doula, sa-si cumpere. Multumesc, Maartje!

“4 Octombrie 2015, Amsterdam

00.15 Alex ma suna sa-mi spuna ca ai contractii, dar ca sunt inca neregulate.

02.15 Ma suni sa imi spui ca mergi la spital, si ca ti-ar placea sa vin si eu inca de pe acum.

03.15  Ajung in spitalul OLVG unde ne intalnim pe holul de la parter. Alex te impinge intr-un scaun cu rotile. La etajul 2 al pavilionului Anna, sectia nasteri, trebuie sa intram întâi intr-o camera de consultație inainte de a ne stabili in salonul de nastere.

03.45 In timp ce te urci pe masa, ti se rupe apa. Moasa Sandra te verifica si spune ca esti dilatata 4,5-5 cm si te felicita pentru un asa progres. Iei decizia sa faci epidurala pentru ca durerile contractiilor devin din ce in ce mai mari. Printre contractii asculti povestea Sandrei cu efectele epiduralei. CTG-ul este ok, arata contractii puternice, la fiecare 4 minute.  

04.00 Ne mutam in sala de nasteri numarul 1 si incepem sa despachetam bagajele. Sandra ne spune ca trebuie sa mai asteptam pana ce anestezistul termina de ajutat un alt cuplu care asteapta dianintea noastra si te sfatuieste ca intre timp sa intri sub dus sau sa incerci orice alta pozitie te face sa te simti mai confortabil. Respiri bine ca sa treci fiecare contractie.

04.50 Sora Trisha vine sa-ti monteze branula (ii spui ca are “maini de aur”) si Sandra isi da acordul sa nu mai faci inca un CTG. Tu nu vrei sa te mai misti, dart e razgandesti cand Alex isi ia bermudele si iti spune ca vine cu tine la dus.

05.15 Sandra vine si ne spune ca nu poti primi epidurala pentru ca anestezistul trebuie sa intre intr-o cezariana de urgenta. Decizi sa nu mai astepti si sa iei remifentanil, pentru ca durerile sunt deja foarte mari.

05.35 Esti in pat, pe CTG, si il saluti pe Harro, care preia tura de la sora Trisha. Eu iti masez talpile si picioarele.

05.40 Remifentanilul este pornit dupa ce ai mai facut un control vaginal si aflam ca esti dilatata 6 cm, care o surpinde pe Sandra si te felicita din nou ca merge asa de bine, chiar si cu durerile mari pe care le ai. Un CTG extern, cu fir, este pus pe capul copilului si fixat pe piciorul tau ca sa scapi de unul din cele 2 aparate montate pe centuri pe burta ta, pentru ca ne tot spui ca te strang rau si vrei sa le scoti. Ai contractii din 3 in 3 minute.

05.45 Simti prima oara usurarea durerii de la remifentanil si iti revine zambetul.

05.50 Nivelul de oxygen este foarte scazut, asa ca primesti ajutor cu un tub si ne spui ca e mult mai bine acum, ca te poti relaxa, si chair adormi intre contractii. Contractiile sunt acum din 5 in 5 minute.

06.15 Tu si Alex incepeti sa mancati ciocolata, poate-poate oxitocina ajuta la contractii. Alex se uita la ceas si se duce sa o sune pe mama ta sa ii spuna ca esti in travaliu. Afli ca este in drum spre Bucuresti unde verisoara ta urmeaza sa nasca si ea in cateva ore.

06.30 Alex ia o pauza si adoarme pe canapea, si eu am in continuare grija ca tu sa schimbi pozitia din 30 in 30 de minute.
 

06.45 Se pare ca nu mai ai contractii, ori CTG-ul nu le mai arata pentru ca te misti in continuu. Ne spui ca te doara rau spatele si iti dau puga cu apa fierbinte si iti fac un masaj.

07.00 Ma imbratisezi si imi spui ca te bucuri ca merg bine lucrurile…

07.15 Vomiti foarte tare si il scol pe Alex sa ma ajute.

07.25 Alex iti da perna electrica sa ti-o pui pe burta, ca spui ca durerea e mai mare acolo acum.

07.30 Imi spui ca te bucuri ca functioneaza remifentanilul si ca n-a mai fost nevoie sa faci epidurala, ca oricum nu erai convinsa ca e cea mai buna solutie pentru Nathan si pentru tine.

07.35 Sandra iti face ultimul control vaginal inainte sa schimbe tura si iti spune ca ai facut progres excelent, ca esti la dilatatie 8. Glumim ca daca o tii tot asa o sa-l ai pe Nathan in brate pana in pranz si tu spui: Sa dea dumnezeu!

07.55 Vomiti pe toata lumea din jur dupa ce o noua doza de remifentanil ti-a fost instalata.Ne spui ca a durat destul de mult pana au venit sa o schimbe si ca te simti foarte rau si ca ti-e frig si frica. Tremuri de iti clantane dintii. Iti reamintesc ca  treci prin faza de tranzitie de la 8 cm dilatatie, cand corpul tau pompeaza adrenalina ca sa te ajute la etapa de expulzie.

08.00 Te simti mai bine dar nu mai ai contractii, asa ca te punem sa schimbi pozitia, in timp ce Alex iti maseaza spatele.  

08.05 Primesti telefon ca s-a nascut Filip, ca sunt amandoi bine si ca el are 3750 grame.

08.10 Te odihnesti, intinsa in pat.

09.00 Te ajutam sa te ridici din pat, pentru ca nu mai ai contractii regulate. Te ajut cu presopunctura. Contractiile devin mai regulate, si dureaza mai mult, 90 de secunde la fiecare 3 minute.  

09.30 Sora Julia din tura de zi vine sa iti schimbe perfuzia in timp ce eu iti masez spatele, gatul si umerii.

10.00 Doza de remifentanil s-a terminat si imi spui ca doare tare si ca ti-e frica de ce urmeza. Imi ceri sa te indrum ce ai de facut si eu iti promit ca atat eu, cat si Alex si moasa te vom ajuta ca sa fie bine.

10.15 Dr ginecolog Eva soseste, dar trebuie sa plece in 5 minute la un caz de urgenta.

10.30 Alegem meniul pentru cina, insa ii spun asistentei ca nu cred sa mai apuci cina pentru ca faci progrese mari. Ma pui sa aleg eu in locul tau.

10.45 Eva iti face controlul si esti dilatata 9 cm jumatate. Verifica si cateva contractii, ca sa vada daca mai sunt asa cum ar trebui. Recomanda o doza de syntocin, dar te intreaba daca vrei sa mai astepti inainte de a-ti fi administrata, intrucat ai cerut asta in planul de nastere. Alex nu a inteles despre ce e vorba si crede ca Eva vrea deja sa treceti la faza de impingere. Dupa ce va explic inca o data decideti ca syntocin-ul poate facilita tranzitia catre faza de expulzie.

11.30 Iti este pusa perfuzia cu syntocina si iti este spus sa incerci sa apesi cat mai rar pe butonul pentru doza de remifentanil, ca sa nu zapacesti organismul (n.t.: remifentanilul anihileaza syntocina)

11.45 Simti o foarte usoara nevoie de a impinge, dar te doare foarte tare. Iti aduc aminte de metafora cu valul si ca sa il ajuti pe Nathan sa vina pe lume pe val, pe surfboard…

12.00 Eva te verifica si iti spune ca esti complet dilatata. Referitor la durerile pe care le acuzi, iti spune ca e ok sa mai pimesti niste remifentanil, dar ca asta va incetini procesul. Trebuie sa mai asteptam pana cand simti nevoia sa impingi, iar tu ne spui ca vrei sa te odihnesti inainte de a incepe, ca esti foarte obosita.

12.10 Cu ajutorul Evei, incepi sa practici respiratia de impingere. Ii spui ca doare foarte tare si ca asta nu s-ar fi intamplat daca iti faceau epidurala. Te uiti tot timpul la ceas, si atunci eu il acopar cu o salopeta de-a lui Nathan ca sa te motivez si sa te focusezi pe ce trebuie.

12.30 Iti este introdus un catether si pierzi 300 ml urina, ceea ce ar trebui sa iti mai slabeasca putin durerea.  

12.35 Nivelul de syntocina este marit la 4.6 si sora Julia ramane cu noi in salon.

12.45 Eva bate palma cu tine ca te lasa sa te odihnesti pana la 13:30 si apoi va apucati de treaba.

13.30 Remifentanilul este oprit si syntocina pusa pe nivelul 7.2 in timp ce Eva se intoarce. Alex iti spune sa fii atenta la doctorita pentru tu ca nu vrei deloc sa incepi sa impingi. Eva iti explica ce ar trebui sa simti si cum sa impingi.

13.40 Eva monteza suportii pe masa de nastere ca sa te ajute la impingere. Iti spune ca sa-i impingi mana afara.  Alex iti tine capul si iti pune pe frunte comprese reci. Tu intrebi cat o sa dureze toata povestea asta si nu-ti convine cand Eva iti respunde ca “vreo 2 ore”.

13.55 Syntocina este cresuta la 10.8 si eu plec sa aduc un scaun de nastere. Eva trebuie sa plece si ea pentru ca este chemata in alta camera de nastere. Tu ne spui in mod repetat ca vrei cazariana sau orice ca sa se termine odata durerea asta. Orice. Ii spui lui Alex ca vrei sa mori. Eva iti spune ca e normal, ca asta spun toate femeile cand ajung in aceasta faza.

14.15 Te muti cu greu pe scaunul de nastere, cu Alex in spatele tau pe un scaunel.  Sora Julia si cu mine te ghidam. Te ajuta cand eu ridic vocea incurajandu-te, dar sora Julia ma roaga sa vorbesc mai incet ca ii tip fix in urechi.

14.20 Desi nu vrei, iti este adusa o oglinda sa te ajute sa te focusezi pe ceea ce faci. Parca iti mai revine puetrea cand vezi ca progresezi, si cum iese incet firul montat pe capsorul lui Nathan.   

14.35 Eva se intoarce si iti spune ca a vorbit cu ginecologul-sef si ca iti mai da 30 de minute de impins pe scaun si ca daca tot nu progresezi poti sa faci cezariana. Daca poti sa progresezi pana la a se vedea capsorul copilului, atunci te pot ajuta cu vacuum ca sa nasti mai repede. Te intreaba daca vrei sa mergi inapoi in pat si sa it idea o injectie cu pethidina. Tu decizi sa ramai pe scaunul pe nastere, si fara pethidina.

14.40 Eva te felicita pentru progres si ca in sfarsit impingi eficient. Ii iau locul lui Alex pe scaunel si iti soptesc in ureche cum sa impingi, si te incurajez.

15hr Alex iese din camera si Eva te intreaba daca vrei sa te muti in pat. Vrei sa il astepti pe Alex. Deja se vede perisorul brunet al copilului coborat, gata sa se nasca.

15.10 Te muti in pat intre doua contractii si ginecologul sef Lucas Uyttenbogaerd vine sa o asiste pe Eva. Ea spune ca ai progresat foarte bine si ca ai putea chiar sa nasti fara epiziotomie si vacuum, daca mai ai rabdare.  

15.15 Eva iti face epiziotomia, si tu mai ceri anestezic care iti este administrat in perineu.

15.16 Dispozitivul este montat pe capul bebelusului in timpul unei contractii.

15.17 La a doua impingere Nathan se naste, iar tu incepi sa vorbesti cu el in romaneste.

15.18 Alex plange si spune ca il va chema Nathan Allani (Allani inseamna pretios) si numele ii este trecut pe tabla de catre Julia. Tu spui ca nu-ti vine sa crezi ca s-a terninat.  

15.20 Sora Julia este inlocuita de sora din tura de seara, Chantal.

15.23 Tu esti cu Nathan pe piept, cand Eva ii spune ca mai aveti de nascut placenta, si se intampla din inca o impingere. Doctor Lucas pleca din salon dupa ce te felicita.

15.25 Eva verifica cordonul ombilical si il lasa pe Alex sa simta cum pulseaza inca.

15.35 Spre surpinderea ta, Alex vrea sa taie cordonul ombilical. Tu zambesti toata si il tii pe piept pe Nathan.

15.45 Alex iese sa sune familia si eu raman cu tine in timp ce esti cusuta.

15.50 Eva incepe sa te coasa, iar tu imi spui ca tii in brate cel mai pretios lucru de pana acum si nu-ti vine sa crezi ca s-a terminat. Imi multumesti.

16.05. Eva a terminat cusutul si ii multumesti ca a avut grija de tine.

16.10 Alex se intoarce si Eva va arata placenta si va explica cum a fost fixata in burtica, si cum a locuit Nathan in ea noua luni.  Sunteti amandoi minunati de ce vedeti.

16.15 Sora Chantal te ajuta sa ii dai san lui Nathan, dar se pare ca nu vrea, asa ca il tii in brate. Nu a plans mai deloc si atat tu cat si Alex va minunati cat e de linistit.

16.30 O sun pe Rebecca de la Cherry Tree Lane kraamzorg sa ii spun ca ai nascut. “Cine, Raluca? Deja?”  Promite ca va fi la voi acasa cand va intoarceti. Va las singuri, cu Nathan pe pieptul tau, cu un sandwich cu brnza in mana, din care mananci cu pofta in timp ce te uiti in ochii lui.

 Va doresc o viata frumoasa si fericia impreuna. Maartje.”

Sunt mama

Ma gasesc intr-o noapte, in primele de alaptat, singura cu el in camera lui (barbatul evident sforaind in celalalt dormitor). Il tin in brate incercand sa-i bag tata in gura, cu spatele cocarjat si in diverse pozitii incalcite ca de yoga. (Mamele stiu, ca la inceput!)

In camera parca a explodat o bomba de pemparsi, prosoape, scutece, salopete de-ale lui, haine de-alea mele, tetine, biberoane, seringi (l-am hranit o saptamana cu seringa ca era prea mic sa suga din orice altceva), si era liniste si as fi putut foarte bine sa plang, dar eram asa fericita ca as fi putut sa cer sa stea timpul in loc, pentru totdeauna, ca stiu ca as putea sa nu ma plictisesc niciodata. Cartea Pintesei urbane in mijloc, tot vreau sa ma apuc de ea si nu pot, uite ca asta mic nu ma lasa.

Eu nu mi-am dorit copii. Mi se pareau o pacoste la casa omului, si in afara ei, sau cel putin asa am avut eu ocazia sa vad la prietenii mei. Nu mai aveau vreme de nimic, ei nu mai existau, noi ceilalti nu mai existam. Erau intr-un continuu stres, oboseala, chiar disperare. Mi-era groaza sa ajung asa, sa dau independenta mea, timpul meu, relatia mea, sa ma dau pe mine toata doar pentru ca trebuie sa fac si eu copii, ca uite, o intreaba vecinii pe mama : “Da’Raluca ta cand se casatoreste? Dar nu vrea copii?” Si i-am linistit pe toti intr-o zi declarand ca eu nu ma marit si nici nu fac copii, asa ca sa fie clar pentru toata lumea si gata, povestea a fost incheiata.

Apoi intr-o zi m-a luat. Ca toate gandurile mari care te bantuiesc peste noapte, noapte de noapte, luni de zile, pana cand ies invingatoare. Cum a fost si gandul cu schimbatul jobului dupa 10 ani de statornicie. Cum a fost si cu plecatul din tara. Si in acelasi an 2015 le-am facut pe toate, m-am casatorit si am si facut copil, si uite, poate o sa ma si las de viata corporatista, macar o perioada, ca sa am niste vreme cu el, si cu celalalt el, si cu mine, ca vremea trece si nu ramanem decat cu amintirile.

Eu nu sunt norocoasa careia Mama Natura i-a trimis la pachet toate instinctele necesare sa-si creasca copilul. Eu le-am studiat, le-am invatat incercandu-le si gresind, din fericire fara impact major asupra bunului mers al lucrurilor. Am uitat sa dezinfectez biberoane, am spalat salopetele lui cu balsam de rufe, am incalzit lapte praf la microunde si reincalzit lapte matern – ca deh, nimeni nu mi-a spus, si nici capul nu te mai duce la toate cand esti nedormita si coplesita de atata nou. Si insist sa cred ca voi fi o mama buna, asa cum pot eu mai bine, jur cu mana pe inima ca o sa-mi dau toata silinta.

Privesc in urma

Am concluzionat: in concediu de maternitate, ultima luna de sarcina, e ca la batranete. Ai in sfarsit timp berechet, dar nu te mai tine...

Dormi mult, adormi pe unde apuci (canapeaua din sufragerie, ata sau a altora), nu poti mult nici in picioare, dar nici stand prea mult, ca te dor toate. Obosesti cand mergi, cand te scoli, cand te speli, cand te incalti; de fapt, obosesti tot timpul, si te-ai obisnuit sa ramai fara aer si sa-ti auzi respiratia grea. 

Te scoli noaptea de inspe mii de ori sa faci pipi, si in drum spre baie te rogi sa nu scapi pe tine sau sa te impiedici de ceva si sa te imprastii pe parchet, ca ar fi nasol. Cum crapa de ziua esti ca radarul, gata de actiune cand orasul inca mai doarme. Da ce sa faci?

Dai sa te scoli din pat. Greu frate, doare, nu stii ce exact, trage burta mare, si-s iar amortite mainile.

In tramvai, te enervezi pe toti pustii in simbioza cu-ale lor mobile, care ocupa locurile - cu predilectie cele pentru handicapati, batrani si gravide. Te nervezi pe toate pitipoancele ignorante care atata bine, cum erai si tu pe vremuri: abdomen plat, blugi stransi pe cur.

Ai restrictii la mancare, bautura, tigari. Tre sa mananci super sanatos, doar-doar..(.dar ce bun e si un vinisor interzis de doctor, oi!!!)

De sex nu mai zic, ca ai chef dar n-ai cu cine. Te consolezi uitandu-te in oglinda, ca nici tie nu ti-ar placea asa ceva. 

Ai dezvoltat tot mai multi pitici, care au crescut nestapanit in ultimele luni, fiecare cu piticii lui. Fapt pentru care lumea nu se mai intelege usor cu tine. Si tu iti  dai seama de asta, dar n-ai ce sa faci. 

Uiti des, de la mana pan' la gura, pleci spre bucatarie si uiti de ce ai plecat, apoi te intorci de unde ai plecat sa-ti aduci aminte. Unori functioneaza. Ai liste si listute sa-ti amintesti, doar ca uiti unde le-ai pus si faci altele.

Ai timp sa te gandesti la nemurirea sufletului. Acum, cand in sfarsit ai timp, te gandesti numai la prostii, ca fricile-s mari si inevitabilul aproape.

In general, am fost intr-o depresie adânca, de parca imi asteptam moartea, si ii pândeam fiecare mișcare. Am evitat sa scriu, ca boceam oricum la fiecare dans pe YouTube sau film cu șlagăre triste pe fundal, d-apăi sa-mi mai exteriorizez emoțiile pe hârtie. Asa ca am tăcut si așteptat. Si intr-o seara s-a întâmplat.

Marea așteptare

Sunt singura in fata unei foi albe, si a unei mari aventuri - venirea pe lume a lui Nathan. Noua luni e mult. Si totusi, nu stiu cand au trecut cele 7 din mijloc, traiesti in prima si ultima cat pentru toate. Diferit, insa cu acelasi stop la final: acceptarea.
Unui corp nou, rotund. A unor emotii si ganduri noi.  A unui alt corp ce creste in tine, si pe care-l iubesti mai mult decat ti-ai fi putut imagina vreodata despre ceva ce inca nu exista.  

Atunci, stateam cu mainile pe un abdomen plat visand sa creasca, asteptand sa inceapa sa miste. Acum, ma zvarcolesc la fiecare miscare, il imping de parca ar mai putea pleca undeva, el ma impinge inapoi ca intr-un joc. Atunci vorbeam cu mine, singura, si toata lumea era a mea. Eu eram Regina, eu fluturele care prinsesem aripi sa zbor. Acum, el e regele meu, si ma închin in fata lui, si ii dau viața mea toata. Si am decăzut transformându-ma, din fluture in coconul însuși, pentru ca el sa devină, sa capete aripi.

Mai sunt 3 saptamani. Așteptarea mea e imaginatie. Îmi imaginez cum va fi după, sunt mereu cu un pas înainte si cu șapte cărți la purtător. Acum legan, alaptez, zâmbim unul la altul. Deodată, nașterea, ingrozitoarea pedeapsa ce ma așteapta râzând, si-a pierdut din putere, nu ma mai bântuie. O accept ca pe un mare dar, întâlnirea cu Nathan. Acel moment care merita marea așteptare, acceptare, orice...

Linistea dinaintea furtunii

Si am inceput maternitatea. Doua zile singura in fata celor mai mari frici, aud ca e normal sa fie asa, dar asta nu le face mai mărunte: frica de durere, de lipsa de control, de necunoscut, de moarte. Nu mai e vreme sa ma gandesc si la frica de după... Toate la rândul lor.

Apoi se lasa o liniște suspecta, ca înaintea furtunii, in care am timp sa reflectez la opt luni in urma. Si ajung la concluzia ca, virusată de sistemul de sănătate olandez, n-am fost o gravida românca foarte cuminte. Nu m-am împovărat cu liste si listute, sfaturi de la sapte medici in paralel, masuratori repetate in cele mai ascunse cotloane ale uterului si fatului. Am mancat ce mi-a priit, fara sa calculez gramaje, calorii, cantitati nutriente. N-am mancat ce nu-mi place, doar ptr ca scria ca trebuie. Am alergat pe strazi si vizitat tari straine in luna a saptea, si merg inca pe bicicleta (si nu, n-o sa nasc din acest motiv). M-am hotarat sa-mi gasesc curaj sa nasc natural, intr-o lume rezervata cezarienelor. Nu nasc acasa, daca va intrebati, dar am de gand sa stau departe de spital cat de mult, cu Alex si doula mea, care-mi vor fi alaturi pana la sfarsit.

Daca regret ceva, e doar ca nu m-am apropiat mai devreme de mine, sa-mi infrunt fricile si prejudecatile, pe care doar un expat le poate cara in spate prin lume oriunde se duce, cu grija unui adevarat parinte.

Si apoi voi invata sa "parintesc" si voi face cu bucurie toate greselile celorlalti dinaintea mea, ca asa sunt eu incapatanata, n-o sa ascult pe nimeni ce si cum. 

Mi se pare o calatorie mai frumoasa decat orice proiect din viata mea de corporatist. Pentru ca nu mai sunt eu in control, si poate fix de asta aveam nevoie acum - sa vad si cealalta fata a monedei. Am fost ceea ce credeam ca vreau sa fiu. Dar daca descopar altceva mai maret, mai prezent? 

TO BUY List

Cred ca ne ia pe toate un moment de panica după jumătatea trimestrului trei, ca "daca nasc si nu sunt pregătită?" Nu de pregătirea mentală vorbesc, ca asta parca nu-i 100% loaded niciodată, ci de treaba cu cumpărăturile pentru bebe (care nici măcar pentru bebe nu sunt cu adevarat, ci de multe ori sunt pentru proaspăta, prima data mama, care ar cumpara orice, si la orice preț, intru fericirea noului venit.) Asa crede ea. De parca ăluia mic, abia ieșit din înghesuiala si umed, ii pasa de marca biberonului, de culoarea pemparsului, sau de accesoriile caruciorului.

Cele mai bune sfaturi pe care le-am primit sunt: "nu cumpara tot ce-ti recomanda alții, ca jumătate n-o sa le folosești" si "cumpara-le pe parcurs, nu toate înainte sa vina bebe." Fiecare magazin specializat are listele lui, fiecare grup de mămici are listele lui, fiecare articol de internet pe tema asta vine cu alte si alte liste, de-ti ia jumătate de sarcina sa le înțelegi, sa le compilezi, si apoi sa le mai si alegi ca sa le cumperi. Mai nou se abordează tema "ce sa nu cumperi" sau "articole inutile, pe care am dat banii degeaba" etc.

Si intr-un final te găsești in fata faptului cert: ca bebe vine, si trebuie sa ai câteva lucruri, fără de care nu se poate. Care ar fi acestea?

-Pătuț

-Câteva lucruri de îmbrăcat

-Căruț (se poate si împrumuta sau cumpara unul second hand, pana la urma il folosești in medie doi ani)

-Biberoane, tetine si lapte praf (doar cu o perie de spălat, fără sterilizatoare, încălzitoare si suporti speciali de uscat)

-Tampoane si pompa de sân (pentru mămicile hotărâte sa alăpteze mult si bine)

-Medicamente, produse cosmetice si creme 

-Planșă de infasat (fără masa)

-Cădiță (fără suport, termometru inclus, recipiente pentru șampoane si alte accesorii in aceeași culoare si cu același desen)

Adițional, eu am am ales un cos special pentru Pampers, o lampa cu lumina difuza, un port-bebe din bumbac si perna pentru alăptat.

Si stiti ce mi se pare cel mai tare? Ca n-o sa-mi trebuiasca un tir prima data cand plec de acasa, ca sa-mi iau cu mine cele 1000 de lucruri fara de care nu mai pot trai. Ca n-am cheltuit zece salarii pe mofturi si fite doar ca sa am cu ce ma fali pe la alte mame. Ca puiul meu va primi grija si iubire, ce smite cu adevarat un copil. Cand o sa-l strang la piept va sti cat il pretuiesc si nu va mai conta nimic din tot ce e pe listele lor...

Maternitate

M-am priponit in mijlocul sufrageriei si stau asa, nestiind daca sa plang sau sa rad. Una din ele se cade sa fac, ca doar sunt gravida, nu?

E ciudat. N-am mai avut senzatia asta, ca sunt toata a mea, ca am tot timpul din lume (desi e evaluat cam la 5 saptamani). Am venit cu laptopul in brate dupa ultima zi de lucru. Uraaaa...maternitate! Nathan, sa faci bine sa ma lasi si pe mine-n vacanta nitel! O sa confectionez bijuterii, o sa citesc, o sa vad filme,  o sa dorm fara ceas desteptator, o sa-mi sun prietene ocupate si o sa vreau sa le tin la povesti. Si apoi o sa spal hainute minuscule, mirosindu-le de parca as vrea sa-l adulmec deja, si o sa visez cum e sa-l tin la san, si sa-l plimb cu cearcane adanci. O sa-l primesc ca pe un trofeu dupa noua luni de asteptare. Si chair daca nu va mai ramane nimic din mine cea de azi, stiu ca cealalta Eu va fi inmiit mai buna, pentru ca asa sunt mamele...

Dilema: Cariera si bani, sau Bebe?

Poate parea surpinzator, dar pana sa ramai insarcinata, si sa-l simti cum misca si-i parte din tine, asta nu era o dilema, ci o simpla realitate a zilelor noastre, pe care o bifai surpinzator de repede cu mintea, nu cu sufletul. Acum lucrurile stau altfel. Cu capu’n jos, sau fundu-n sus, cum vrei sa-i zici.

Cate femei si-au sacrificat cariera pentru a deveni mame? Temporar, aproape toate. Nu poti fi in business fara a fi, e cert. Nu poti avea call-uri in timpul epiduralei, si nici da feedback pe proiecte in timp ce alaptezi. Nu se poate, da cu virgula.

Si atunci varianta e sa-l lasi, mic cum e si fragil, abia venit pe lume, in mainile altcuiva. Altcineva il poate ingriji, dar nimeni nu-l poate iubi ca tine. El cu nimeni nu se va simti asa de iubit, incat sa ii rada obrajii rosii foc. Iar tu n-o sa-l vezi cum creste, si cum incepe sa fie, pentru ca vrei sa fii prezenta in business, sa lupti cot la cot cu ceilalti barbati, ca si cand ai fi unul dintre ei.

Stii ce? Nu esti.

Cate femei au amanat a deveni mame pentru o promovare in plus, un job mai bine platit? Ridic mana sus, am fost si eu acolo. M-am simtit vinovata si sa ma gandesc la a avea un copil, cand uite ce onoare din partea corporatiei.

Stii ce? Nu te mai simti vinovata.

Esti pe cale sa te salvezi devenind un om normal, mama.
 

Cand devii totul, nimic altceva nu mai conteaza.

Numai dragostea ne mai poate salva

Cum va tot spuneam, ce ma ingrozeste acum este imaginea urmatoare: eu cu Nathan acasa, singuri, el plangand la intensitate maxima, pana cand se-albastreste si nu mai are glas, eu neputand sa-l linistesc nicicum. Asa inteleg de ce iti vine sa te tot duci... Dupa trei luni petrecute astfel, eu ar trebui sa ma intorc la serviciu, in forma maxima, odihnita si senina, dispusa sa stau oricat peste program, cu obiectivul exclusiv de a duce corporatia pe culmile succesului. Ca un adevarat manager de top ce sunt.

Da-i si citeste, Raluco, informeaza-te bine in prealabil ce te asteapta cu copil mic. Fa planuri de contingența, multe sa ai de unde alege cand neprevazutul atât de probabil va intra in casa ta.

Asa am ajuns la cartea "Cel mai fericit bebelus din lume" scrisă de Dr. Harvey Karp, care se lauda ca a descoperit reteta linistirii bebelusilor agitati. Cartea abordeaza doua aspecte: -DE CE sunt bebelușii agitați si CUM sa-i liniștești in 5 (evident, pași). 

De ce? Auziți minunăție: ce colici, ce temperament dificil, gaze la stomac, foame? De fapt, bebelușii se nasc prea devreme, mai devreme cu un trimestru, si deci nu sunt incă pregătiți de marea intalnire cu lumea. Nedezvoltati complet din punct de vedere emoțional, sunt speriați de toata nebunia din jur...nu știu cum sa mai reacționeze, asa ca plâng! Ei tot ce-si doresc este...înapoi in burta mamei. Sau, ma rog, undeva care sa semene cât mai mult cu condițiile de acolo: zgomot continuu, leganare, cald, înghesuiala...

Si asa s-au născut cei cinci pași intru liniștire, care se jura autorul ca funcționează (rămâne de văzut :)): înfășarea strâns, poziția pe o parte/pe burta, sâsâitul, legănatul si suptul. 

Incă o data, vad ca întoarcerea la origini, la simplitatea vieții, aduce răspunsul corect. Si da, îmi aduc aminte de mamele din Kinshasa, Congo DRC, care își cărau sugarii legați strâns in fese la spate sau la piept, in timp ce munceau sub soarele de 45 de grade. Si zău daca îmi amintesc vreunul urlând ca cei din cărucioarele la prețul unei mașini, sufocați in jucării sofisticate de pe la Chicco, Mothercare, Premaman si alte branduri care vând gogoși proaspetelor mame. Ah, dar sa nu ma grăbesc sa intru intr-un alt subiect pe care am de gând sa-l dezbat curând, ca doar vine vremea cumpărăturilor pentru bebe!

Copilul tau câte limbi vorbește?

Cand l-am cunoscut pe Alex am crezut ca e englez. Am vorbit ore-n sir in engleza, a mea cu accente pronuntate de roman, a lui minunata, cursiva si sonora, de sange pur englez. Spre final de conversatie m-a intrebat de ce nu vorbim romaneste. "Pardon?"

Alex vorbeste sapte limbi straine. Eu m-am oprit la trei, dintre care franceza invatata in sase luni, cu pistolul la cap cand am locuit in Congo, pentru ca mai nimeni nu vorbea engleza. Deci se poate. Engleza am tot invatat o viata, si parca tot nu stiu destul, invat din clasa intai pe cand venea acasa profa la meditatii, si eu ii admiram cerceii lucitori si unghiile lungi, date-n culori pastel. O bodoganeam pe mama ca ma lipsea saptamanal de doua ore de joaca-n fata blocului, dar perseverenta ei m-a ajutat. I'm a citizen of the World today.

Dar Alex ma uimeste cu talentul lui. La el, nu este doar despre inca o limba vorbita, este despre o cultura in plus pe care o cunoaste in detalii si cu care se identifica. Sper ca Nathan sa fie la fel de talentat si atras de limbi straine ca tatal lui. 

M-a ros curiozitatea sa studiez daca a vorbi limbi straine e un talent innascut, sau se invata. Ce pot sa fac eu pentru copilul meu sa-i facilitez invatarea? Cate limbi poate un copil sa invete si incepand de la ce varsta? Cum fac sa nu-l bulversez cu mai mult de o limba, si sa ajunga sa nu vorbeasca niciuna corect? Ce fac daca nu vrea? Si, mai mult decat toate, merita efortul?
Asa am descoperit cartea “7 Steps to a Bilingual Child”, scrisa de pediatrul american Naomi Steiner.

Am aflat ca pana in șapte ani, copiii ar putea asimila concomitent pana la șapte limbi străine. Creierul lor este capabil sa identifice diferențele, sonoritățile, contextul. Da, avem cu toții o limba nativa, preferata. Pentru Nathan, ar putea sa fie oricare dintre limba romană, engleză sau olandeza, chiar daca locuim in Olanda. Nu este adevărat ca un copil care învață mai multe limbi, le va încurca sau nu va vorbi niciuna cum trebuie. Nivelul de cunoaștere a limbii depinde de gradul de expunere la limba respectiva, asa ca părinții pot facilita accesul la un mediu propice in funcție de obiectivele lingvistice pe care si le-au propus:  simpla înțelegere a limbii, înțelegere si vorbit, sau nivel avansat incluzând cititul si scrisul. Copiii noștri pot fi bilingvi chiar si atunci cand părinții nu vorbesc decât o singura limba. Exista soluții pentru rezistența copiilor la o limba straina, si metode anume de învățare a doua sau mai multe limbi străine in același timp, incă de cand s-a născut copilul. Cunoașterea mai multor limbi străine dezvolta creativitatea si gândirea laterala, capacitatea de a face conexiuni si de a rezolva probleme.

Am discutat cu Alex si ales pentru Nathan- trei limbi încă de la naștere, a patra in școala, si vom încerca metoda OPOL (one parent - one language sau un părinte -o limba). Alex deja vorbește cu Nathan numai in engleză, eu numai in romană. Olandeza o va prinde foarte ușor începând din creșa si grădinita, deoarece copiii au capacitați incredibile de învățare si adaptare la mediu. A patra limba si-o va alege singur in școala.

Cred ca toți părinții, nu doar cei care au norocul sa trăiască in afara tării, ar trebui sa se gândească la asta. Fiecare limba in plus e o viza in plus pe pașaportul vieții, cu atât mai mult cu cât granițele ajung sa nu mai aibă însemnătatea pur geografică de altădată.

O poveste frumoasa despre a fi mama

Nu se poate sa nu ti se facă pielea de găina citind, si sa grăbești datul burtii cu crema antivergeturi, tura de seara. Uite de ce merita, oricât de greu ar fi. Pentru fiecare clipa in care simți ca ti se sparge sufletul de bucurie alături de el. Mi-a răspuns in private R. Si nu pot sa nu-i răspund înapoi, mulțumindu-i si dând si altora la citit.

"Dimineata spun: "Mami pleaca pa, hai sa-mi dai pup" ... Si uite-l cum vine repede si ma ia cu manutzele de dupa gat si imi intinde obrazul ... Asa imi da el pup, adika sa il pup eu :)

Si apoi seara, cand vin acasa, vine repede, lipa-lipa de prin fundul casei, alergand, ca "a venit mami!!!" Si ma ia iar cu manutele de dupa gat si ma cauta prin geanta sau de chei si se bucura in felul lui, de obicei țipând, ca asa stie el sa se bucure ca am ajuns acasa.

... Si apoi mami zice, dupa ce s-a schimbat de hainele de serviciu ... "Hai sa ne jumulim!"... Si el alearga tot lipa-lipa repede pana in dormitorul mare, si se urca, acum mai repede, in pat, si se rostogoloste chicotind ... Asteptand sa vina si mami care il pupa peste tot si il gadila si il jumuleste si radem cu pofta de ne avertizeaza tati ca " ne crapa imina" ... Dar noua ne place si abia asteptam acest moment...

Da, imi place mult de tot, dar pt mine a fost greu pana acum. Nu doresc nimanui ... Dar nu neaparat si pt tine va fi la fel :)) fiecare cu viata ei ... 

Cam asa ... :)" 

A fi mama

Prima sarcina vine c-un pomelnic de griji si frici, culminând cu nașterea si primele saptamani după. Eu nu știu de care din ele sa ma tem mai tare. Asa ca sa le luam pe rând.

Nașterea. Ar putea si sa fie floare la ureche, sa naști la cumpăraturi tinându-te de un raft, copilul sa se prelingă pe cracul pantalonului. Sau in stația de autobuz, trosc-pleosc, așteptând rata, ca n-ai mai ajuns la maternitate (nu inventez eu povesti, vezi relatări Facebook). Dar ar putea sa fie si greu, foarte greu, 20 de ore de travaliu, dureri care fac cât 32 de oase fracturate-n același timp. Oricum, aud ca trece, ca astea-s doar griji de gravida, ca după ce-l vezi pe bebe uiți tot si nu te mai doare nimic. Ca intr-o vraja.

Ca greul abia apoi începe. Urlătorul e transferat acasa, unde te așteaptă cel puțin trei luni continue de nesomn. Ca n-ai vreme sa faci dus, si nici pipi. Ca te ia depresia post-partum, si-ti vine sa te arunci pe geam cu copil cu tot. Ca si pe ta-su îți vine sa-l strângi de gât, sa nu mai amintim de bone, mame, vizitatori insistenți sau tot ce mai nimerești prin jur.

Asa mi s-a pictat peisajul de proaspăta mama, si bine măcar ca mi s-a pictat după ce am rămas însărcinată, ca nu cred sa mai fi avut chef de copii. Chiar si asa, după ce auzisem de la toate ca "nimeni nu-ti spune adevarul, cât de greu si rău e" mie mi se pare ca doar crudul adevăr mi-e pictat, in cele mai negre aspecte ale lui, fără un dram de bunăvoința, de parca am datoria sa izbăvesc păcatele tuturor mamelor nefericite de dinaintea mea. 

Mai fetelor, nu mai aveți si voi un rest de empatie pe-acolo, un cuvânt bun de spus, o încurajare gratis de dat? Ce are nevoie o mama in devenire, la prima sarcina, oricum speriata toata, îngrașată cu 10 kile (minim) si plină de hormoni? 

Sarcina, nașterea, un suflet nou si trup din trupul tau, poezie, n-ar trebui sa fie astea cele mai frumoase amintiri ale unei femei? Cea mai minunata si intensa experiența?

E util a fi realist. Dar as vrea sa aud si povesti frumoase. Mamele in devenire au nevoie de încurajări si susținere, libertate de gândire si alegere. Au nevoie sa se bucure de ceea ce li se întâmpla.

Eu te-am făcut, eu te omor cu mâna mea!

Poate ca pentru alții, mai cu senioritate in meseria de părinte, ceea ce spun eu aici e floare la ureche, normalitatea in sine. Eu ma simt de parca am descoperit America.  Anumite cărți despre parenting mi-au ajuns in mâna, din intuiție feminină sau pur noroc.

Vorbeam deunăzi cu un bun prieten despre evaluarea calității informației, in ziua de azi cand accesul la informație e liber, iar in fata noastră se afla un noian de gândire la numai un click distanța. In librarii (pentru cei sentimentali care incă mai apreciază mirosul si atingerea cartilor, ca mine) rafturi întregi îți fac cu ochiul, cărți care de care mai recomandate si mai bestsellers in milioane de exemplare. Dar cum poți alege cărțile de parenting cu adevărat valoroase? 

Desigur, depinde ce înseamnă valoros pentru tine. Daca vrei sa ai un copil cuminte, disciplinat, care sa facă ce-i spui, majoritatea cartilor vor fi bune. Ce îți dorești însă pe termen lung pentru copilul tau? Ce fel de om vrei sa Fie cand va fi mare, dincolo de ce o sa Aibă sau o sa Facă? Daca gândești astfel, atunci felicitări. Valoarea unei cărți de parenting este invers proporțională cu numărul de ori in care este amintit cuvântul Comportament.

In cartea sa Parenting necondiționat, pe care ma bucur ca am găsit-o la început de drum in meseria de părinte, Alfie Kohn explica efectul pe termen lung pe care il are educația asupra copiilor. Parenting condiționat Versus parenting necondiționat. Primul, concentrat pe comportament, al doilea pe copilul ca întreg. Primul, cu o perspectiva negativă asupra naturii umane si a copiilor in speța ("niște draci implielitati"), al doilea cu o perspectiva pozitivă si echilibrata. Comparand cele doua metode - in prima iubirea părintească este un privilegiu care trebuie câștigat versus un dar, de aceea putem acționa asupra copilului, controlându-l prin recompense si pedepse (parenting condiționat), in loc sa lucram împreuna cu el, cu iubire si înțelegere, pentru găsirea de soluții.

Cartea asta m-a cutremurat. Parca citesc un compendiu de boli, si descopăr subit ca am câte puțin din toate. Ca adult, ajunsă intr-o cultura straina, occidentala, înțeleg de ce m-am simțit de multe ori inferioară, mai puțin încrezătoare in mine, de ce am căutat validarea in exterior. Este alarmant de evident efectul educației pe care am primit-o in Romania comunista. Cum la școala am ajuns sa învăț pentru note si nu pentru cunoașterea in sine, cum am învățat sa tac daca nu sunt întrebata si sa nu risc daca e accesibila calea bătuta. Pentru ca trebuia sa fiu mereu prima, întrucât doar câștigătorii exista, pe cand perdantii ies din joc. Eu nu am fost invățată sa învăț din eșecuri, ci m-am rușinat adânc cand am părăsit podiumul, chiar si numai pentru o clipa. A trebuit sa fiu ceea ce îmi era cerut, chiar si atunci cand inima mea vroia sa fie altfel, altunde. Si abia tarziu mi-am câștigat dreptul sa aleg.

Am hotărât sa înțeleg de ce copiii olandezi sunt diferiți  - dezinvolți, hotărați si vocali, increzatori in sine. Am văzut părinți discutand cu ei precum cu oamenii maturi, dându-le dreptul sa decidă, nu ca de la părinte la copil, in care cel din urma trebuie sa se supună doar pentru ca cel mare deține puterea. 

"De ce asa? "intreaba copilul. 

Parintele răspunde: "Pentru ca asa vreau eu." 

"Dar..."

" Taci! Ca eu te-am făcut, eu te omor cu mâna mea!"

Stop vise

Cartile astea de parenting sunt mai atractive decat toate cele de business pe care le-am citit in ultimul deceniu. Din ultima categorie, rar mai intalneam cate o idee noua, interesanta, totul era rescris, rastalmacit si dezbatut parca de dragul de a mai scrie ceva. In realitate, totul era putin utilizabil, ramas la nivel de concept, teorie frumoasa, hai ca l-am mai citit si pe ala.

Iata adevarata transformare care se produce in mine ca mama, nu ca manager. In functie m-am trezit promovata peste noapte, fara studii aprofundate prealabile, mama natura crede c-o sa ma descurc. Kitul de supravietuire se primeste treptat, in noua luni si apoi inca in 18 ani sau pe-acolo:) Motivatia intrinseca vine instantaneu, si se consolideaza pe masura ce transformarile corpului tau devin evidente, iar tu nu mai traiesti pentru tine, ci pentru doi. 

Ce mi se pare mai interesant e ca, odata inceputa calatoria, nu traiesc doar in noua postura de mama, ci retraiesc si anii copilariei, gustand inca o data din trairile intense ale nesabuintei, descoperirilor, bucuriei sincere, dezamăgirilor, tot ce tine de existenta mea de copil. In plus, filtrul gandirii de adult, inchizitor si reflectiv, imi aduce in fata cu surpindere noi perspective ale unor experiente crezute definitiv uitate, si care inteleg ca si-au pus amprenta pe mine ca om mai mult decât orice educație primită ulterior. Sa vorbim despre "cei șapte ani de acasa."

As vrea s-o întreb pe mama: "Mama, ce fel de copil am fost eu?" "Am fost un copil cuminte?" Eu nu-mi amintesc prostii majore, stricăciuni iremediabile si urlete nesfărșite. Dar poate ca asa este memoria copilăriei, selectiva, si am fost si eu un drac, ca majoritatea copiilor. 

In primii ani îmi amintesc figura bunicilor. Sunt anii cei mai fericiți ai copilariei, cand parca totul era permis, si - deși se spune ca toți bunicii își răsfață prea tare nepoții -  nu răsfăț este ceea ce am simțit eu atunci, ci iubire.

Abia mai târziu îmi amintesc figurile parinților, mama puternic prezenta in viața mea, continuu, tata doar uneori, si in alt fel. Atât de diferiți de parca ar fi fost veniți de pe planete diferite, unul de pe Venus, altul de pe Marte. Plini de intenții bune, de vise pentru mine.

M-am trezit dorindu-mi pentru Nathan diverse, ca un adevărat creator pentru ce-i născut din coasta sa. M-am trezit doldora de vise dinainte ca ideea de Nathan însăși sa se nască in mine. Mi s-a părut ca eu am făcut totul, ca eu am ajuns cu mâna la plafon, ca nu mai e nimic interesant ce va sa vina in viața mea. Si atunci s-a născut ideea de a avea un copil. Ca o continuare naturală a realizărilor si succeselor mele, ce vor fi duse la un alt nivel, desigur superior. El va face...el va fi...

Din fericire, m-am trezit din vis. Cu Nathan, viața mea renaște, ea începe sa curgă altfel, si devine plină in toate aspectele ei. Cand întind mâna, ating cerul.

Sper ca nu exista oameni care fac copii atunci cand nu mai pot visa pentru ei înșiși. Si mai sper ca, odată cu gradul de educație la care am ajuns in domeniul parentingului, vom avea din ce in ce mai puțin părinți care sa aibă vise mari in locul copiilor lor.

N-am voie

Daca e ceva ce te înnebunește pe parcursul celor 9 luni de sarcina, este acel "n-ai voie", ajuns la destinație din diverse surse, mai mult sau puțin de încredere. La început de sarcina, nestiutoare, ești in stare sa urmezi toate restricțiile, fără selecție prealabila, fără a le contrazice sau măcar a face un duble-check. 

Cum te simți? Evident, copleșită. Oricum ești copleșită de un mix de sentimente noi, puternice toate, despre povestea cu mama si copilul si "viața ta s-a terminat, n-o sa mai fie nimic din ce-a fost." Asa ca lista-ntreaga de restricții (care mici măcar nu vine toata odată ca sa știi o treaba) te poate face sa te simți aspru pedepsita, nu doar însărcinată.

Am strâns o colecție de "n-ai voie" care sunt convinsă ca se poate extinde in funcție de țara, de doctorul sau moașa pe care o vizitezi, de mediul rural sau urban, de generații si asa mai departe. Ce n-am eu voie mama avea cand era însărcinată cu mine, si iată ca-s sănătoasa si întreaga. Ce au voie femeile din Amsterdam n-au si cele din Bucuresti, sau invers, ca deh! sarcina-i diferită...?!

N-ai voie sa mănânci brânza si carne altfel decât bine făcută, nu sushi, nu maioneza. Nu legume pre-ambalate. N-ai voie sa bei un strop de alcool. N-ai voie sa te vopsești, sa-ti faci manichiura si pedichiura. (Mai ales cu oja semipermanenta!) N-ai voie sa porți tocuri. N-ai voie sa faci sport, sa mergi cu bicicleta, dar nici sa stai in picioare, sa te apleci, sa cari bagaje sau ridici obiecte mai grele de X kile. N-ai voie sa faci plaja. N-ai voie sa faci si tu o baie calda. N-ai voie sa te dai cu crema antirid. N-ai voie sa fumezi. Nici cafea. N-ai voie sa dormi pe burta. N-ai voie sa călătorești cu avionul. N-ai voice sa ai pisica in casa. Lista continua. Si, ca o încununare a restricțiilor, n-ai voie sa faci sex ca înainte.

Pai nu-i de mirare ca pe multe ne apuca depresia, si nervii, si mâncatul cât pentru doi; si cand se mai apuca si câte unul binevoitor, fără vreo legătura cu sarcina sau viața ta, sa îți spună ce n-ai voie, îți vine sa ii crapi instantaneu capul. 

Eu zic sa va purtati cu atentie cu gravidele, ca sunt o specie aparte.

Calul Stefan

Calul Stefan este un personaj inventat de Piotr. Nu conteaza ca vorbim mai incet, in timp ce infulecam, sa nu ne auda altii, pentru ca Stefan e si noul nostru boss.

Piotr vorbeste mult, mi-l si imaginez aberand povesti nemuritoare, cu o energie debordanta care nu te poate lasa indiferent.

Dar calul, ca el e important, este personaj de poveste. Piotr ar trebui sa scrie o carte. Una pentru copii. El are trei, si toti sunt prieteni cu calul.

Horse Stephan incepe de la prima lui fiica, Elena. Elena cerea povestea cu calul in fiecare seara, si avea idei nastrusnice, cum nu mai copiii au, intercala povestea cu altele auzite inainte. Calul Stefan era prietenul cel mai bun al ursului Rupert. Apoi calul trebuia sa faca lucruri noi in fiecare seara, ca sa faca mereu acelasi lucru este plictisitor pentru copii. Asa ca Piotr a trebuit sa inventeze, inventa si Elena si langa el, apoi Tymec si Rado . O metoda excelenta de a-ti educa pustii jucandu-te cu ei.

Cu calul Stefan au invatat Elena, si Timothy, si Radoslav sa mearga la olita. Ca si Calul mergea la olita si era de bine. Cu calul Stefan au vrut singuri sa renunte la colac, ca doar si Calul a renuntat la colac intr-o mega de success poveste de-o seara. Si tot asa, Piotr adauga la poveste tot ce copiii trebuie sa invete, sau sa faca, sau sa fie, si creeaza povestea impreuna cu ei.  O poveste interactiva pe care o poate inventa orice parinte, doar sa-si lase imaginatia sa zboare.  

Trăiască doula!

Evaluand optiuni de nastere, ma simt ca inainte de vot inapoi in Romania. Voi alege varianta cea mai buna dintre toate nasoale.
Pai oricat as fi de pozitiva, zau daca mai pot sa vad binele printre randuri, scrise cu litere traumatizante de-o schioapa. In cazul fericit, după o medie de 12 ore de chin ești gata. Daca te lovește nefericirea, or te rupi ori te taie ei, mai sus sau mai jos, dar nu simti nimic, ca oricum restul toate dor mai rau. Incurajator, ce sa zic?
Mama lui de copil, ca nici n-a venit pe lumea asta si deja ma supara.

Am luat legătura cu cele 3 cunoștințe din Romania care au născut natural din dorința de fi naturale, si am ajuns la concluzia ca la noi naturalețea-n naștere-i ca o secta: te considera lumea puțin scrântit. Sa nu mai amintim absurdități ca născutul in apa - "Ai înnebunit, înneci copilul? - sau cu soțul in salon - "Cum sa vadă el asa ceva?"

Avem o înțelegere complet greșita despre cum se întâmpla lucrurile. Alex nu va fi fost parașutat la mine-n salon cand nasc, fără sa îmi doresc sa fie acolo. Fără ca el sa știe ce are de făcut si ce nu, si ca rolul lui e sa ma simt confortabil, in mediu familiar, sa ma facă sa rad atunci cand îmi vine sa plâng, sa ma încurajeze cand cred ca nu mai pot, si aud ca el va sti mai bine ca mine, in acele momente, ca nu mi-am atins încă limita. Nu va tăia el niciun cordon ombilical, nu ne va trage-n poze in momentul cheie, nu va asista la actul medical in sine. Ce credeați? Nu știu daca l-am binevenit din buna informare, sau din trista singurătate.

Si azi, ca un cadou, am primit cu fericire vestea ca exista "doula" (dula). De la Moș Crăciun in coace nu m-am mai bucurat asa. Doula nu-i doctor si nici moașa (midwife), ci e doula. A ta si numai a ta! In sfârșit cineva care va sti despre tine mai mult decât ceilalți pe care o sa-i vezi la naștere pentru prima oară. Cineva avizat care va fi cu tine la naștere, chiar de la prima contracție. Chiar dinainte. Cineva cu care vei putea vorbi deschis, avea o relație, Re-la-ți-e! (acest concept străin pentru nația olandezilor). 

Deci este inutil sa va spun cât de usurata ma simt ca ma pregătește si pe mine cineva pentru momentul zero. Cineva si nu Ceva, precum cărțile pentru gravide si internetul. Trăiască doula!